Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
biserica

Schitul Marginea

Schitul Marginea.Loc Marginea-Suceava

Hram: Nasterea Maicii Domnului

Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor

 

Schitul Marginea se află în localitatea Marginea, comuna Marginea, din judeţul Suceava, la cinci kilometri de Mănăstirea Suceviţa. Aici se poate ajunge de pe drumul naţional 17 A care leagă oraşul Rădăuţi de municipiul Câmpulung Moldovenesc. Construcţia schitului a început în anul 1994, fiind ridicată o biserică din lemn care a ars într-un incendiu în anul 2001. Apoi au fost demarate lucrările la un alt lăcaş de cult din zid, fiind refăcută şi vechea biserică. În urma unei decizii a Centrului eparhial Suceava, schitul de maici de la Marginea se află sub directa ascultare a arhimandritului Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei. (C. Ciofu)

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit astăzi Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ a Schitului Marginea, care aparţine de Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava. Din soborul de preoţi a mai făcut parte şi arhim. Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. La slujbă au asistat numeroşi credincioşi, dar şi obştea maicilor din această aşezare. „În Vieţile Sfinţilor întâlnim cuvinte de învăţătură care arată că postul, rugăciunea şi nevoinţa duhovnicească sunt bune. La toate acestea, pentru a avea o plinătate, trebuie adăugată milostenia, care este deosebit de importantă. Pe icoanele de pe catapeteasma bisericilor noastre sunt reprezentaţi Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi sfinţii. Aproape la toate bisericile, în partea stângă vedem icoana Sfântului Nicolae pentru că a fost un om milostiv. De aceea, poporul nostru drept-credincios a înţeles ce înseamnă milostenia“, a explicat IPS Pimen. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a citit la final o rugăciune de dezlegare pentru toţi cei prezenţi.

 

Sursa: http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-sucevei-radautilor/slujba-arhiereasca-la-schitul-marginea-din-judetul

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

index

Sihastria Putnei

  Sihastria Putnei.Loc Putna-Suceava Hram: Buna Vestire, Acoperamantul Maicii Domnului, Izvorul Tamaduirii,Sf Ioan Evanghelistul Arhiepiscopia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.