Judetul Suceava

Judetul Suceava

 

Asezare Geografica

 

Ocupând circa 4% din teritoriul României, cu o suprafaţă de 8.553 km², judeţul Suceava este al doilea ca mărime din ţară, după Timiş, fiind situat în nord estul ţării. Se învecinează: la nord cu Ucraina, la est cu judeţul Botoşani, la sud-est cu judeţul Iaşi, la sud cu judeţele Neamţ, Harghita şi Mureş, iar la vest cu judeţele Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

 

Relieful

Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul judeţului se suprapune parţial Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. Relieful judeţului se caracterizează printr-o mare varietate a formelor: munţi, depresiuni intramontane, dealuri, podişuri, câmpii, văi terasate şi lunci. În alcătuirea geologică, arhitectura teritoriului judeţului Suceava are drept caracteristică de bază succesiunea de la vest la est a patru zone structurale: zona vulcanică, zona cristalino-mezozoică, zona flişului şi zona de platformă.

În funcţie de suprafaţa ocupată de fiecare formă de relief în parte, situaţia la nivelul judeţului se prezintă astfel:

– zona de munte 53%;

– zona de podiş 30%;

– zona de luncă 17%.

În ansamblu, pe teritoriul judeţului Suceava se armonizează două unităţi importante de relief: regiunea montană şi regiunea de podiş. Acestea coboară în trepte de la vest la est, în fâşii paralele, cu dispunere nord-sud.

 

Zona montană, integrată în lanţul Carpaţilor Orientali, cuprinde masive şi complexe de culmi separate între ele de văi adânci sau arii depresionare, astfel: Masivele Suhard şi Călimani; Masivele Giumalău – Rarău; Munţii Bistriţei, Stânişoarei; Obcinile Feredeului şi Mestecăniş.

Relieful munţilor Călimani (cei mai înalţi munţi vulcanici de pe teritoriul României, singurii care depăşesc 2.000 m altitudine – Vârful Pietrosul Călimani) oferă cele mai spectaculoase forme cu potenţial de mare atractivitate: craterul vulcanic Căliman, cu un diametru de circa 10 km, formele ciudate de stânci vulcanice de pe Reţitiş, Tămău, Lucaciu şi Pietrosul, stâncile cu aspect ruiniform”12 Apostoli” sau Rezervaţia de Jnepeniş cu Pinus Cembra, unde se găseşte un arboret natural în amestec intim de molid şi zâmbru, unic în ţară şi foarte rar în Europa.

Relieful masivului Rarău oferă una dintre cele mai interesante forme geologice din lanţul Carpaţilor Orientali – „Pietrele Doamnei”, precum şi cheile de pe Valea Caselor şi Izvorul Alb şi Peştera Liliecilor. Un alt factor de atracţie turistică îl reprezintă Cheile Moara Dracului, un sector de chei foarte înguste (între 2-3 metri lăţime, aproximativ 40 m lungime), situat pe pârâul Caselor.

Munţii Giumalău, reprezintă principala atracţie pentru iubitorii de natură, platourile sale oferind una dintre cele mai grandioase privelişti din Carpaţii Orientali. Pădurea seculară de la Giumalău, cu speciile masive de conifere, şi Cheile Zugreni, săpate la poalele de sud ale munţilor, constituie principalele atracţii ale Munţilor Giumalău.

Munţii Suhard sunt cunoscuţi mai ales datorită vârfului Ouşoru (1.639 m), care străjuie Depresiunea Dornelor. Totuşi, cel mai înalt vârf se află în partea de nord-vest a Munţilor Suhard şi anume Vârful Omu, de 1.932 metri altitudine. Creasta principală a acestor munţi reprezintă principala atracţie, datorită frumuseţii peisajelor şi a uşurinţei cu care poate fi parcursă.

Munţii Bistriţei, ce se desfăşoară pe dreapta râului Bistriţa, formează gruparea cea mai întinsă de munţi cristalini. Creasta Pietrosu (cu o altitudine de 1.791 m) oferă o privelişte fascinantă pentru cei ce se încumetă să urce versanţii puternic înclinaţi.

