Manastirea Balaciu

Manastirea Balaciu. Com Balaciu-Ialomita

Hram: Adormirea Maicii Domnului                                  

Acces rutier:DN 2 A Urziceni spre est Balaciu(24 km).Manastirea nou-infiintata nu are facilitati de cazare sau masa. Mânăstirea Balaciu, este poziţionată pe şoseaua Bucureşti-Urziceni-Slobozia, la 88 km de Bucureşti şi la 38 km de Slobozia.

Într-o zonă în care existau în timpurile medievale aşezări de moşneni, la Balaciu de Jos aveau moşie, în jurul anului 1800, boierii Piteşteanu, originari din părţile argeşene. Pe moşia numită Piteşteanu sau Pitişteanu, a fost întemeiată Odaia Piteşteanului, aşezare de crescători de animale şi de agricultori. Biserica satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicată în locul unui lăcaş mai vechi (amintit de tradiţia locală) între anii 1821-1841, ctitorii săi fiind Neacşu Piteşteanu şi soţia sa, Ecaterina. Lăcaşul a fost reparat în anul 1869 de către nora acestora, Maria Piteşteanu, soţia fostului ocârmuitor (prefect) al judeţului Ialomiţa, Constantin Piteşteanu. După mai multe revărsări ale râului Ialomiţa, locuitorii satului Piteşteanu sau Balaciu de Jos au hotărât strămutarea satului pe o vatră nouă (la circa 4 km spre nord), în vatra veche biserica rămânând singura construcţie.
Oficial, Mânăstirea Balaciu a fost înfiinţată în urma şedinţei din 29 mai 1929 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ctitoria acestui aşezământ monahal este însă legată de numele episcopului Gherontie Nicolau al Eparhiei Constantei.
Între anii 1936-1939 la Mânăstirea Balaciu a funcţionat şi o şcoala de cântăreţi bisericeşti, pentru a acoperi nevoia de cântareţi bisericeşti ale parohiilor din Episcopia Tomisului. Doar după trei decenii, în anul 1961, rânduiala monahală de aici avea să fie întreruptă, deoarece prin decretul 410 din anul 1959, călugării şi vieţuitorii din Mânăstirea Balaciu au fost alungaţi, în Vinerea Patimilor din anul 1961. Mănăstirea Balaciu a fost, astfel, desfiinţată, ultimii vieţuitori strămutându-se la Mănăstirea Căldăruşani. Până în anul 1989, mănăstirea s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole din Balaciu, fiind transformată în ,,puierie”. Cu trecerea anilor, au dispărut toate construcţiile, singură biserică rămânând în câmp, monument al credinţei neamului. Lăsată în paragină au existat încercări repetate de dărâmare definitivă a ei în perioada comunistă, dar, ca prin minune, zidurile sale, deşi degradate au rezistat.
După 1989, prin iniţiativa unui comitet, constituit sub numele de Asociaţia Prietenii Mănăstirii Pitişteanu, care a obţinut personalitate juridică, fiind înregistrată sub numărul 427/1990 la Tribunalul Municipiului Bucureşti, s-a hotărât să se facă toate demersurile şi eforturile privind restaurarea bisericii, reconstrucţia corpului anexă, precum şi reconfirmarea sfântului lăcaş cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Lucrările de reconstrucţie încep prin coordonarea părintelui Constantin Neculcea care delimitează spaţiul de 4 ha al mănăstirii printr-un gard de lemn şi tot el aduce bisericuţa de lemn în care se va sluji până la reconstrucţia bisericii vechi. Pe 27 august 1991, fericitul întru adormire patriarh Teoctist, va numi ca stareţ pe ieromonahul Teofil Belea, care vine însoţit de alţi doi vieţuitori de la Mănăstirea Crasna, judeţul Prahova. Părintele Teofil Belea va deveni arhimandrit la propunerea Preasfinţitului Nifon Mihăiţa, ierarhul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, sub jurisdicţia căreia a intrat Mănăstirea Balaciu. Împreună cu ieromonahul Sofian Portarelu, preacuviosul arhimandrit şi stareţ Teofil Belea, va termina reconstruirea bisericii vechi, a doua corpuri de chilii, a clopotniţei, precum şi anexele gospodăriei mănăstirii.
În anul 2000, pe 15 august, sub păstorirea Preasfinţitului Damaschin Coravu, are loc sfinţirea bisericii vechi. Apoi, în anul 2006, pe 27 octombrie, are loc sfinţirea paraclisului de iarna din biserica de lemn.
Mănăstirea Balaciu nu deţine sfinte moaşte,nici icoane făcatoare de minuni, nici colecţii de patrimoniu. Ca personalitati monahale care s-au remarcat de-a lungul timpului putem numi pe ieromonahul Macarie Ioniţa şi arhimandritul Damian Bogdan din obştea veche a mănăstirii dinainte de 1961, care au ajuns mari duhovnici: ieromonahul Macarie Ioniţa a ajuns duhovnic la Mănăstirea Pasărea, iar arhimandritul Damian Bogdan stareţ şi duhovnic la Mănăstirea Sitaru.
După 1990, ca personalitate monahală se ridică părintele arhimandrit Teofil Belea, adormit întru Domnul în anul 2007, în urma unei căzături cauzată de o comă diabetica. Părintele Teofil Belea prin dinamismul duhovnicesc de care a dat dovadă a reuşit să fie noul ctitor al mănăstirii nou-înfiinţate şi unul dintre marii duhovnici ai Bărăganului, schimbând prin dragostea lui jertfelnică indiferentismul religios împământenit aici de regimul comunist.
Activităţile actuale ale mănăstirii sunt: slujirea zilnica a Sfintei Liturghii şi a slujbelor rânduite, lucrarea pământului mănăstirii şi creşterea animalelor.

Sursa: http://www.sf-esc.ro/index.php?page=43