Judetul Valcea

Judetul Valcea

Asezare Geografica

Judeţul Vâlcea se află în partea central-sudică a României ;
      Se întinde de-a lungul bazinului mijlociu al râului Olt, fiind înconjurat de Munţii Cozia la est şi Culmea Căpăţânii în vest.
      Judeţul are o suprafaţă de 5,765 km 2- 2.4% din suprafaţa totală a ţării şi o populaţie de 413.570 locuitori ;
      Clima judeţului este temperat-continentală, cu slabe influente mediteraneene.
      Reşedinţa judeţului este municipiul Râmnicu Vâlcea, situat la confluenţa râurilor Olt şi Olăneşti, la poalele dealurilor Capela, Petrişor şi Cetăţuia 

Judeţul se bucură de o geografie variată, de la dealuri şi munţi la văi, ceea ce îl transformă într-un microcosmos al ţării.
      Aproximativ jumătate din teritoriul său este acoperit de păduri de stejar, fag, conifere sau altă  vegetaţie forestieră.    În partea nordică, munţii reprezintă peisajul dominant, cu înălţimi de peste 2,200 metri;
      Judeţul Vâlcea ascunde numeroase resurse minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, sare, precum şi ape minerale recunoscute pentru proprietăţile lor curative : afecţiuni ale aparatului digestiv, diabet, guta, afecţiuni ale aparatului renal, afecţiuni dermatologice, afecţiuni reumatismale.

Istoric

Materialele arheologice, informatiile marilor învatati ai lumii antice, vestigiile si monumentele istorice atesta, în Vâlcea, primele urme ale existentei omenesti înca din paleolitic, iar descoperirile de la Bugiulesti (comuna Tetoiu) înscriu judetul nostru între locurile din tara si din lume cu cele mai vechi urme de convietuire umana – circa 2.000.000 de ani.

• Perioada neolitica este prezenta aici prin descoperirile de la Bârsesti, Cazanesti, Govora-sat, Orlesti, Valea Raii etc.
• Epoca bronzului este ilustrata prin descoperirile de la Boisoara, Bârsesti, Buleta, Cazanesti, Dragasani, Goranu, Govora-sat, Ladesti, Ocnele Mari, Orlesti, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Sacoti, Scundu, Stefanesti, Valea Raii, Vladesti, Voicesti etc., puncte si situri arheologice care caracterizeaza o perioada înfloritoare în viata comunitatilor umane din aceasta zona, locuri unde agricultura si exploatarea solului si subsolului cunoscusera o puternica dezvoltare.
• Epoca fierului, când se formeaza elementul etno-cultural traco-daco-getic, este reprezentata prin numeroase vestigii arheologice descoperite la: Cazanesti, Costesti-Ferigile, Bârsesti, Govora-sat, Ocnele Mari, Otesani, Valea lui Stan, Râureni etc. În aceasta perioada, o mare dezvoltare cunosc cetatile dacice de la Ocnita (Buridava), Gradistea, Roesti, care au fost amplasate sub forma unui sistem defensiv pentru apararea Daciei de primejdiile externe. Dintre aceste vestigii antice, se remarca, în mod deosebit, cele de la Ocnita (Buridava), unde a iesit la iveala un fragment de vas cu inscriptia BASILEOS THIAMARCOS EPOIEI, pastrând, probabil, memoria unui rege local, contemporan cu Octavian Augustus :

Tot din aceeasi perioada, judetul Vâlcea este strabatut, de la nord la sud, de o linie fortificata de sapte castre romane (Limes Alutanus), amintite de Tabula Peutingeriana si confirmate de cercetarile arheologice: Pons Vetus (Câineni), Praetorium (Racovita), Arutela (Bivolari), Castra Traiana (Sâmbotin), Buridava (Stolniceni), Pons Aluti (Ionestii Govorei), Rusidava (Dragasani).
Dupa retragerea stapânirii romane din Dacia, poporul român, format în urma simbiozei daco-romane, a avut de înfruntat, în epoca prefeudala, invazia populatiilor migratoare, iar numeroasele obsti satesti, identificate pe teritoriul judetului nostru, au locuit în muntii, padurile, câmpiile din zona si au contribuit din plin la închegarea formatiunilor prestatale românesti. Tot aici, la Posada, în Tara Lovistei, între 9 – 12 noiembrie 1330, oastea Tarii Românesti condusa de Basarab I, a înfrânt armata maghiara condusa de Carol Robert de Anjou, consfintind, în acest fel, independenta statului feudal de la sud de Carpati.

Intreg Evul Mediu reprezinta, pentru Vâlcea, epoca de formare a bogatului si valorosului patrimoniu cultural care a facut din judetul nostru “inima României si patria patriei”, asa cum l-a caracterizat Henri Focillon.
Cea mai frumoasa figura din galeria marilor nostri voievozi este Mircea cel Batrân (1386-1418), de numele caruia se leagă construirea Manastirii Cozia (1386-1388), monument simbol al arhitecturii medievale românesti, precum si primele mentiuni documentare despre orasul Râmnicu Vâlcea (20 mai 1388) si despre judetul Vâlcea (8 ianuarie 1392). Aici, la Cozia, au lucrat mari carturari ai vremii: Filos-Filotei, Mardarie Cozianul, Ghenadie Cozianul, Grigore Ieromonahul si altii.
În veacul al XV-lea, destul de framântat din punct de vedere politic si social, apare o perioadă de mari luptatori pentru aparărea fiintei si neamului românesc, pentru afirmarea cugetului si a limbii române.