Obcinile Bucovinei cuprind trei mari subunităţi, dispuse paralel pe direcţia nord-vest/sud-est, separate de văile superioare ale râurilor Moldova şi Moldoviţa: Obcina Mestecăniş, Obcina Feredeu şi Obcina Mare. Cea mai înaltă şi mai spectaculoasă dintre obcini este Obcina Mestecănişului, cu altitudini ce depăşesc 1.500 m (1.586 m – Vârful Lucina). Urmează apoi Obcina Feredeu (cu altitudini de 1.400 m), Obcina Brodinei (cu vârfuri de 1.300 m) şi Obcina Mare care este cea mai întinsă, dar cu cele mai mici altitudini (sub 1.300 m). Cele mai importante obiective turistice naturale sunt: Ansamblul de stânci Pietrele Muierii, creasta principală a Obcinei Mestecăniş şi plaiurile Lucinei, cu Tinovul Găina.

Încadrată de munţii Bistriţei Aurii la nord, Munţii Bistriţei la sud-est, Munţii Călimani la sud şi Munţii Bârgăului la vest, se află Depresiunea Dornelor. Unitate geografică distinctă, aceasta se îngustează spre est, spre cheile Zugrenilor, şi se deschide larg spre vest, fiind drenată de râul Bistriţa.

Depresiunea Câmpulung Moldovenesc reprezintă cea mai mare arie depresionară din lungul râului Moldova. Se remarcă prin prezenţa unui relief de terase cu altitudine relativă de circa 110 m, dezvoltat aproape în exclusivitate pe dreapta râului Moldova. Depresiunile Vama, Frasin şi Humor sunt alte arii importante de lărgire a văii Moldova, fiind separate de defilee, dintre care cel mai îngust se află la Prisaca Dornei.

Zona de podiş este mai coborâtă cu 200 m faţă de cele mai joase culmi muntoase.

Cele mai importante subunităţi de relief din această regiune sunt: Podişul Sucevei, Depresiunea Rădăuţi, Valea Sucevei, Valea Siretului Subcarpaţii şi Valea Moldovei.

Podişul Sucevei are o înălţime medie de 460 m, dar cota maximă ajunge la 528 m în Vf. Teişoara din Podişul Dragomirnei. Se întinde până la valea Siretului în est şi până la valea Moldovei în sud şi sud-vest. Se împarte în câteva subunităţi de relief diferit: masive deluroase, arii depresionare şi culoare de văi.

Depresiunea Rădăuţi este cuprinsă între râurile Suceava şi Suceviţa şi are altitudinea medie de 360 m. Relieful este acumulativ de pseudo-câmpie, cu forme plane terasate şi meandre.

Valea Sucevei se prezintă diferit, fiind împărţită în trei sectoare: unul superior, prin Obcine, până la Straja, unul mijlociu, până la Milişăuţi şi unul inferior, până la vărsarea în Siret, la Liteni. Are un caracter de culoar datorită dimensiunilor mari ale luncii şi teraselor.

Valea Siretului este cea mai reprezentativă şi mai importantă din Podişul Moldovei. Are 6-8 km lăţime, prezentându-se ca un adevărat culoar acumulativ. În zona de confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare, cu o lăţime de 12 km.

Subcarpaţii se întind la sud de valea Moldovei şi corespund unui relief de acumulare, cu aspect deluros, dar şi cu unele depresiuni, cum sunt cele de la Solca şi Cacica.

Valea Moldovei apare ca o depresiune între Subcarpaţi şi Podişul Sucevei. Datorită luncii largi şi joase, până la Ciumuleşti râul curge despletit, după care începe să bată malul stâng. Lăţimea cea mai mare a luncii şi teraselor este la Baia, unde valea ia aspect depresionar.

 

Clima

Este temperat continentală. Spaţiul geografic al judeţului Suceava aparţine aproape în egală măsură sectorului cu climă continentală (partea de est) şi celui cu climă continental moderată (partea de vest). Venind dinspre vest, masele de aer îşi pierd treptat din umezeală în timpul traversării Carpaţilor Orientali, astfel încât în partea estică a judeţului ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna şi ploi reci primăvara şi toamna. Din est, judeţul primeşte influenţe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger şi viscole iarna.

