Manastirea Fratilesti-Suditi.Com Saveni,Loc Suditi-Ialomita
Hram: Sfântul Mare Mucenic Pantelimon
Mănăstirea Frăţileşti – Sudiţi a fost înfiinţată pe moşia familiei Aurelian Pană prin decizia Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor nr.4/05.03.2007, cu destinaţie iniţială pentru maici, iar din 22 octombrie 2009 a fost transformată în mănăstire de călugări.
Aurelian Pană (n. 1880 — d. 4 mai 1951 Gherla) a fost un om politic român de dreapta, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, preşedinte al sindicatului agricol ucis în vremea prigoanei comuniste. Fost boier, proprietar a peste 6000 de hectare pământ arabil lângă localitatea Sudiți din Bărăgan, a devenit în 1935 preşedintele Institutului Naţional de Export, în această funcţie făcând demersurile necesare importării primelor combine în România. În perioada de guvernarea a mareşalului Ion Antonescu a deţinut funcţia de subsecretar de Stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor între 27 ianuarie 1941 – 19 martie 1942 şi a fost Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, după o remaniere guvernamentală, între 19 martie 1942 -3 iulie 1943. Comuniştii îl condamnă pentru “introducerea şi încurajarea unei plante necunoscute şi inutile ţării noastre: soia”. Decedează în urma schingiuirilor din închisoare. Pentru că nu a încăput în sicriu, picioarele i-au fost tăiate.
Descendenţii familiei Pană au donat Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în baza legii nr.10/2001 prin decizia nr.544/24.05.2010, o suprafaţă de 2,9ha pe care se află conacul, casa arendaşului şi numeroase dependinţe şi suma de 30.000lei, ulterior adăugându-se o livadă de 1730 de pomi fructiferi. După nenumărate demersuri întreprinde de moştenitorii familiei Pană împreună cu reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Mănăstirea Frăţileşti – Sudiţi are până în prezent în posesie suprafaţa de 7,2ha, suficient pentru a se pune bazele unui așezământ monahal. Construcţiile la paraclisul acestei sfinte mănăstirii sunt aproape finalizate, în continuare lucrându-se la corpul de chili.
Este situată geografic în extravilanul dintre comunele Săveni şi Sudiţi, în imediata vecinătate a drumului judeţean DJ 201 Slobozia-Ţăndărei în direcţia SV.