Breaking News
Home » Municipii şi oraşe » Botoşani » Orasul Bucecea
GEKO's WorkGroup Inc.

Orasul Bucecea

Orasul Bucecea-Botosani

 

Asezare Geografica

 

Suprafaţa teritoriului administrativ al oraşului Bucecea este de 4685 ha, din care terenurile  cu destinaţie agricolă totalizează 3650 ha, ceea ce reprezintă 77 % din suprafaţa totală a oraşului. Pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră însumează 591 ha.

Reţelele de drumuri existente pe raza oraşului Bucecea sunt într-o stare bună.

Oraşul este străbătut prin centrul său de D.N. 2C., care asigură legătura ţării şi judeţului cu republica Ucraina – ţinutul Cernăuţilor, pe la vama Siret, situată la aproximativ de 40 km. de Bucecea.

Legătura dintre reşedinţa localităţii şi satul Bohoghina se face pe  D.N. 29C – 4 km asfaltat şi apoi pe drumul sătesc pietruit 0,8 km.

II. CLIMA  ŞI  PRECIPITAŢIILE

Clima este temperat – continentală cu influenţe climatice din Nord, cu vericălduroase şi ierni geroase, cu viscole şi nu poate fi caracterizată  după datele meteorologice ale staţiei Botoşani.Temperatura medie anuală este de 8 / 10 grade C, iar izoterma de 8 grade C trece prin apropierea oraşului Bucecea.

Prima zi de îngheţ este de 1-25 octombrie, iar ultima între 11 aprilie – 1 mai.

Frecvenţa medie a zilelor de iarnă este între 40 – 50 zile, iar amplitudinea termică anuală este de 24,2 grade C.

Caracterul continental este dat şi de valorile precipitaţiilor care cad în zonă. Precipitaţiile anuale însumează 600 mm/mp, iar în anii mai secetoşi ele scad până la 500 mm / mp. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii cad în iulie, 70 –80 mm / mp şi cele mai puţine în februarie, 20 – 30 mm / mp.

Vânturile  sunt în funcţie de deplasarea maselor de aer, de la centrele de maximă la centrele de minimă presiune. Cele mai frecvente bat din sectorul N-V, 23,5 %, frecvenţă medie anuală, S-E, 18,7 % şi din Nord 10,7 %.

Reţeaua hidrografică tributară râului Siret este formată din afluenţi din care mai important este pârâul „ Fundoaia ”.

Pe raza oraşului se găsesc 3 izvoare:

- „Gura Leului” din centrul oraşului;

- „Izvorul Oilor” din zona oraşului numită „Fundoaia”;

- izvorul „Elvira” din zona oraşului numită „Bărbălăteni”.

Apele freatice se găsesc la mică adâncime, fiind ape bune calitativ şi îndestulătoare.

Pe cursul râului Siret aflat la 3 km distanţă, s-a construit un lac de acumulare cu o capacitate de 10 mil. mc., acesta fiind principala sursă de alimentare cu apă a judeţului Botoşani. Secţia de tratare a apei de la Bucecea, asigură apa potabilă şi industrială a municipiului Botoşani şi Dorohoi, a oraşului Bucecea şi comuna Leorda.

III. FLORA  ŞI  FAUNA 

 Vegetaţia este caracteristică zonei de silvostepă, în prezent ocupată în special de terenuri agricole, cu soluri bogate în cernoziom amestecat spre vest, cu soluri cenuşii de pădure, care permit practicarea agriculturii cu bune rezultate. În partea de est şi de nord se află Pădurea Gavan şi Bohoghina pe o suprafaţă de 580 ha, flora şi fauna fiind bogat reprezentate printr-o mare varietate de specii, specifice pădurilor de foioase, precum ar fi stejarul, carpenul, fagul, alunul, mesteacănul,ulmul, plopul alb, părul pădureţ, cireşul, socul etc., precum şi numeroase specii de flori: brânduşa, lăcrămioarele, ghioceii, toporaşul, stânjenelul, coada şoricelului, margareta, pojarniţa, brusturul, pelinul, cicoarea, mohorul şi altele.

Nu lipsesc nici reptilele, reprezentate printr-un număr mai mic, dintre care amintim: vipera, năpârca, broasca ţestoasă de iaz, şarpele de apă, etc.

Păsările cele mai întâlnite sunt: uliul păsărar, turturica, ciocănitoarea pestriţă, corbul, ţarca, piţigoiul, pitulicea, privighetoarea cenuşie, mierla, prepeliţa, potârnichea, ciocârlia de câmp, etc.

Mamiferele sunt reprezentate printr-un număr destul de însemnat dintre care amintim: ariciul, iepurele, veveriţa, şoarecele, dihorul, vulpea, căprioara, mistreţul şi altele.

La vest este situată lunca râului Siret, unde predomină salcea pletoasă şi plopul.

Tipurile de sol existente sunt:

– solul de luncă aluvionar – pa majoritatea terenurilor agricole ce aparţin proprietarilor de pe  raza oraşului Bucecea şi satul Bohoghina;

–  podzolul de pădure.

Forajele executate au scos în evidenţă constituţia topografică a şesului râului Siret, depozite nisipoase la bază şi argiloase la partea superioară, grosimea totală a acestora fiind de 6 – 8 m.

Sursa: http://www.prefecturabotosani.ro/comune/localitati/bucecea.htm

 

Istoric

 

După cum se arată în „Botoşani, Monografie, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980, Andrei Cardaş” (3), începuturile vieţii pe meleagurile botoşănene, ca de altfel şi ale celei de pe întreg teritoriul ţării noastre se pierd în negura vremurilor. Din paleolitic, se constată şi în această parte a ţării frecvente aşezări omeneşti. Astfel, paleoliticul inferior ( circa 1000.000 – 100.000 î.e.n.) a fost documentat la Mitoc, în depunerile argilo-nisipoase de la baza terasei inferioare a Prutului, unde s-a descoperit o vatră de foc cu unelte prelucrate pe aşchii naturale de silex cu cioplituri pe ambele feţe. Urme de locuire din paleoliticul mijlociu ( circa 100.000 – 35.000 î.e.n. ) au fost semnalate, până în prezent, pe teritoriul judeţului în mai multe localităţi, printre care: Botoşani, Liveni, Miorcani, Ripiceni.

Rămăşiţele fosile descoperite în aşezări, arată că principala ocupaţie a locuitorilor era vânatul. Printre animalele care se vânau se semnalează: mamutul, rinocerul şi renul.

În ceea ce priveşte paleoliticul superior (circa 35.000 – 10.000 î.e.n. ), au fost identificate urme de locuire la Crasnaleuca, Dobârceni, Răuseni, Santa – Mare şi altele.

Aşezările omeneşti s-au înmulţit, iar urmele locuitorilor au devenit mai numeroase şi mai variate în neolitic, adică în epoca nouă a pietrei sau a pietrei şlefuite ( 6000 – 2500 î.e.n.). În această perioadă, s-a realizat un progres sensibil în confecţionarea uneltelor de mână şi a armelor, apelându-se la şlefuirea pietrei. S-au dezvoltat noi meşteşuguri casnice, ca: torsul, olăritul, ţesutul. În cursul epocii neolitice, s-a trecut la o viaţă sedentară mai accentuată, înjghebându-se aşezări stabile. Alături de creşterea animalelor un loc important îl ocupa cultivarea plantelor.

Către începutul mileniului al doilea înaintea erei noastre, a pătruns în spaţiul carpato – dunărean – pontic, metalurgia bronzului. Epoca bronzului se caracterizează prin tehnologia bronzului, prin folosirea plugului primitiv, prin creşterea animalelor domestice şi prin structura mai puternic organizată a unei societăţi relativ diferenţiate în cuprinsul căreia conducerea tribală, cetele de luptători şi masa tribală încep să se contureze ca pături diferenţiate. (3).