Temperaturile minime coboară uneori până la -38,5 °C, iar temperatura cea mai ridicată a fost de 39,8 °C (în iulie 2000). Temperaturile cele mai scăzute din zona montană se înregistrează nu pe vârfuri, ci în depresiuni şi văi, datorită fenomenului de inversiune climatică. Temperatura medie multianuală este de 2 °C la munte şi 7,5 °C în zona de podiş.

Durata iernii este cu 1-2 luni mai mare la munte, decât în regiunea deluroasă. Trecerea de la iarnă la primăvară se face brusc în partea de est a judeţului, faţă de partea de vest unde, pe vârfurile înalte şi versanţii umbriţi ai munţilor, zăpada şi îngheţul se întâlnesc până la sfârşitul lunii mai şi chiar începutul lunii iunie.

Precipitaţiile variază de la an la an şi sunt cuprinse între 800 şi 1200 mm, în funcţie de zonă.

 

Reţeaua hidrografică

Este formată din: râuri, pâraie, lacuri, iazuri, mlaştini şi importante rezerve de ape subterane. Însumează o lungime totală de 3.092 km şi are o densitate care depăşeşte frecvent 1 km / kmp în zona de munte, scăzând sub 0,5 km / kmp în zona de podiş. Toate apele care drenează teritoriul judeţului sunt tributare râului Siret. Principalii afluenţi sunt râurile Suceava, Moldova, Bistriţa şi Dorna, care îşi au zonele de obârşie în coroana de munţi înalţi de la vest şi nord – vest, în timp ce afluenţii mai mici îşi au izvoarele în regiunea deluroasă.

Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Moldova, care drenează împreuna cu afluenţii săi 35% din suprafaţa judeţului. Urmează ca mărime Bistriţa (30%), Suceava (30%) şi Siretul (10%).

Apele stătătoare sunt sub formă de lacuri naturale de mici dimensiuni, lacuri antropice, iazuri pentru piscicultură, acumulări industriale şi mlaştini. Cele mai importante acumulări antropice sunt cele 6 lacuri din lungul Şomuzului Mare, între care şi vestitul lac “Nada Florilor”.

Apele subterane din judeţ sunt cantonate în depozitele unor structuri cristalino -mezozoice, de fliş, în depozite miocene şi, mai ales, în formaţiunile aluvionare cuaternare.

Teritoriul judeţului înglobează cantităţi inepuizabile de ape minerale şi mineralizate, carbogazoase, sulfatate, sulfuroase şi clorurate. Numai în Depresiunea Dornelor există peste 40 de izvoare minerale, renumite fiind deja cele din Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negri, Coşna ş.a. Nepuse în valoare sunt numeroasele izvoare din zonele Broşteni, Gura Humorului, Solca.

 

Flora şi fauna

Flora şi fauna conferă judeţului Suceava o inegalabilă frumuseţe şi atractivitate. Ponderea vegetaţiei o alcătuiesc pădurile, care ocupă peste 52% din suprafaţa judeţului şi peste 7% din întregul potenţial silvic al României. În compoziţia acestora, 79,4% este reprezentat de răşinoase şi 20,6% de foioase. Pădurile de foioase sunt formate din arbori de fag, stejar, carpen, frasin, tei, mesteacăn şi o mare diversitate de arborişuri. În amestec se găsesc plopul, paltinul, sorbul, mălinul, scoruşul şi, mai rar, tisa. Dintre arbuşti amintim zmeurul, afinul, măceşul şi merişorul. Există şi câţiva arbori ocrotiţi: Stejarul din Caşvana (500 ani), Stejarul din Botoşana (350 ani), Ulmii din Câmpulung Moldovenesc (500 ani).

Munţii Bucovinei adăpostesc numeroase specii floristice rare: sângele voinicului (Munţii Călimani), floarea de colţ (Rarău, Călimani), smârdarul sau bujorul de munte (Călimani, Suhard), papucul doamnei, brusturul negru, arginţica (Rarău-Giumalău) etc.

