Romanian Turism Asta-i Romania ta!
Manastirea Tariceni.Com Frasinet,Loc Tariceni-Calarasi
Hram: Sfântul Ierarh Nicolae
În inima Bărăganului, pe malul Mostiştei, se află Mânăstirea Tăriceni, ctitorie a negustorului Hristodor Guva, de neam grec, moşier prin aceste ţinuturi.
Loc de autentică trăire monahală, sihăstria Tăricenilor, deşi stă retrasă de ochii trecătorilor, deschide un peisaj minunat pentru cei interesaţi de mântuirea sufletului, atât prin panorama asupra luncii Mostiştei ce înconjoară biserica şi uimeşte pe toţi cu dealurile inedite pentru Bărăgan, cât şi prin atmosfera duhovnicească aparte.
La 18 km. de oraşul Lehliu şi la 15 km. de Autostrada Soarelui, aflat pe drumul judeţean 303, mânăstirea este candela ce-şi doreşte reaprinderea vechii tradiţii monahale a Cornăţelului.
Având rădăcini adânci în negura istoriei, satul Tăriceni (Vuteşti după vechea denumire) este menţionat pentru prima dată într-un document din 2 aprilie 1579, prin care Mihnea Turcitul îi întăreşte lui Chirica comisul o ocină în satul Vuteşti: „Din mila lui Dumnezeu, Io Mihnea voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi prea bunului Alexandru voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele slugei mele Chirica comis şi Jupâniţei sale Neacşa şi cu nora sa Mara şi cu fii lor, câţi Dumnezeu le va da, ca să le fie ocina satul Vuteşti, partea bunicii lor Neacşa, toată de pretutindeni, pentru că le este veche şi dreaptă ocină şi zestre de la bunica lor Neacşa, dată de fraţii ei, de jupan Şerban ban şi de Dicul clucer. Şi hotarele să i se ştie: dinspre Curteşti de la Mostiştea, pe la fântâna lui Bugu şi pe la păr şi pe vâlcea ţa gorgonul lui Stelea, apoi la locul lui Stoica, până la drumul Icoanei”.
Un alt document, din 28 noiembrie 1579, menţionează drumul peştelui, care trece prin aceasta zonă şi se explică de ce s-a înfiinţat un sat pe malul Mostiştei, în apropierea vechiului târg Cornăţel, atestat documentar în 1526. Localitatea Vuteşti a reprezentat loc de trecere, de odihnă şi de popas pentru negustorii români, greci şi sârbi care preluau peştele de la Dunăre, de la Cornăţel şi îl transportau spre Bucureşti şi alte oraşe ale ţării pentru a fi comercializat. Datorită acestei intense activităţi, zona respectivă şi satul Vuteşti, încep a fi locuite de o populaţie de origine diferite.
Un document din 10 mai 1623 face referire la originea locuitorilor din zonă, dar menţionează şi o altă posibilă sursă de provenienţă a lor. Este un document prin care Radu Mihnea dăruieţte lui Dumitrachi Cantacuzino satul Frăsinetul, învecinat cu Vuteşti, fost sat domnesc, cumpărat de Mihai Viteazul.
Satul Vuteţti aflându-se în vecinătatea oraşului Cornăţel, unde principala ocupaţie era negusoria, de pe urma căreia oamenii strângeau averi frumoase, a fost cumpărat de „Ianiu, feciorul Cornei de oraş de Cornăţel”. Documentele menţionează faptul că, Ianiu cumpară, la 16 decembrie 1631, de la Despina jupâneasa Vladului biv logofat Rudeanul şi de la coconii ei Radu şi Vladul „satul Vuteşti de pe apa Mostiştei ot sudstvo elhov, tot satul cu tot hotarul şi cu toţi rumânii, în numar de zece, cu două mori…”, pe preţul de 210 ughi. Avem de-a face, după toate probabilităţile, cu satul Tăriceni din epoca modernă şi contemporană; numele nou, ce apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a înlocuit pe cel vechi, de caracter special, aşa cum s-a întâmplat cu o serie de nume de acest fel din judeţele Ilfov şi Ialomiţa.
Ianiul n-a putut să stăpânească netulburat mult timp satul pe care-l cumpărase. Abia trecuseră 3 ani şi se ridică asupra lui Gheorghe vistierul, viitorul ispravnic al zidirii din Cornăţel şi bunicul cronicarului Radu Popescu. spunând că el avea mai mult drept să cumpere decât Ianiul , deoarece era vecin de moşie cu satul respectiv. În cele din urmă cei doi ajung la o înţelegere şi anume să stăpânească fiecare câte o jumătate din acel sat, împărţindu-şi între ei şi rumânii. Actul de înţelegere sau zapisul poartă data de 3 martie 1634.
După anul 1648, când a fost zidită biserica de la Cornăţel, Matei Basarab a cumpărat satul Vuteşti, două treimi de la Dimitraşco, clucerul ot Spineni şi o treime de la Dumitru, vistierul Dudescu, dăruind apoi satul, mânăstirii sale Căldăruşani.