Viaţa oamenilor pe teritoriul comunei Bucecea pare să fi existat încă din epoca bronzului aşa cum rezultă din descoperirea întâmplătoare din anul 1972 cu prilejul săpăturilor de la complexul porcin Bucecea, când s-au găsit schelete omeneşti, precum şi două vase de lut, unul mai mare şi altul mai mic. Vasul mai mic aflat în colecţia Muzeului Judeţean Botoşani este fragmentar şi are o pastă sfărâmicioasă de culoare neagră – cenuşie. (2).

În lucrarea întitulată „Aşezări din Moldova” (de la paleolitic şi până în secolul al XVIII-lea ), apărută la Bucureşti în anul 1970, autorii N. Zaharia, M. Petrescu Dâmboviţa şi Em. Zaharia citează existenţa la jumătatea distanţei dintre Bucecea şi Leorda a unei necropole feudale cu morminte conţinând şi obiecte de podoabă. În acelaşi loc s-au mai găsit şi schelete aflate într-o stare proastă de conservare. De asemenea s-au mai găsit obiecte de podoabă şi 13 monede vechi de argint. Autorii lucrării subliniază că din cele arătate nu se poate preciza dacă în acel loc a existat o singură necropolă feudală sau două, sau una feudală şi alta sarmată.

În volumul 1 din „Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani”, Bucureşti,1976, se arată că în stânga şoselei Bucecea – Botoşani, pe un platou înclinat spre valea Bulgărilor la circa 1,2 – 1,5 km de sat, s-au găsit bucăţi de chirpici, precum şi câteva fragmente ceramice feudale târzii, secolul al XVIII – lea. (2). La vest de sat, spre Siret, în locul numit „Silişka” se observă urme de ziduri de biserică, cărămizi, pietre de cimitir, probabil aşezarea vechiului sat Vălceşti. (9).

Izvoarele scrise vorbesc de aşezarea noastră încă din secolul al XVI – lea . Astfel, la 15 aprilie 1569, dată la care este atestată localitatea din punct de vedere istoric, Bogdan Lăpuşneanu – domnul Moldovei, a făcut cunoscut că a venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri, Ana, „fiica lui Erimia vistier şi a vândut Agafiei, pentru trei mii de zloţi tătăreşti ocina şi dedina ei dreaptă din privilegiul de mărturie, ce l-a avut ea de la sus scrisul, noi Bogdan voievod, satul anume Vălceşti pe Siret şi mori la Siret”. În document se vorbeşte de hotarul satului Vălceşti: „iar hotarul acestui sat mai sus scris anume Vălceşti pe Siret şi cu mori la Siret, să fie din toate părţile după hotarul vechiu pe unde din veac au fost”. Formula „hotarul vechiu” ne duce la concluzia că satul exista cu mult înainte de documentul lui Bogdan. De asemenea, faptul că nu se mai spune care este acest hotar, ne face să apreciem că vechimea satului făcea ca hotarul acestuia să fie bine cunoscut de cei interesaţi.

Peste 8 ani, proprietara satului Vălceşti, Agafia, era deja decedată, deoarece, la data de 23 noiembrie 1577, sora, fraţii şi nepoţii Agafiei, care nu a avut urmaşi direcţi, vând domnitorului Petru Şchiopul pentru trei mii zloţi tătăreşti satul Vălceşti. Domnitorul Petru Şchiopul, ne spune acelaşi document din 23 noiembrie 1577, dăruieşte satul Vălceşti mănăstirii Galata ca să-i fie „driaptă ocină şi moşie în veci, cu tot vinitul”. (2). Voievodul Petru Şchiopul interzice dregătorilor domneşti să se amestece în treburile satului Vălceşti.

Există şi alte documente despre aşezarea voievodală Vălceşti. Din studiul acestor documente reiese că locuitorii se ocupau cu agricultura, cultivând plante, precum: orzul, ovăzul, bobul şi cu creşterea animalelor ca oi, porci, cai, de asemenea se ocupau cu albinăritul.

Pe Siret, în satul Vălceşti existau 5 mori, ceea ce ne face să credem că aici măcinau şi ţăranii din satele învecinate.

Urmaşii lui Petru Şchiopul vor întări de asemenea satul Vălceşti mănăstirii Galata. Asemenea documente sunt date la 5 ianuarie 1600 de Ieremia Movilă, la 11 mai 1603 de Constantin Movilă şi la 16 noiembrie 1607 de către Mihail Movilă. O nouă confirmare a satului Vălceşti mănăstirii Galata dă domnitorul Ştefan Tomşa, la data de 20 ianuarie 1612. Alte confirmări ale apartenenţei satului de mănăstirea Galata sunt de la Gaşpar voievod la data de 24 aprilie 1619. (9). Acelaşi voievod, la 8 iunie 1619 întăreşte patriarhiei de la Ierusalim mănăstirea Galata „cu toate satele”, de unde rezultă că şi satul Vălceşti a fost în această situaţie. Următorul domnitor al Moldovei, Moise Movilă (1633 – 1634 ),întăreşte mănăstirii Galata satul Vălceşti, scutindu-l de toate birurile afară de „birul mare împărătesc”.

Primul document în care apare denumirea de Bucecea, este cel din 22 februarie 1634, dat la Iaşi de Moise Movilă, în care întărind boierului Ursu Ponici o parte din satul Costineşti, arată că acel sat are „vadu de moară pe pârâul ce-i zicu Bucecea”.

Totuși, se face mențiunea în capitolul: „Procesul populării teritoriului județului Botoșani în secolele XlV – XV” din (22), ca fiind dată de atestare a localității Bucecea,13 ianuarie 1434, aparținând comunei cu aceeași denumire. Se menționează de asemenea că a mai purtat numele de Buceacea, Buceci, Velcești, Bucecea – târg. În aceeași lucrare menționată, (22), se face precizarea că pe data de 27 decembrie 1519 este atestată localitatea Călinești, sau Caliianauți, care aparținea de comuna Bucecea. Pe locul numit „La Siliște” au fost semnalate resturi de locuire feudală, deci vatra unui vechi sat. Referitor la numele localităţii Bucecea sunt mai multe variante. Una din legende povesteşte că numele satului provine de la cel al întemeietorului, un boier de origine poloneză, Bucuacki, ( se citeşte Buceaschi), din suita Doamnei Ringola, soţia lui Alexandru cel Bun. Acest boier, stăpân al unor terenuri vaste în Moldova şi în Polonia , a întemeiat şi satul Bucecea, pe malul Siretului, la locul în prezent cunoscut sub numele de „Biserica pustie” şi altele în Polonia printre care şi vechiul târg Bucuacz, (se pronunţă Buceaci), observându-se o mare asemănare în pronunţia celor două localităţi. (8).

Satul s-ar fi aflat între Sireţel, un mic afluent al Siretului şi Siret. Legenda spune că la o năvălire a tătarilor, aceştia au incendiat satul şi l-au prădat, iar locuitorii au fost nevoiţi să se retragă în pădurea Găvan din apropierea satului, ridicându-l din nou din temelii. Ca urmare a trecerii prin „foc şi sabie” a satului Vălceşti în noaptea Învierii a anului 1758, puţinii locuitori care au mai rămas s-au retras în pădure, spre nord-est, pe malurile pârâului Bucecea, unde au început să-şi construiască case modeste şi o biserică din lemn cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. (9).