Pe teritoriul judeţului Suceava există peste 20 de rezervaţii naturale: rezervaţii floristice (fâneţele seculare de la Frumoasa, Ponoare, Calafindeşti, fâneţele montane de pe plaiul Todirescu), forestiere (codrul secular de la Slătioara, pădurile seculare de pe Giumalău, făgetul de la Dragomirna, pădurea de pin ce vegetează pe un depozit de turbă de la Tinovul Mare, rezervaţia de mesteacăn pitic de la Lucina), geologice (Piatra Ţibăului, Piatra Pinului şi Piatra Şoimului, Cheia Lucavei, Cheia Moara Dracului) şi mixte (Pietrele Doamnei, Cheile Zugrenilor, Complexul 12 Apostoli).  Fauna, bogată şi preţioasă, include numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată: ursul şi cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, veveriţa, pisica sălbatică, jderul, hermina, dihorul, cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufniţe. Râurile de munte adăpostesc specii rare de peşti: lostriţa, păstrăvul curcubeu, lipanul, mreana, cleanul, scobarul ş.a.

Resurse naturale

Solurile de pe teritoriul judeţului Suceava cunosc o gamă variată de tipuri, datorită complexităţii condiţiilor naturale, ca factori pedogenetici.

TOTAL suprafaţă agricolă: 349 554 ha (40,86 % din total suprafaţă), din care:

– arabil 180 551 ha (51,65 % din suprafaţa agricola);

– păşuni 90 436 ha (25,87% din suprafaţa agricola);

– fâneţe 75 761 ha (21,68% din suprafaţa agricola);

– livezi 2 806 ha (0,8 % din  suprafaţa agricola).

Agricultura se bazează pe metode tradiţionale şi astfel trecerea la agricultura ecologică este uşoară. Păşunile şi fâneţele naturale oferă condiţii favorabile de creştere a animalelor după modul de producţie ecologică.

Resursele esenţiale – lemnul, piatra, apa, întinsele suprafeţe de păşune, terenurile cultivabile, îmbinate cu talentul, priceperea şi perseverenţa locuitorilor, au favorizat, în ciuda unei zbuciumate istorii, îndeletniciri care au dat un specific aparte spaţiului bucovinean.

Resurse naturale existente în judeţul Suceava se referă la minereuri de fier şi mangan în zona Vatra Dornei – Iacobeni, Neagra Şarului, Broşteni, Dadu, Ciocăneşti, Orata, Mestecăniş, Argestru, Şaru Dornei, Dealul Rusului, Coşna; minereuri de sulf în zona Munţilor Călimani, la Fundu Moldovei şi Leşul Ursului; oxizi de fier, sideroza, blenda, galena argintiferă, calcopirită şi pirită la Iacobeni, Şaru Dornei, Cârlibaba, în bazinul Ţibăului şi pe cursul superior al Bistriţei; sare gemă şi săruri delicvescente la Cacica;  sulf, silice, opal şi cuarţ la Gura Haiti; pirita şi sulfuri polimetalice la Fundu Moldovei şi Leşul Ursului; cariere de piatră, calcar şi var la Botuş, Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc,  Păltinoasa; turbării oligotrofe la Poiana Stampei; baritină la Ostra;  izvoare minerale carbogazoase cu efecte terapeutice de la Coşna şi Dornişoara până la Şaru Dornei şi Neagra Şarului, precum şi pe raza localităţii Vatra Dornei.

Sursa: http://www.horabucovinei.ro/judetul-suceava

Istoric

Suceava este reşedinţă şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, România situat în Moldova, Bucovina. Suceava este amplasata în vecinătatea rîului cu acelaşi nume şi la intersecţia a trei mari drumuri comerciale de importanţă internaţională: drumul Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre Câmpulung Moldovenesc şi Bistriţa, cel al Lembergului sau Liovului venind dinspre Cernăuţi (astăzi Ucraina) şi cel Moldovenesc care ducea în sud spre Muntenia. Astăzi: E576 şi E85.

Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale României. Timp de peste patru secole (1359-1775) a făcut parte din Principatul Moldova, dintre care peste două secole a fost reşedinţă principală (capitală), iar între 1775–1918, în urma raptului teritorial Austriac, a devenit oraş al Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiţiei şi Lodomeriei şi Ducatul Bucovinei).