Epopeea făuririi unitatii politice a tuturor românilor, sub domnia lui Mihai Viteazul, se exprima, în Vâlcea, prin evenimente, fapte si locuri de mare rezonanta în istorie: Biserica “Cuvioasa Paraschiva”, din Râmnicu Vâlcea, ctitoria lui Patrascu cel Bun, ctitoriile boierilor: Buzesti, Rudeni si Dragoesti, participarea vâlcenilor la campaniile pentru unirea Transilvaniei cu Tara Româneasca si Moldova, mormintele maicii Teofana (mama marelui Voievod) si al Doamnei Stanca, de la Manastirea Cozia si, respectiv, Episcopia Râmnicului.
Un motiv de mândrie locala îl constituie faptul ca Mihai Viteazul s-a nascut în localitatea Dragoesti – Vâlcea, dupa cum sustin multe documente istorice (manuscrisul nr.2530, fila 382 din arhiva Academiei Române, Condica Episcopiei Râmnicului s.a.).
Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt dominate de personalitatile domnitorilor Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, adevarati ctitori de asezaminte monahale: Manastirile Arnota si Hurezi. Complexul de la Hurezi este cea mai însemnata împlinire a spiritului românesc, unde s-a afirmat arta miniaturii si mestesugurilor, si o mare scoala de pictura a vremii. Biblioteca de aici, realizata în mare parte pe cheltuiala domnitorului Constantin Brâncoveanu, a atras mari carturari ai timpului: Stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, Radu Greceanu, Anton Maria del Chiaro, Antim Ivireanul si multi altii.
Renasterea spirituala se întregeste, în mod fericit, cu tipografia de limba româneasca, înfiintata la Râmnic, în anul 1705, realizata cu sprijinul domniei si prin eforturile lui Antim Ivireanul, care avea sa devina mitropolitul Tarii Românesti, în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu.
Cartile tiparite la Râmnic au desavârsit actiunea de înlocuire a limbii slavone folosita în biserica, cu limba româna. Se împlinea astfel dezideratul propovaduit de cronicari si de alti carturari români cu aproape doua veacuri înainte, când primul tipograf român, diaconul Coresi, care a tiparit la Brasov noua carti religioase, avea sa spuna ca “În sfânta biserica este mai bine a grai cinci cuvinte cu înteles, decât zece mii de cuvinte neîntelese”.
Dintre toate veacurile, cel de-al XVIII-lea a fost acela care a impus Râmnicul în panteonul culturii românesti. În cadrul Centrului Episcopal al Râmnicului si Noului Severin, îsi vor desfasura activitatea mari carturari ca: Antim Ivireanul, Damaschin Voinescu, Climent, Petru Popovici Râmniceanu, Chesarie, Filaret, Naum Râmniceanu si altii. Raspândita pe toate meleagurile românesti, cartea tiparita la Râmnic a purtat cu sine constiinta unui singur neam si ideea politica a unei singure patrii.
Revolutia de la 1821 a cuprins si locuitorii meleagurilor vâlcene, prin prezenta lor, în numar mare, în rândurile pandurilor, sau prin serviciile aduse Revolutiei de catre Petrache Poenaru si Stolnicul Constantin Boranescu, colaboratori apropiati ai lui Tudor Vladimirescu.

Peste câtiva ani, în anul 1848, intonarea pentru prima data, în cadru organizat si oficial, în Parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, a marsului revolutionar “Desteapta-te, române! “, de catre corul condus de Anton Pann, precum si activitatea Taberei revolutionare a generalului Gheorghe Magheru de la Troianu au înscris Râmnicul ca un important centru al Revolutiei române de la 1848.

Unirea Tarii Românesti cu Moldova, de la 24 ianuarie 1859, reprezinta unul din momentele cruciale ale istoriei noastre nationale, ca o expresie a nazuintei de veacuri a românilor. La 16 februarie 1859, o delegatie vâlceana prezenta, la Bucuresti, domnitorului Unirii, omagiul si felicitari din partea locuitorilor, iar, în vara anului 1859 si, apoi, în anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza este primit cu mare entuziasm pe meleagurile Vâlcii, asa cum avea sa fie primit si
Carol I în 1866 si în anii urmatori.
Judetul Vâlcea şi-a adus o contribuţie deosebită – materială şi umană – şi la războiul pentru întregirea neamului (1916 – 1918). În urma acestui razboi, visul de veacuri al românilor, unirea într-un singur stat unitar, s-a împlinit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, act istoric sarbatorit si la Râmnicu Vâlcea, printr-o grandioasa manifestare tinuta la 27 mai 1919, în fata Statuii Independentei.

Sursa: http://www.cjvalcea.ro/prez/index.html#istorie