Localitatea formată pe malurile pârâului Bucecea îşi va lua numele de Bucecea, care în tătară înseamnă „pârâul întors”. (9). Pădurea le oferea adăpost în faţa incursiunilor turco-tătare şi în acelaşi timp şi lemnul de construcţie necesar. Şi în prezent, în special în partea localităţii denumită „Satul Nou”, sunt fagi, carpeni, tei, de o vechime considerabilă, răspândiţi prin grădinile oamenilor, rămăşiţe ale vechii păduri. Şi în zona numită Fundoaia au existat mărturii privind existenţa pădurii seculare. În jurul anului 1955 a fost doborât un stejar uriaş, multisecular, aflat într-o grădină de la marginea drumului ce face legătura dintre cele două izvoare: Fundoaia şi Izvorul oilor.

O altă legendă susţine că denumirea de Bucecea ar provine tocmai de la fagii din care se construiau casele, numele fagului de Bucovina răspândit aici, fiind cunoscut sub numele de „Buc”. (8).

O dată cu trecerea anilor rămăşiţele vechii localităţi distruse au început să dispară cu totul.

In ceea ce priveşte izvoarele păstrate în arhivele statului din Bucureşti, condica Asachi, Nr. 628, fila 2130, copie slavă, cu o traducere românească din anul 1784, aflăm următoarele: cincisprezece aprilie 7078 (1569) „Din mila lui Dumnezeu, Noi Bogdan Voievod, domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi cotindu-se, că a venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri Ana, fiica lui Eremia vistier, s-a chemat pe călugărie Evlaghia, cneaghina lui Toma logofăt, răstrănepoata lui Vlaicu pârcălab de Cetatea Albă şi a lui Clanău spătar şi a lui Limbă-dulce şi a lui Golaş comis, de bună voie sau nesilită de nimeni, nici asuprită şi a vândut cocina şi deadena dreaptă din privilegiul de mărturie ce l-a avut ea de la sus-scrisul noi, Bogdan Voievod – satul anume Vălceşti, pe Siret şi cu mori la Siret, şi a vândut Agafiei, cneaghina din casa domniei mele pentru 3000 zloţi tătărăşti. De aceea noi, văzând tocmeala lor de bună voie şi plata deplină şi noi de asemenea am dat şi am întărit acestei cneaghine mai sus scrise, Agafia acest sat mai sus scris Vălceşti pe Siret şi cu mori pe Siret ca să-i fie de la noi uric cu tot venitul, ci şi copiilor ei şi întregului neam. Iar hotarul acestui sat mai sus scris, anume Vălceşti pe Siret şi cu mori pe Siret, să fie din toate părţile după hotarul vechiu, pe unde din veac s-a folosit”. (8).

Timp de mai mulţi ani, Bucecea nu apare în documente. Există un document din 28 iunie 1751, al voievodului Ananie de Botoşani, care, împreună cu Ponici, egumenul mănăstirii Galata şi cu mai mulţi răzeşi din satele Vălceşti, Ionăşeni, Levârda, hotărnicesc satul Vălceşti la împreunarea făcută de D. Gheorghe Asapu Setnar, din Grigoreşti. (2). Documentul prezintă importanţă prin faptul că este primul în care apare numele de Vălceşti şi Bucecea. Considerăm, astfel, că Bucecea a apărut lângă satul Vălcești.

Perioada cuprinsă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea este perioada în care locuitorii satului Vălceşti s-au mutat în Bucecea, iar acesta dispare. Cauza poate fi și revărsarea Siretului, care a distrus aşezarea şi locuitorii s-au strămutat mai departe de ameninţarea apei.

Un alt aspect al dispariţiei satului poate fi legat de ultima expediţie a tătarilor. Elucidarea acestor probleme ar impune o cercetare arheologică în zona numită „Biserica pustie”, care, cu siguranţă, mai ascunde încă multe necunoscute. Oricum documentul din anul 1751 este ultimul care vorbeşte de satul Vălceşti.

După cum se menționează în „Evoluția organizării administrativ teritoriale” a județului Botoșani, pag.391-394, capitolul „Catagrafia visteriei Moldovei din anul 1803; Condica liuzilor, (31), după anul 1774, unele schimbări teritorial-administrative s-au datorat unor cauze externe, anume a răpirii de către Austria a părții de nord a țării, conform convenției încheiate cu Turcia la 7 mai 1775. Astfel, Moldova a fost constrânsă să cedeze complet teritoriile ținutului Cernăuți, a Câmpulungului Cernăuților, a Câmpulungului Sucevei și cea mai mare parte a ținutului Suceava, inclusiv orașul de reședință. Așa cum rezultă din „Condica liuzilor din anul 1803”, în compensație, ținutul Suceava a fost ulterior completat cu teritorii din ținuturile vecine, fixându-se și un alt centru de reședință în orașul Fălticeni.

S-a făcut o împărțire a teritoriului din această parte de nord a țării în ținute și ocoale: Ținutul Suceava; cu 5 ocoale, Ținutul Dorohoi, cu 3 ocoale; Ținutul Botoșani, cu 3 ocoale și Ținutul Hârlăului, cu 5 ocoale. (31). Bucecea făcea parte din Ținutul Botoșani, care cuprindea: Ocolul Câmpului, Ocolul Siretului și Ocolul Târgului. Prima subdiviziune a Ținutului, Ocolul, a apărut în anul 1741, prin adaptarea la un nou conținut „gruparea de sate subordonate administrativ unui ținut”, (32), a vechiului termen care desemna satele din jurul cetăților, orașelor și al curților domnești, aflate în proprietatea domnului.

După cum am menționat mai sus, localitatea Bucecea făcea parte din Ținutul Botoșani, fiind repartizată în Ocolul Siretului, cu reședința la Bucecea, ocol din care mai făceau parte satele: Lozna, Slobozia Șerbănești, Hânțeștii din Deal, Hânțeștii din Vale, Grigorești, Călinești, Mândrești, Bursuceni, Berhoești, Hrișcani, Vorona Crupenschi, Vorona Musteață,Poiana, Iuncșeni și Cornu. Proprietar al Ocolului Bucecea era Tudor Mustață, ocolul cuprinzând 120 familii. Și în anul 1833, când Ținutul Botoșani și-a mărit teritoriul, în dauna Ținutului Hârlău, se menționează că în Ocolul Siret, Bucecea deținea reședința. (32).

În urma reformei din anul 1864, Moldova cuprindea 16 județe, 68 de plase și 971 de comune, totalizând 2307 localități. Județul Botoșani avea 6 plase: Coșula, Jijia, Miletin, Siret, cu reședința la Bucecea, Ștefănești și Târgu, cu reședința la Botoșani. Plasa Siretului era formată din 11 comune, se întindea până la Burdujeni,existând 39 de sate ce însumau 5980 de case, în care locuiau 6595 locuitori, precum și 34 de biserici. Bucecea avea 253 de case, cu 283 de familii.

În decursul anilor organizarea administrativ-teritorială a suferit multe modificări. Astfel în anul 1925, Plasa Bucecea cuprindea 11 comune: Cucorăni, Tudora, Vorona, Corni, Fântânele, Vlădeni, Siminicea, Verești, Dumbrăveni, Salcea și Leorda.

În anul 1945, luna iulie, în județul Botoșani erau numai 4 plase: Botoșani, Bucecea, Ștefănești și Sulița, dispărând un număr de comune, din 72, câte erau anterior, s-a ajuns la 49, cumulând 242 de sate.