Perioada străveche

Condiţiile favorabile de habitat din bazinul mijlociu al Sucevei au determinat popularea timpurie a zonei. În anul 1976 s-au descoperit în apropierea Sucevei, unelte de silex care dovedesc locuirea teraselor de pe dreapta râului în perioada paleoliticului mijlociu şi superior (circa 100.000 – 10.000 î.e.n.) Prima mare cultură neolitică de tipul Starčevo-Criş (circa 5.000 î.e.n.) a fost atestată în anul 1967 pe malul pârâului Cacaina (Cetăţii). Urmele culturii Cucuteni găsite la cetatea de Scaun, Şipot, Curtea Domnească, dovedesc că la sfârşitul mileniului al II-lea, teritoriul de azi al Sucevei a cunoscut o Densitate demografică considerabilă. Epoca bronzului (2.000-1.200 î.e.n.) este de asemenea reprezentată printr-o serie de descoperiri la Curtea Domnească sau la Siliştea Şcheii (obiecte de bronz, de piatră şi os). Continuitatea locuirii pe aceste locuri este dovedită şi de alte descoperiri din ecopa fierului (ceramică), din perioada stăpânirii romane (sec. II-III e.n.,locuinţe, vetre şi cuptoare de ars vase).

Sapaturile arheologice au scos la iveala materiale apartinand epocii neolitice precum si perioadei dacilor liberi fapt ce demonstreaza o locuire neintrerupta a locului.

Teritoriul oraşului Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane.

În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar

Perioada medievală. Primele atestări documentare

Perioada de trecere la feudalism este ilustrată de cele circa 45 de aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş, sau de obiecte descoperite într-o necropolă de la Moara. Începuturile feudalismului (sec. VIII-IX) sunt demonstrate de aşezările din zonă care sunt stabile de tipul obştii rurale teritoriale. Cultura Dridu (sec. X-XI) este atestată şi pe teritoriul Sucevei, prin descoperirile de la punctul “Drumul Naţional”.

Majoritatea istoricilor consideră că oraşul a existat înainte de întemeierea statului medieval Moldova:

Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis din secolul al XII-lea, sunt amintite localităţile “Socăva şi Serét” (Suceava şi Siret) locuri importante pe drumul comercial european de la Cracovia prin Galiţia, Liov Cernăuţi, Siret, Suceava, Spre sud la Dunăre.

Nicolae Costin vorbind despre descălecarea lui Dragoş (1288 – n.a.) zice: “Şi aşa sau aşedat venind şi alţi Moroşeni pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Saşi şi unguri, Sucéva târgul l’au descălicat nisce cojocari; Soci se chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie”.

Unele izvoare străine (Cronica lui OttoKar de Stiria şi Historia lui Jan Dlugosz) au lăsat să se întrevadă existenţa uneia sau mai multor formaţiuni politice de tip feudal la răsărit de Carpaţi. Este menţionat, de pildă, cu ajutorul pe care oastea unei asemenea formaţiuni l-a dat în 1325 (se presupune că această formaţiune este Suceava), regelui Poloniei în lupta pe care acesta a dus-o împotriva markgrafului de Brandemburg. (Mircea D. Matei)

Că oraşul Suceava exista înainte de “descălicarea lui Dragoş”, stă dovadă o geografie rusească anterioară anului 1347 în care se arată ca existând oraşele Baia şi Suceava. A.D. Xenopol, Istoria Românilor şi Dicţional geografic al Judeţului Suceava de Serafim Ionescu, 1894

Tot de asemenea spune şi Stricovski, că cronicile litvane şi rutene ar mărturisi că pe “principile litvan Iuga Koriatovici, din cauza deosebitei sale bravuri invitându-l la domnia Moldovii, îl coronară la Suceava”, A. D. Xenopol, Istoria românilor, vol. I, p.137

“În 1348 Bogdan I deslepsi Moldova de Coróna Unguréscă şi-şi aşedă capitala în Sucéva. Iuga Koriatonovici fu încoronat aici în 1374. El înfiinţă Mitropolia Sucevei, pentru ţara Moldovei cu Binecuvântarea Mitropolitului Romàno-Bulgar din Ohria fiind cel dintâi mitropolit Teoctist I”. Letopiţetele Ţării, vol. I, p.84

Perioada secolelor XI-XIV, în prima ei parte, a fost dominată, din punct de vedere politic, de impactul ultimului val de migratori – unguri, pecenegi. cumani, tătari, a căror suprapunere peste societatea românească, în cazul zonei Sucevei, a fost doar nominală. Prima menţiune a existenţei oraşului Suceava apare în lista aşezărilor franciscane în oraşe din anul 1345 între oraşele din Moldova fiind şi Scotorix (Suceava).