În secolul al XVIII-lea, documentele menţionează ca Roseţeştii stăpâneau în Ilfov şi moşia Tăriceni, de la nord de Cornăţel şi moşia Careda.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, moşia Tăriceni este cumpărată de morari greci, care aveau legături cu egumenii greci din partea locului. În 1828, vrednicul de pomenire negustor, de neam grec, Hristofor Guva, ridică din temelii această biserică, refăcută de atunci în mai multe rânduri, aşa cum se menţionează şi în pisania bisericii. Biserica a fost transformată cu timpul în mânăstire de egumeni greci şi români care aparţinea Parohiei Odaia Vlădichii (azi Sultana). După terminarea bisericii a fost închinată Sfântului Munte. Mânăstirea a fost desfiinţată odată cu secularizarea lui A.I. Cuza, iar biserica a rămas în grija locuitorilor satului până în 1970-1971, când aceştia au fost strămutaţi de regimul comunist.
Biserica Tariceni este ridicată din cărămida nuruită cu nuiele şi pământ, o caracteristică pentru toate bisericile din Bărăgan, unde lipseşte piatra de râu.Materialul şi tehnica de construcţie arată că aşezământul monahal a fost ridicat dintr-o necesitate spirituală a localnicilor şi nu avea un rol de apărare. Ea a fost permanent loc de odihnă, de popas şi de purificare a sufletului pentru cei din partea locului, dar şi pentru drumeţii care călătoreau de la Bucureşti spre Dunăre. A fost construită pe deal, cum spun sătenii, in formă dreptunghiulară fără zid împrejmuitor, iar pe latura de nord şi vest s-au aflat casele egumeneşti.
Are un plan mononavat, fiind compusă, la început, din pridvor, pronaos, naos şi altar, iar mai târziu s-au adăugat tinda cu doua coloane simple şi două ferestre laterale. Pronaosul bisericii este foarte mic şi nu este despărţit de naos prin zid, ca la alte biserici. La fel ca şi pridvorul, pronaosul este boltit cu o calotă susţinută lateral de arce puternice semicilindrice longitudinale. Decoraţiunea exterioară este extrem de simplă. Pe fondul alb se detaşează un brâu median la partea superioară, care încingea perimetral monumentul cât şi ancadramentele de piatră ale uşii de intrare şi ale ferestrelor. La partea inferioară singurul decor îl constituie soclul înalt de circa un metru. La partea superioară zidăria se închide cu o cornişă formată din cărămizi in triunghi. Ferestrele puţine la număr sunt subliniate cu arhivolte. Descriind exteriorul bisericii nu putem să trecem cu vederea un aspect particular al arhitecturii sale. Este vorba despre forma perfect hexagonală a tamburului turlei.
În faţa bisericii se afla clopotniţa modestă şi toaca ce se bat cu prilejul fiecărei slujbe. Acoperişul este realizat din tablă în două pante. La intrarea în biserică se păstrează pictura originala, icoanele dintr-o parte şi din cealaltă a uşii fiind realizate de un pictor grec. În 1935, preotul Alexe Voicu apelează la pictorul Dogărăscu pentru repictare.
În interior sunt şi alte icoane valoroase aduse de la Sfântul Munte Athos dovadă fiind şi semnătura cu litere greceşti. De asemenea, interiorul are o cromatica vie, folosind în special roşu, verde, alb şi galben-auriu, ceea ce dă o luminozitate aparte. Feţele sfinţilor sunt luminoase, optimiste, intrând parcă în consonanţă cu spiritul locuitorilor satului Tăriceni, care au rezistat evenimentelor vremii. Lor le place să spună că Tăriceni ar însemna chiar tăria celor ce o cer, adica rezistenţa celor care cred în existenţa lui Dumnezeu şi credinţă. Bisericuţa este înfrumuseţată astăzi prin darurile aduse de cei care vin să-şi descarce sufletul şi să uite de agitaţia vieţii cotidiene.
În anul 2001, în luna august, vrednicul de pomenire episcop Damaschin Coravu, redeschide vechea biserica a satului Tăriceni, pe care a găsit-o într-o stare deplorabilă, părăsită de treizeci de ani, pe care a transformat-o în Schit de călugari, cu vieţuire de obşte, încredinţându-l spre organizare şi conducere tânărului ieromonah Zosima Alecu. Astfel, a început procesul de reparaţie şi construcţie a bisericii şi incintei monahale.
Începutul lunii decembrie 2007 a fost cernit pentru rugătorii Schitului Tăriceni, întrucât luni, 3 decembrie 2007, s-a mutat la Domnul părintele Zosima Alecu, stareţul acestul schit. Ulterior, Schitul Tăriceni a fost transformat în mânăstire de maici, stareţă fiind preacuvioasa Sebastiana Gâtlan, având vieţuire de obşte.
Pe un deal din vecinătatea bisericii exista o troiţă, aparţinând mânastirii, ridicată în anul 1850, cu forma unui paraclis, imitând în miniatură biserica, având aproximativ 15 m2. Troiţa, închinată Sfintei Muceniţe Filofteia, a adăpostit moaştele sfintei Paraschiva care au trecut pe aici într-o perioadă istorică întunecată.
Accesul spre mânăstire este indicat actualmente de o troiţă zidită cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor, ce a fost ridicată pe drumul rutier naţional din apropiere.