Din anul 1950 este preluat sistemul sovietic al raionării teritoriului. Locul județelor îl ia regiunea, locul plășii îl ia raionul. Locul comunelor urbane îl iau orașele.(33). Din 58 de județe, câte cuprindea România (Republica Populară Română), s-a ajuns la 28 de regiuni, de la 424 de plăși, au fost organizate 177 de raioane, de la 7000 de comune urbane și rurale, s-a ajuns la 4052 comune rurale și 148 de orașe. Prin Decretul 241 a M.A.N. din 25 octombrie 1950 se înființează Regiunea Botoșani, împărțită în 5 raioane: Trușești, Botoșani, Dorohoi, Darabani și Săveni. Bucecea făcea parte din raionul Botoșani, raion care era cel mai mare, format din comunele din fosta plasă Botoșani, la care s-au adăugat 7 comune din fosta plasă Bucecea: Cucorăni, Tudora, Vorona, Corni, Bucecea, Vlădeni și Leorda.

O nouă lege de îmbunătățire a organizării administrativ – teritorială s-a emis la data de 16 februarie 1968. Prin legea nr.2 din acest an se desființează sistemul sovietic al raionării, revenindu-se la diviziunile existente înainte de anul 1950, județul, cu vechile denumiri. Numărul județelor este mai mic față de 1948 (38 față de 58) și reprezintă o adaptare mai rațională a unităților tradiționale, la exigențele dezvoltării unui stat modern.

În numai trei ani, numărul orașelor a crescut de la 183 la 236. Orașul Botoșani a fost declarat municipiu. În Moldova erau în total, la acea perioadă, 10 municipii. În județul nou înființat existau 454.926 de locuitori, ceea ce reprezenta 2,3% din populația țării, cu o densitate de 92 locuitori/km. pătrat. Erau 69 de comune cu 338 de sate. În comuna Bucecea erau satele Bohoghina și Călinești.

În anii 1987-1988 s-a trecut la o organizare administrativ-teritorială, în nivel politico-economic, pe criterii economice, în special în domeniul agriculturii. Au fost create în județul Botoșani 15 astfel de unități teritorial-economie. Unitatea Bucecea era formată din comunele: Bucecea, Brăiești, Leorda, Vârful Câmpului și Vlădeni. Cele 5 comune totalizau o suprafață de 27538 hectare, din care 20800 hectare reprezentau suprafețe agricole. Raportând suprafața la o populație de 18597 locuitori, observăm că densitatea era de 0,6 locuitori/hectar, dar dacă luăm în calcul numai populația ce lucra efectiv în agricultură în număr de 4502 persoane, reiese că fiecare lucrător trebuia să lucreze 4,6 hectare, deficitul de forță de muncă era evident.

În anul 1992 a reapărut ideea unei noi organizări administrativ teritoriale a țării, atât la nivelul județelor cât și la nivelul comunelor. A fost creată „Liga județelor abuziv desființate”. S-a ajuns astfel la un total de 59 de județe.

În anul 2004, prin referendum, s-a hotărât trecerea localităților Bucecea, Flămânzi și Ștefănești din mediul rural în mediul urban, noile orașe, alăturându-se celor existente: Botoșani, Dorohoi, Săveni, și Darabani.

Revenim la derularea evenimentelor istorice privind localitatea Bucecea: în perioada mai-iunie 1825, a avut loc, aşa cum rezultă din documente, conflictul dintre proprietarul de atunci al moşiei Bucecea, baronul Teodor Mustaţă cu aga Scarlat Miclescu, stăpânul Călineştilor, şi vornicul Constantin Miclescu, proprietarul moşiei Sarba şi Cerviceşti. (2). Din document apare şi o altă problemă deosebit de interesantă şi anume, ecoul evenimentelor din Moldova anului 1821. Judecata, care a avut loc la Iaşi, la Logofeţia cea Mare, a dat dreptate baronului Mustaţă, obligându-l pe Scarlat şi pe Constantin Miclescu să se retragă de pe pământurile ocupate în moşia Bucecea.

De menționat este faptul că în Condica Visteriei Moldovei,(25), se consemnează totuși: la 1816, „Bucecea, a lui Tudori Mustață, loc de hrană puțin, cu 145 locuitori…”

Dacă disputa cu Scarlat Miclescu s-a stins, conflictul Teodor Mustaţă-Constantin Miclescu a continuat la scaunul domnesc. Voievodul Ioan Sandu Sturdza, cercetând cazul, a dat dreptate vornicului Constantin Miclescu. Rezolvarea cazului favorabilă lui Constantin Miclescu, este legată, probabil, şi de ascensiunea în înalta funcţie de vornic în care a fost numit în timpul domniei primului domn pământean, după lunga perioadă fanariotă. (2).

Câteva concluzii privind datele despre atestarea documentară a localității Bucecea, conform documentelor din „Statutul istorico-geografic al localităților în actualul teritoriu al județului Botoșani,” D.I.R., veacul 16-17, Moldova, vol. 4, București, 1952-1956, (26), Monografia județului Botoșani: atestarea documentară este veche, 13 ianuarie 1434, fiind prima mențiune. Apoi, documentul din 9 februarie 1591 reprezintă o danie a lui Petru Voievod către Mănăstirea Galata. Aceeași danie, către Mănăstirea Galata este întărită de către voievodul Eremia Movilă în luna august 1595.

La data de 5 mai 1598 un act emis de Eremia Movilă specifică „ispisoc de la Ieremia Moghilă voevoda… și satul Vălceștii pe Siretu și cu mori pe Siretu…” În urma unor acțiuni de până la domnie, Eremia Movilă întărește actul de danie din 5 ianuarie 1600 către Mănăstirea Galata, arătând că satul Vălcești este cumpărătura de la Sfânt răposatul Io Petru Voevod. Acesta din urmă este actul din 24 aprilie 1619, prin care domnul Moldovei, Gașpar Voievod îl întocmește la cererea călugărilor mănăstirii. Un alt document este emis la data de 2o februarie 1620 tot de către Gașpar Voievod, care întărește o danie „Io Gașpar Voevod… am dat și am întărit slugilor noastre… dreptele lor ocine ce le-au avut în ținutul Hârlăului, două sate, Cerevăceștii și Costineștii, care se numește Șarba și cu trei vaduri de moară, pe pârâul Bucecea…” Un document emis de domnul Moldovei, Miron Barnovschi Movila, întărește la 19 mai 1626 aceeași danie.

 

                    Târgul Bucecea

 

Strămutarea locuitorilor din Vălceşti în Bucecea duce la dezvoltarea acesteia din urmă, astfel că pe timpul domniei aceluiaşi Ioan Sandu Sturdza este înființat târgul Bucecea în anul 1828 de către Dimitrie Ralet ca îmbunătăţire de moşie, satul Bucecea rămânând în partea de nord-est a târgului nou creat.

După cum se menționează în articolul „Târgul Bucecea – ctitoria boierului Alecu Ralet” (52), „Moșia Bucecea a intrat în posesia boierului sus menționat prin căsătorie, socrul său, bogatul negustor latifundiar Teodor Mustață, lăsându-i-o prin testament, celei cu care s-a însurat, fata acestuia, Maria. Ca orice boier care se respectă, Alecu Ralet a și inițiat la Domnie demersuri în vederea întemeierii de târg pe moșia sa. În urma acestor demersuri, Domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturza, avea să dea hrisov de întemeierea târgului, la 16 ianuarie 1828. Îi redăm principalele prevederi:

„Asupra arătării ce prin jalbă Ne-au făcut al nostru cinstit și credincios boier d-mnealui Alexandru Ralet biv vel Spătar că la moșia ds. Bucecea di la ținutul Botoșeni ar fi loc de bună îndămânare spre alcătuire de târg, fiind locul cu apropiere de sate, împrejurate cu locuințe ominești, cerând spre aceasta voie și slobozenie, Domnia Me am socotit, și cerire Ds. : găsind-o nu numai cu cale, dar și întru tot priincioasă pentru obștescul alijveriș, nefiind de vreo stricăciune așezare de târg la locul arătat. Iată îi dăm toată voie și slobozenie ca să facă târg pe numita moșie cu D-sale cheltuială și din oameni străini, care să nu fie din locuitorii altor târguri sau sate, fără nici un amestec de vre o dare de pământul aceste, și spre mai temeinică statornicire a acestei alcătuiri de târg i se legiuesc după cererea D-sale și acești di mai gios așezări, adică:

* 1-ul. Nimene să nu fie volnic a cuprinde locuri sau face dughene sau orice alte benale fără a să așeza mai întâi cu stăpânul moșâi și a să învoi pentru bezmănul locului și pentru lungimea i lățimea lui cât să fie, atât în târg la piață cât și la mahalale.