Prima menţionare sigură a Sucevei, în strictă ordine cronologică şi cea mai veche menţiune datată a numelui său, e cea din 10 februarie 1388 din actul dat de Petru I Muşatinul în Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse regele Poloniei.

Tot în 1388 este menţionat şi oraşul Suceava, nu ca loc de emitere a unui document, ci efectiv ca aşezare urbană. este vorba de un act emis de catolicosul armenilor, Teodoros II, la 18 august, în care armenii din mai multe oraşe, între care şi cei din Suceava (Ciciov) sunt supuşi juristricţiei scaunului episcopal de Liov. În lista oraşelor intitulată: “Aşa se cunosc oraşele ruseşti îndepărtate şi apropiate” alcătuită între anii 1388 şi 1391, este menţionat de asemenea şi oraşul Suceava. Despre oraş mai avem indicaţii precise şi în anul 1390, atunci când trimişii lui Mircea cel Bătrân şi ai regelui Poloniei s-au întâlnit la Suceava unde au semnat convenţia în oraşul de reşedinţă: “in partibus Moldavie oppidi Soczow”.

Mutarea centrului politic de la Siret la Suceava a fost însoţită de extinderea localităţii şi de creşterea numărului locuitorilor săi. Printre măsurile luate de Petru I Muşat în noua reşedinţă domnească a fost şi aceea de adaptare a unei noi gândiri în organizarea spaţiului urban. astfel, Petru I Muşat rnunţă la vechea fortificaţie a aşezării premuşatine, ia măsuri de umplere a şanţului de apărare din jurul vechiului necleu dens construit în preajma bisericii Mirăuţilor şi de ridicare, pentru nevoile sale proprii şi ale domniei a unei construcţii mari din lemn (19-6 m) la circa 250m vest de biserica amintită, de fapt primul nucleu al Curţii Domneşti din Suceava. Clădeşte cea mai veche cetate din piatră din Suceava, Cetatea Şcheia, pe coasta dealului Zamca, în locul numit Şeptilici, de unde se puteau supraveghea drumurile dinspre nord şi vest. Săpăturile arheologice au scos în evidenţă forma de romb a cetăţii, cu latura de 36 m în interior, cu ziduri de 3 m grosime, cu un turn şi trei contraforturi puternice şi cu şanţ de apărare. Cetatea s-a distrus, probabil în urma unor alunecări de teren, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. imediat după construirea cetăţii Şcheia sau chiar în paralel cu aceasta, Petru I Muşat a ridicat Cetatea de Scaun.

Construită la limita de răsărit a oraşului, pe pintenul terminal şi abrupt al unui înalt şi întins platou, Cetatea de scaun putea supravegheam direct, o mare suprafaţă din valea Sucevei şi, prin posturi de supraveghere, controla un teritoriu practic foarte mare pe toate direcţiile. având un plan rectangular (36×40 m), cu turnuri pătrate de apărare la fiecare colţ, Cetatea de Scaun avea şanţuri de apărare spre platou, în care erau infinpte ţăpuşe şi arici de metal.

Suceava a continuat să constituie principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592 – 1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu, reşedinţa domnească s-a mutat la Iaşi.

În evul mediu, oraşul era populat cu români, dar şi cu germani, maghiari şi armeni, ultimii având dreptul de a-şi alege un şoltuz propriu (ce purta numele de “voit”).

Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus ţara timp de 32 de ani, mărind cetatea şi întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit şi Mitropolia Moldovei.

În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar oraşul Suceava era menţionat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum şi a unor mărfuri de export ale Moldovei.

Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504). În vara anului 1476, ambiţiosul Mohamed II şi-a încercat norocul sub zidurile cetăţii, dar dîrza rezistenţă a moldovenilor i-a frânt voinţa victoriei şi l-a silit să se retragă în mod ruşinos. Ştefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de aparare. În 1497, 21 de zile şi nopţi în şir, tunurile leşilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.

