Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
manastirea-libertatea-treime-1

Manastirea Libertatea

Manastirea Libertatea. Com Dichiseni-Calarasi

Hram: Sfânta Treime

 

Biserica Mânăstirii Libertatea a fost iniţial biserică de mir, având hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ridicată în satul Libertatea, între anii 1936-1942, prin străduinţa preotului Nicolae Brebeanu, împreună cu locuitorii aşezării, a fost sfinţită la 26 octombrie 1942, de către Preasfinţitul Cosma Petrovici, episcopul Dunării de Jos.
Biserică a funcţionat ca filie a Parohiei Coslogeni (cu care de altfel se învecinează, aflându-se la numai 4 km de drumul naţional Călăraşi – Feteşti, la 30 km de Feteşti şi 14 km de Călăraşi) până în anul 1976, când din ordinul reprezentanţilor regimului comunist, locuitorii satului au fost strămutaţi, iar biserica a fost lăsată în paragină, devenind adăpost pentru animale. De altfel  numele de Libertatea este luat după denumirea fostului sat Libertatea, sat alcătuit din  deportaţi, care ulterior au fost strămutaţi în localităţile învecinate: Coslogeni, Roseţi, Modelu şi Călăraşi.
În acest stadiu a găsit-o vrednicul de pomenire episcop Damaschin Coravu, care la 1 iulie 2000 a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea unei mânăstiri de maici, cu hramul Sfânta Treime. Trebuie să menţionăm faptul că trecerea de la moarte la viaţă a acestui lăcaş s-a făcut prin voia lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Damaschin Coravu şi prin osteneala maicii stareţe Marina Necşulescu, dar în special prin efortul susţinut depus de maica stareţă Clinciu Daria, al preotului duhovnic de atunci al mânăstirii preacuviosul Ilie Pentoiu şi, bineînţeles, al soborului mânăstirii. De asemenea, dintre numeroşii binefăcători, s-a distins domnul Petre Miluţ Marian, căruia, la propunerea Preasfinţitului Damaschin, Preafericitul părinte patriarh Teoctist i-a acordat Crucea patriarhală pentru mireni, în semn de aleasă preţuire pentru jertfa pe care a adus-o. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
În 2001, în luna aprilie a început reparaţia bisericii şi în 2003 a fost terminată. În 2003, a fost sfinţită biserica, iar in 2004 a fost sfinţit corpul de chili, integral construit de către domnul inginer Petre Marian Miluţ.
Astăzi, sfântul lăcaş monahal se extinde în continuare, prin mila credincioşilor care îi calcă pragul, în prezent aflându-se în derulare şi construcţia unui alt nou corp de chilii, destinat cazării pelerinilor. Deocamdată, mănăstirea nu are facilităţi de cazare, dar poate oferi o masă caldă tuturor credincioşilor şi vizitatorilor. Mai ales în preajma sărbătoririi hramului Sfânta Treime, aşezământul se dovedeşte a ,i neîncăpător pentru mulţimea pelerinilor.
Reţinem îndeosebi, în anul 2007, momentul la care, în ziua închinată Sfintei Treimi, la Sfânta Liturghie, la invitaţia Preasfinţitului Damaschin, a răspuns cu dragoste mitropolitul de Durostor (Silistra, Bulgaria),  Înaltpreasfinţitul Ilarion, care a coslujit Sfânta Liturghie împreună cu un impresionant sobor de preoţi.
Mânăstirea Libertatea deţine şi sfinte moaşte de la cei 14 000 de prunci ucişi la Ierusalim din porunca lui Irod, de la Sfinţii Părinţi ucişi de perşi în anul 650 d. Hr. şi de la Sfinţii Inochentie şi Focşa din Odessa.

 

Sursa: http://www.sf-esc.ro/index.php?page=48

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

maica_gravida_80742000

Manastirea Tariceni

Manastirea Tariceni.Com Frasinet,Loc Tariceni-Calarasi Hram: Sfântul Ierarh Nicolae   În inima  Bărăganului, pe malul Mostiştei, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.