* Al 2-lea. Velnițe, berărie,și orânda a tot felul de băuturi, precum și a păcurei de la acest târg să nu fie volnica face sau a vinde, fără numai acei ce vor câștiga voie de la stăpânul moșiei.

* Al 3-lea. Căsăpiile, pităriile, mingeriile și soponăriile să fie iar a stăpânului moșâi fără a fi altul nimine volnic în aceste decât acei ce se vor învoi cu dumnealui.

* Al 4-lea. Starosti de tot felul de bresle alegându-să de către târgoveți, să să rânduiască de către stăpânul moșâi fără a să amesteca în aceasta altul nimene.

* Al 5-lea. Cine nu va avea dugheni sau și având va voi va voi a deschide osăbite taravremelnice mișcătoare la piațul uliță spre vânzare a (tot) felul de lucruri, să nu fie volnic fără voia stăpânului, urmându-să aceasta și pentru cei ce vor veni la zilele de târg sau la iarmaroace cu mărfuri după afară.

* Al 6-lea. Imașul pentru vitele târgovețilorsă să deie de către stăpânul moșâi câte giumătate falce de una vită, socotindu-să că va avea fiecare gospodar de mahala câte doi boi și una vacă, bez viței. iar acei ce vor ave mai mult va plăti precum să vor învoi cu stăpânul moșâi.”( 52).

Hrisovul lui Sandu Sturza, din 16 ianuarie 1828, mai prevede: „Căpitanul de târg să se rânduiască de către stăpânul moșăi, care să fie om vrednic și cinstit, cu bune purtări și fără nici o abatere la vre un catahrisăs , supus însă dregătorilor ținutului întru cele ce atârnă de stăpânire”. Alte privilegii, dar și îndatoriri revin lui Alecu Ralet, ca stăpân al moșiei Bucecea – „Venitul cântarului din acest târg să fie iar a d-sale spătar, urmând a să lua acest venit întocmai după cum se obișnuiește în alte târguri (…). Fiindcă D-mnealui Spătar: ca un stăpân a moșăi Bucecea, unde are să se facă și târg, să îndatorește acum cu a d-sale cheltuială a face drumurile, ulițăle târgului, mahalalelor cu prund de la Siret, să îndatorăscși târgoveții ca fiștecarăle înaintea dughenii să aibă purtare de grijă a drege ulițăle și a le îndrepta, când să vor strica, iar cu prund de ( cărându-să și aducându-să prund de către D: stăpânul), spre a fi de o purure în bună stare”. Același hrisov domnesc hotărăște a se ține nouă iarmaroace pe an:

1. La ziua Sf. Trei Ierarhi

2. La ziua Duminicii a doua din postul mare

3. La ziua Sf. Apostol și Evanghelist Marcu

4. La ziua aflării Cinstitului Cap a Sf. Ioan Botezător

5. La ziua Nașterii Sf. Ioan Botezătorul

6. La ziua Sf. Marelui Mucenic Pantelimon

7. La ziua lui Simion Stâlpnicu

8. La ziua Sf. Apostol oi Evanghelist Luca

9. La ziua Sf. Ierarh Spiridon

„ la care adunării volnic să fie ori cine a merge și a neguțători cu ori ce lucruri vor ave de vândut și de cumpărat, nesupărându-să de către nimeni”.

Important pentru evoluția târgului Bucecea este și înscrisul Hrisovului, care cuprinde: „Fiindcă dumnealui ca un stăpân a târgului voiește ca târgoveții să fie de a purure scăpați de orice primejdie, să îndatorește să aibă purtare de grijă și priveghere de a fi în târg școală, doftor și moașă i spițărie (…)”. În finalul hrisovului, obișnuita formulă: „S-au scris la scaunul Domnii Mele în orașul Iaș întru cea dintâi Domnie a Noastră la Moldaiea la anul al șăsele”.

Să mai menționăm: Alecu Ralet avea case în Botoșani. La 1832 fiind primul Președinte al Giudecătoriei Botoșani, că înaintașii săi se trag din familia Rali, o familie italiană grecizată, că în 1842 i s-a conferit rangul de vornic, pentru activitatea sa „Îndelungate slujbe”, că a încetat din viață în anul 1845, fiind înmormântat la Biserica Uspenia din Botoșani, că fiul său, Dimitrie Ralet ( Rallet, franțuzismul fiind la modă) s-a distins ca remarcabil pașoptist și unionist, mai devreme, în 1841, fiind, și ca tatăl său, Președinte al Giudecătoriei Botoșani, fiind un tovarăș de idei și bun prieten cu Grigore Alexandru Ghica, cu frații Mihai și George Cuciureanu, C. Rolla, Vasile Alecsandri, Costachi Negri, Alexandru Ioan Cuza, etc. A fost un temut pamfletar, scriitor satiric, memorialist, apreciat în scrierile lui Eminescu

S-a stins din viață la data de 25 octombrie 1858, fiind înmormântat la Biserica Uspenia din Botoșani. ( 67).

 

Prin scrisoarea nr. 5021 din 18 octombrie 2004, (50, pag.1), către Primăria orașului Bucecea, semnată de prof. Carolina Setnic de la Grupul Școlar Bucecea și de către cunoscutul muzeograf Edurd Setnic de la Muzeul Județean Botoșani se propune, în semn de recunoaștere, ca o stradă principală, dacă se poate chiar actuala „Cale Națională” din orașul Bucecea să se numească „Alecu Rallet”, pe următoarele considerente:

   * Este cel care a inițiat primele demersuri de transformare a satului în târg, demersuri încununate de succes prin hrisovul din 16 ianuarie 1828, dat de domnul Moldovei Ioniță Sandu Sturza;

* A fost stăpânul moșiei Bucecea;

* A fost primul președinte al Judecătoriei Botoșani la 1832;

* Prin drepturile și prevederile economice care se acordau noului târg s-au pus bazele dezvoltării remarcabile a așezării în secolele XIX – XX, comparativ cu alte așezări de același rang din județul Botoșani.

* Este înmormântat (1845) la Biserica Uspenia din Botoșani, importantă ctitorie voievodală a doamnei Petru Rareș, Elena Rareș, ceea ce demonstrează contribuția majoră a acestei personalități la dezvoltarea județului Botoșani și a orașului Botoșani, în prima parte s secolului XIX.