La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credinţă marelui voievod care se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Suceava primeşte oştile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra oraşului s-au aşezat însă vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.

Între 1650 şi 1775 urmează o perioadă de stagnare şi regres din cauza schimbării direcţiei principale a comerţului, dar şi din cauza invaziilor tătarilor şi cazacilor. De asemenea oraşul a fost ocupat de mai multe ori de armatele polone care au pradat locuitorii. Polonii au încercat să-şi anexeze parţial Moldova dar s-au lovit de opoziţia habsburgilor şi otomanilor.

Trebuie de menţionat că deşi polonii au deţinut controlul Cetăţii de Scaun, aceasta nu a putut fi niciodată ocupată prin luptă.

 

 

Perioada sub ocupaţia Imperiului Austriac

Prin tratatul de la 7 mai 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman (1768 – 1774), Austria a primit o parte din teritoriul Principatului Moldovei, în care se afla şi Suceava (graniţa cu Moldova aflată sub suzeranitate Otomană trecea chiar pe la sud-est de oraş). Ţinutul Cernăuţi şi două treimi din ţinutul Sucevei au fost ocupate de Imperiul Austriac. Timp de un secol şi jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Habsburgic, primind din greşeală numele de Bucovina. Suceava a fost al doilea oraş, după Cernăuţi, al Bucovinei austriece.

Între 1775-1815 Suceava a urmat o perioada de redresare urbana. Austriecii au ridicat Suceava la rangul de oraş comercial şi au încurajat construirea de clădiri noi prin scutirea de vamă pentru lemne de construcţie. În această perioada Viena a urmărit sa creeze o burghezie orăşenească care sa sprijine politica imperială.

Între 1815-1918 habsburgii au continuat politica de deznaţionalizare, colonizează oraşul cu germani, ruteni, polonezi, cehi, evrei şi le acordă acestora diferite facilităţi. După Revoluţia de la 1848 românii din Bucovina dobîndesc anumite drepturi, Suceava devine capitală de ţinut apoi de judeţ. În 1900 populaţia a crescut la 11.000 locuitori deorece oraşul beneficia de apă potabilă, canalizare şi iluminat. De asemenea avea două gări importante: Iţcani care lega Suceava de restul localitaţilor din Bucovina şi Burdujeni care făcea legătura cu România (stat creat după alipirea Principatelor Moldova şi Muntenia, în 1861). S-au construit în această perioadă: Liceul de Muzică şi Arte Plastice, Gara Burdujeni – 1869, Muzeul Judeţean – 1904, Liceul Ştefan cel Mare – 1893, Spitalul Vechi – 1871, etc.

După izbucnirea Primului Război Mondial, foarte mulţi bucovineni au fugit spre patria lor istorică – Moldova şi s-au înrolat în armata română.

Suceava în perioada interbelică şi contemporană

În perioada interbelică, Bucovina a revenit României şi Suceava a cunoscut un nou salt calitativ în dezvoltarea economică, socială şi culturală. S-au construit mori, fabrica de zahăr, întreprindere prelucratoare de mezeluri şi multe ateliere de mică industrie meşteşugărească. S-a mărit cu mult numărul locuinţelor, s-a construit biblioteca judeţeană iar populaţia a crescut la 20.000 locuitori.

După 1944, oraşul s-a refăcut după război şi s-au construit intens locuinţe individuale în zonele străzilor Mihai Eminescu, Samoil Isopescu, Zamca şi cartierele Iţcani şi Burdujeni. Se realizează blocuri cu puţine nivele pe străzile Ion Creangă şi Ştefan cel Mare.

După 1960 s-a început construirea masivă de blocuri cu patru şi zece etaje, oraşul cunoscînd o dezvoltare forţată, specifică comunismului. Înainte de revoluţie (1989) populaţia era în jur de 90.000 locuitori.

Astăzi Suceava este cel mai important oraş din nord-estul României şi are în jur de 110.000 locuitori.

Sursa:http://www.istoria.md/articol/285/Suceava,_Rom%C3%A2nia,_istoricul_localit%C4%83%C5%A3ii