În aceeași scrisoare menționată mai sus, (50, pag. 1 și 2), se propune ca o altă stradă principală din orașul Bucecea să se numească „Dimitrie Rallet”, pe următoarele considerente:

* Este fiul vornicului Alecu Rallet, moștenitor al târgului și moșiei Bucecea;

* În anul 1841 devine președinte al Judecătoriei Botoșani;

* A fost membru marcant al Revoluției de la 1848, al Comitetului revoluționar de la Cernăuți, organizație în care a activat de la înființare (26 iunie 1848), alături de Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costachi Negri, Vasile Alecsandri, Nicolae Pisoski și alții și până la sfârșitul domniei lui Mihail Sandu Sturza (mai 1849);

* A fost membru al Partidei Naționale din Moldova, organizație politică care a avut drept principal punct de program, înfăptuirea Unirii Principatelor Române, consfințită prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la Iași și la București, în luna ianuarie 1859;

* A fost Ministru Cultelor din Moldova, în vremea lui Grigore Alexandru Ghica;

* A fost un cunoscut scriitor satiric și memorialist la jumătatea veacului XIX, operele sale fiind apreciate la superlativ de Mihai Eminescu;

* Ca și tatăl său, a fost înmormântat (25 octombrie 1858) tot la Biserica Uspenia din orașul Botoșani.

Târgul Bucecea făcea parte din plasa Siret, era așezat pe o terasă, cu o suprafață de 14 ha, având 335 familii, formate din 1385 de locuitori, din care 1000 erau evrei ce dețineau monopolul comerțului și a activității meșteșugărești (30, pag.336).

Ziua de târg era duminica, săptămânal. În anul 1899 populația târgului era de 1779 locuitori, din care 1281 erau evrei, ajungând în anul 1912 la 1634 locuitori, remarcându-se o scădere de 145 de locuitori, prin plecarea populației tinere la muncă în Bucovina, dar, consider eu, și primul război mondial a contribuit la scăderea populației. În anul 1930, târgul avea 1414 locuitori, cu o scădere de 220 locuitori, media anuală fiind de 12 locuitori.

După modificările administrative din anul 1950, târgul a fost desființat, localitatea devenind așezare rurală cu o populație de 3817 locuitori.(30, pag.336).

 

Comuna Bucecea

 

În anul 1845, a luat fiinţă comuna Bucecea, care avea în componenţa sa Târgul Bucecea şi satul Bucecea.

Între anii 1875-1887 este formată din satele: Bucecea, Călinești, Grigorești

Siminicea Miclescului și Târgul Bucecea.

Între anii 1887-1904 este numai Târgu Bucecea.

Între 1904-1906 este comună în plasa Bucecea.

Între 1906-1908 este comună în plasa Siret, include și satul Bucecea.

Între 1908-1929 este comună în plasa Bucecea.

Între 1929- 1932 este comună în plasa Siret, formată din satele: Brehuiești, Călinești, Hrișcani, Huțani, Mândrești , Bucecea – sat, Târgul Bucecea și Vlădeni.

Între 1932-1934 este formată din satele Călinești, Bucecea – sat și Târgul Bucecea.

Între 1934- 1950 este comună în plasa Bucecea.

Între 1950-1952 este comună în raionul Botoșani, incluzând și satul Bohoghina.

Între 1952-1968 este comună în raionul Botoșani, regiunea Suceava, formată din satele Bucecea, Bohoghina și Călinești.

Din anul 1968 este comună din județul Botoșani.

De la data de întâi iunie 2004 este oraș din județul Botoșani.

În perioada anilor 1904-1950, Târgul Bucecea, cu mici întreruperi, așadar, a fost reşedinţă de plasă. La plasa Bucecea erau arondate localităţile: Bucecea târg, Bucecea sat, Cucorăni, Mândreşti, Vlădeni, Leorda, Dumbrăveni, Siminicea, Stânceşti, Salcea, Plopeni şi Vereşti. Situația pe ani se prezintă astfel:

În anul 1904 s-a înființat plasa Bucecea, formată din comunele: Călinești, Bucecea – Sat, Bucecea – Târg, Cucorăni și Dolina.

Între anii 1906-1908, plasa Bucecea este desființată.

În anul 1908 s-a reînființat, formată din comunele: Bucecea, Corni, Cucorăni, Leorda și Vlădeni, rămânând în această componență până în anul 1911.

Între anii 1911-1925, era formată din comunele: Bucecea, Burdujeni,Cucorăni, Dumbrăveni, Leorda Salcia și Siminicea.

Între 1925-1930, era formată din: Bucecea, Corocăiești, Cucorăni, Dumbrăveni, Leorda, Mândrești, Plopeni. Salcia, Siminicea, Stâncești, Verești și Vlădeni.

Între anii 1930-1934, plasa Bucecea nu a funcționat.

Între anii 1934-1939, a cuprins cele mai multe comune: Bucecea, Corni, Cucorăni, Dumbrăveni, Fântânele, Leorda, Plopeni, Poiana, Salcia, Siminicea, Tudora, Ion Gh. Duca ( Verești), Vlădeni, Vorona.

În anul 1939, plasa Bucecea pierde comunele Plopeni și Poiana.

În anul 1950, plasa Bucecea s-a desființat.

În perioada 1847-1952, în comuna Bucecea a funcţionat Judecătoria rurală „Bucecea Târg”. (9).

Comuna Bucecea a aparţinut de judeţul Botoşani, apoi de raionul Botoşani – Regiunea Suceava, iar de la ultima împărţire administrativ-teritorială, din anul 1968, comuna Bucecea aparţine de judeţul Botoşani. (9).

Rămânând tot în această perioadă, în anul 1944 în Bucecea existau două partide şi anume: Partidul Naţional Liberal condus de avocatul Mihai Alexandrescu şi Partidul Naţional Ţărănesc, condus de fratele său, Traian Alexandrescu. (11). Ambii fraţi erau şi avocaţi în Baroul Judecătoriei Bucecea şi au fost primari rând pe rând. Alegerile constituiau prilej de distracţie pentru locuitorii comunei pe seama atacurilor dure dintre cei doi fraţi. Pe lângă cele două partide, în Bucecea a existat şi alte fracţiuni politice: fracţiunea cuzistă, avereseană şi legionară.

Adepţii acestor grupări politice, reprezentând un procentaj infim din locuitorii comunei, niciodată aceste partide n-au ajuns să preia conducerea comunei. În campaniile premergătoare alegerilor se făceau promisiuni cu privire la îmbunătăţirea vieţii ţăranilor, dar după alegeri acestea erau uitate de cei care le-au făcut.

Din Dicţionarul geografic al judeţului Botoşani întocmit de V. C. Nădejde şi Ion Titu, 1891, Bucureşti, se precizează: „Bucecea , târguşor, comună rurală, situată în partea de nord-est a plăşii Siretului şi în mijlocul comunei Călinesci pe un podiş, are o suprafaţă de 136 hectare, din care 14 hectare, locul târgului şi 122 hectare imaş şi o populaţie de 335 familii sau 1389 suflete care locuiesc în 300 case cu 280 contribuabili. După naţionalitate locuitorii se împart astfel: 1000 evrei şi 389 români, ştiu carte 289. (8).Pentru comparaţie putem menţiona că în anul 2006, oraşul Bucecea avea 5345 locuitori, 1880 de gospodării, 1752 de locuinţe, 4 grădiniţe, 5 şcoli şi un liceu.

Aici era reşedinţa sub-prefectului plăşii Siret, a judecătorului Ocolului Siret şi reşedinţa Primăriei foste comune Bucecea”. Se menţionează în acelaşi Dicţionar geografic a lui V. C. Nădejde şi Ion Titu că: „au o biserică fondată de locuitori în anul 1787, cu un preot, doi cântăreţi, iar evreii au două sinagogi, una şcoală de băieţi şi una de fete, un birou telegrafic-poştal, locuitorii se ocupă mai mult cu comerțul şi meşteşugurile mai ales evreii, iar românii cu agricultura pe moşiile vecine. În Bucecea erau:

–          26 cârciumi

–          9 băcănii

–          5 lipscănii

–          5 brutării

–          2 boiangii

Industria consta din: croitorie, ciubotărie, fierărie şi lemnărie. Sunt 8 meseriaşi români şi 56 izraieliţi şi 7 streini. Numărul de animale:

–          70 vaci şi boi

–          75 cai

–          197 porci

–          15 capre

–          352 oi

 

Bugetul comunei are la venituri 20.549,69 lei şi la cheltuieli 20,004,12 lei.”

 

Tot în Dicţionarul geografic al judeţului Botoşani întocmit de V. C. Nădejde şi Ion Titu, 1891, Bucureşti, se arată că „Bucecea, acest sat este aşezat pe o coastă de deal şi aparţine comunei Călinesci, plasa Siret, (8), are o suprafaţă de 1080 hectare, e proprietatea statului şi cu o populaţie de 284 familii sau 1272 suflete. E compus din două părţi: satul vechiu sau locuitori împroprietăriţi la 1864 şi satul nou, format la 1879 cu împroprietărirea însurăţeilor. Această cătună numără 191 contribuabili. În acest sat e reşedinţa primăriei comunei Călinesci, are o biserică reînoită de locuitori la 1864, un preot şi doi cântăreţi. Şcoală nu este, dar copiii dornici de carte frecventează şcolile din târgul Bucecea.”( 12 ) .

Mai este un înscris privind istoricul şi denumirea localităţii Bucecea. (8) „Se povesteşte că mai bine de 250 de ani, se afla la vărsarea pârâiaşului Sireţel în Siret, un sat numit Vălceşti, pe care turcii l-au ars, iar locuitorii au fugit în pădurile ce se aflau pe locul satului Bucecea, unde în urmă s-au şi stabilit, formând un nou sat. Urmele satului vechi abia se mai pot cunoaşte, iar numele satului Bucecea se zice că ar veni de la aceea că un turc ce se aşezase aici, a pierdut o buccea cu lucruri. Numărul vitelor este de 471 vite cornute, 103 cai mari şi mici, 1190 oi, 213 mascuri ( porci masculi ), 129 stupi. În acest sat se mai află 11 meseriaşi, 3 comercianţi şi 3 cârciumi”.

Hrisovul de întemeierea târgului Bucecea se păstrează în Arhivele Statului din Botoşani. Treptat satul s-a dezvoltat. La început erau numai casele din jurul bisericii, ca mai apoi să se dezvolte tot pe vale, formând partea de sat „Bărbălăteni ” şi „Fundoaia”.

Mai târziu, în jurul Şcolii Nr. 2, ca după 1920 şi pe partea cealaltă de şosea, formând satul nou. Cu trecerea timpului, mulţi dintre locuitori nu şi-au mai construit case pe valea aşezării, preferând să şi le amplaseze în zona „ Satului Nou”, de-a lungul şoselei spre Bohoghina, sau spre Călineşti, de o parte şi de alta a mai multor drumuri paralele,

Aspectul caselor, mărimea acestora, funcţionalitatea lor, era în funcţie de posibilităţile materiale ale locuitorilor. S-a plecat de la case construite din o singură cameră şi o tindă , acoperite cu paie, cu stuf, sau cu şindrilă şi până la vilele de azi cu etaj şi cu mai multe camere, acoperite cu tablă sau cu ţiglă. La început casele se construiau fără proiecte de execuţie, Erau echipe de meseriaşi: dulgheri, zidari, tinichigii, care, fiind „împăcaţi” de locuitori, executau după priceperea lor şi cu acordul, respectiv posibilităţile beneficiarului, case care erau funcţionabile zeci de ani. Cimentul sau oţelul beton nu era la îndemâna sătenilor. Fundaţia, acolo unde era, se înjgheba din lespezi de piatră, fără vreun liant. Nu era uitat obiceiul de sfinţire a locului de către preot şi de sacrificare a unui pui de găină în fundaţie. Pereţii se construiau din chirpici sau din nuiele îmbrăcate în vălătuci de pământ. Scândura din brad era destul de greu de procurat de unii dintre locuitori, aşa că unele case nu aveau pod şi mă refer la cele acoperite cu paie sau cu stuf şi care se mai vedeau în Bucecea şi la începutul secolului XX. Gardurile se executau din nuiele împletite orizontal sau vertical.

Ca anexe, sătenii îşi construiau grajduri pentru animale, tot din aceleaşi materiale, fântâni zidite din piatră, iar pentru iarnă, clădeau stoguri din fân, şire de paie sau din snopi de strujeni, care constituiau hrană pentru animale. Unii dintre locuitori dispuneau de râşniţe pentru mărunţit cereale sau tocători pentru strujeni.

Bucecea cunoaşte transformările moderne din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, În urma Legii rurale din luna august 1864, un număr de 179 de locuitori şi 2 preoţi au primit pământ în comuna Bucecea, (2 ).

Participarea locuitorilor comunei Bucecea la efortul întregii ţări de susţinerea Războiului pentru independenţă din anul 1877-1878 este ilustrată de o serie de documente aflate la Fondul Prefecturii şi Arhivele statului. Pe lângă sacrificiile umane, locuitorii comunei Bucecea, asemenea locuitorilor întregii ţări, au susţinut material Războiul de independenţă. La data de 31 decembrie 1877, din Călineşti, 11 bărbaţi se aflau în războiul antiotoman.

Comisia de achiziţie din comuna Târg Bucecea arată la data de 31 august 1877 că nu se mai găsesc cai conform ordinului numărul 2745 din 29 iulie, care trebuie să fie „cai mari şi voinici pentru artilerie şi cavalerie”, decât un singur cal care s-a trimis la judeţ. În această situaţie nu se mai pot trimite restul de cai, nefiind de unde, pentru a se completa neajunsul de 62. De asemenea, locuitorii Târgului Bucecea erau obligaţi să dea pentru armată o parte din cereale.

După Războiul de independenţă , se va realiza o nouă împroprietărire a ţăranilor. Există în Arhivele Statului din Botoşani, „Actul de delimitarea pământurilor noilor împroprietăriţi pe moşia satului Bucecea, plasa Siret 1880”. Noii împroprietăriţi au primit pământ în actualul sat Bucecea, în suprafaţă de 265 fălci şi 24 prăjini. Au primit pământ 82 locuitori câte 3 fălci fiecare. Sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului XX a cuprins revolta şi pe ţăranii comunei Bucecea, astfel că la 1907 aceştia au ocupat Târgul Bucecea. În anul 1907, încă de la începutul primăverii, povestesc oamenii, că au început să circule pe străzi o adevărată armată de ţărani agitaţi, înarmaţi cu diferite unelte de gospodărie: furci, coase, topoare şi au reuşit să distrugă o parte din avutul boierilor Miclescu. ( 8). Peste o zi a venit însă armata, a cercetat casă de casă, s-au făcut unele arestări, fiind arestat şi ţăranul Voloşniuc Ioan, considerat capul răscoalei, a fost bătut şi schingiuit până a muţit. Optsprezece luni a fost internat în diferite spitale şi până la urmă a reînceput să vorbească. ( 8 ).

În încheierea acestui capitol privind istoricul localității Bucecea, menționăm faptul că prin aceeași scrisoare nr. 5021 din 18 octombrie 2004, (50, pag.2și 3), către Primăria orașului Bucecea, semnată de prof. Carolina Setnic de la Grupul Școlar Bucecea și de către cunoscutul muzeograf Edurd Setnic de la Muzeul Județean Botoșani se propune, ca o stradă de importanță secundară din orașul Bucecea să fie denumită „Vălcești”, pe următoarele considerente:

   * Este vatra satului, astăzi dispărut, de unde au pornit rădăcinile localității Bucecea de astăzi;

* Cercetările documentare și arheologice plasează începuturile acestui sat în a doua jumătate a veacului XIV, așezarea supraviețuind vicisitudinilor vremii, până în secolele XVI – XVIII;

* Cercetările documentare au arătat că unul din primii stăpâni ai satului a fost Vlaicu, unchiul lui Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei între anii 1457 – 1504; Aceleași cercetări dau, încă la stadiul de ipoteză, ca întemeietor al satului pe boierul Vâlcea, al doilea mare dregător din vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432);

* Cercetările arheologice în vatra satului, desfășurate în anii 2001 și 2004, în locul cunoscut ca „Biserica Pustie”, au dus la descoperirea unei biserici de zid, posibilă ctitorie boierească, care a funcționat cert în a doua jumătate a secolului XV, în epoca ștefaniană;

* Satul a intrat în stăpânirea Mănăstirii Galata din Iași, în ultimele două decenii ale secolului XVI, fiind vreme de două secole cel mai important sat dintre toate posesiunile mănăstirii menționate.

 

 

CERCETĂRI ARHEOLOGICE

 

În cadrul proiectelor de cercetare arheologică sistematică desfăşurate la Bucecea şi Dorohoi, poate fi catalogată ca spectaculoasă investigaţia arheologică de la Bucecea, în locul numit de localnici „Biserica Pustie”. Aici s-a descoperit fundaţia unei biserici ridicate în a doua jumătate a secolului XV, în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care, după toate indiciile arhitectonice şi stratigrafice, poate fi o ctitorie boierească, construită în ultima parte a domniei marelui domnitor, cel mai probabil în jurul anului 1490. Ea se poate lega, ca şi construcţie, de unul dintre descendenţii lui Valicu Vodă, unchiul dinspre mamă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, dacă se au în vedere şi informaţiile documentare păstrate până în zilele noastre.

Trebuie menţionat că, în afara ctitoriilor domneşti şi boiereşti cunoscute, precum Dorohoi, Popăuţi, Uspenia şi Sfântul Gheorghe, descoperirea de la Bucecea este unică, dat fiind faptul că ea nu s-a păstrat la suprafaţa solului şi că nu apare menţionată în documentele medievale, fiind efectiv necunoscută până la data descoperirii sale. Deşi legenda locului spune că biserica ar fi fost incendiată de tătari într-o noapte de Paşti, cu toţi creştinii în ea, cercetările noastre nu au dus la confirmarea acestei întâmplări, (68), dar faptul că biserica a fost distrusă în urma unui incendiu este mai mult decât evident.

Cercetările au determinat descoperirea, în interiorul bisericii, a unor morminte, între care se remarcă cele în cripte de piatră şi cărămidă, lucruri menţionate de arheologul Eduard Gheorghe Setnic, de la Muzeul Judeţean Botoşani. Tot aici s-au descoperit şi veşminte în fir de aur.

Locul denumit „Biserica Pustie” este situat la circa 1,5 kilometri, nord-vest de marginea satului, pe partea stângă a Siretului, care curge la numai 200-300 m şi la aproximativ 800 m, sud-vest de şoseaua Botoşani-Siret.

Locul mai sus menţionat se prezintă ca o movilă aplatizată, cu înălţimea de 0,5-0,75 m şi cu un diametru de circa 30 m. Primele cercetări au constat în recunoaşteri de suprafaţă efectuate în anul 1989, (15), prin care s-au identificat „pietre calcaroase şi gresii nisipoase, bucăţi de cărămidă de diferite dimensiuni.” Autorii cercetării consemnează că acest loc şi împrejurimile sale reprezintă, conform tradiţiei locale, „ruinele unei bisericuţe vechi, respectiv siliştea vechiului sat, Vălceşti, atestat documentar la data de 13 februarie 1634. Pentru verificarea acestor informaţii, dar şi a acelora care semnalau folosirea locului drept carieră de piatră, s-a considerat necesară aprofundarea cercetărilor în continuare. Astfel, investigaţiile efectuate au descoperit fundaţiile a două edificii şi a necropolei aferente. Primul edificiu, identificat la adâncimea de 0,25-o,35 m, aparţine unei construcţii din secolul XVI-XVII., realizată din piatră spartă, mortar pe bază de var, mortar la care s-au utilizat elemente din zidării anterioare ( cărămidă fragmentară şi frescă ). Contextul planimetric – de această zidărie aparţin urmele unui pavaj exterior, alcătuit din cărămizi de mai multe tipuri, care dau impresia generală de materiale recuperate şi folosite în acest nou context.

Fundaţiile menţionate suprapun dezaxat fundaţii mai vechi, în profil observându-se şi o amenajare preliminară, respectiv o nivelare a stratului de dărâmătură, în scopul ridicării noii construcţii, în cadrul acestei operaţiuni fiind antrenate şi resturi de arsură. Lipsesc, în acest stadiu al investigaţiilor, elemente certe de datare a acestei zidării, dar şi o serie de indicii care ţin de tehnica de construcţie. Pe baza aspectului general şi doar cu titlul de ipoteză, se poate spune că această fundaţie a fost realizată ca sprijin pentru o construcţie din lemn.

Al doilea edificiu a fost identificat la adâncimea de 0,6-o,7 m . Fundaţiile descoperite relevă existenţa unei construcţii ridicate din piatră, de dimensiuni medii, fasonată pe exterior, legată cu mortar pe bază de var şi nisip de foarte bună calitate. S-a putut observa, pe porţiunile decopertate, nivelul de demantelare al acestui edificiu datat pe baza antologiilor constructive îndeosebi, în perioada secolelor XV-XVI. ( 16 ).

Pentru aceeaşi datare pledează şi materialul ceramic, în majoritate fragmentar cu puţine elemente de identificare, o monedă, emisiune Ştefan cel Mare şi Sfânt, descoperită în stratul de dărâmătură, precum şi un fragment de ancadrament de fereastră de factură gotică. Se menţionează că biserica a fost decorată în frescă, în mod sigur cel puţin pe interior, stratul de dărâmătură fiind alcătuit în proporţie covârşitoare din frescă mărunţită, printre care se regăsesc bucăţi de cărămidă şi sporadice fragmente ceramice. Lăţimea fundaţiilor este de 1,1-1,2 m, iar adâncimea lor, de până la 1,2 m. Orientarea necropolei indică identificarea zidurilor de est şi sud, mai exact a exteriorului acestor ziduri. (15).

S-au investigat doar 10 morminte ( respectiv, 4 de adulţi şi 6 de copii ), toate mormintele au orientare est-vest şi sunt complet lipsite de inventar. După cum se menționează în articolul „Biserica în care au fost arși de vii în noaptea de Paște zeci de credincioși”, semnat de Gabi Gomboș (68), în data de 13 septembrie 2004, descoperirea de la Bucecea este un monument de excepție de pe partea stângă a Siretului, concluzie trasă de arheologul Florin Mau de la Muzeul Suceava și membru al Comisiei Naționale de Arheologie, coleg cu arheologul botoșănean, Edurd Setnic, conducătorul lucrărilor de o deosebită importanță. Prin lucrările efectuate se încearcă să se introducă în clasoarele specialiștilor și în circuitul turistic botoșănean unul dintre cele mai importante situri arheologice din zonă.(68).

Ca planimetrie, Biserica Pustie se aseamănă cu bisericile din secolul XV, din epoca lui Ștefan cel Mare, așa zisele biserici de sat, asemănătoare cu cele descoperite în localitățile moldovene: Bălinești, Vorovăț, Războieni, Borzești și Arbore. (68).

 

Sursa: http://www.primariabucecea.ro/monografie.html

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Orasul Panciu

Orasul Panciu-Vrancea   Asezare Geografica   Orașul se află în partea central-estică a județului, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.