Breaking News
Home » Mănăstiri şi schituri » Mănăstiri Bacău » Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae”
GEKO's WorkGroup Inc.
parincea1

Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae”

Mănăstira „Sf. Ierarh Nicolae” Parincea. Com. Parincea-Bacau

Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Pe traseul Bacău-Parincea, înainte de bifurcaţia drumului spre Ungureni, privind spre stânga, pe un frumos platou, apare aşezarea monahală înfiinţată în anul 1991 prin strădania a două chipuri monahale. Evlampia Corciu şi Mihail Valea, iniţiatorii acestei ctitorii, fuseseră acum 50 de ani în urmă, alungaţi din mănăstirile de metanie prin decretul comunist din 1959. Au revenit aproape de locurile lor natale şi, împreună cu monahia Filoteea Costea, au pornit primele zidiri. Nu mai fusese vatră monahală în acel loc, dar nucleul duhovnicesc era o mică biserică de lemn, proprietate a satului Zlătari, a cărei pisanie aminteşte ca an de construcţie 1702. Este cea mai veche construcţie de acest tip de pe Valea Răcătăului, fiind ocrotită de Sf.Nicolae, cel care a ajutat-o să treacă peste veacuri.
Arhitectura simplă, de factură populară, a fost lucrată de meşteri locali, un nume, Vasile, fiind consemnat pe mobilierul interior.
Alt slujitor, Ioan dascălul, întregeşte un şir neîntrerupt şi necunoscut de ostenitori. Reparată în perioada 1894-1931, biserica este împodobită cu un iconostas din secolul al XVIII-lea, iar în anul 1993 s-au început lucrările de restaurare, reuşindu-se a fi adusă cât mai aproape de forma iniţială. Obştea sporind, s-a pornit la construirea unei alte biserici, de zid, proiectată de arhitectul Mariana Moldoveanu şi înălţată între 1998-2002. Pictura în frescă, stil bizantin, este opera pictorului Mihai Chiuaru din Bacău, în anul 2004, când a şi fost sfinţită în ziua de 12 a lunii septembrie.
Până în 2005 corpul de chilii s-a extins, îmbrăţişând prin conturul lor cele două biserici. Pentru oaspeţii vizitatori sunt oferite 5 camere.
Rânduiala zilnică implică activităţi de autogospodărire, îmbinând munca şi rugăciunea, după un program ce include Sf. Liturghie şi cele 7 Laude. Cântarea omofonă întăreşte mesajul liturgic pe care-l transmit închinătorilor cele 15 măicuţe, îndrumate părinteşte de stareţa Evlampia Corciu şi duhovnicii Mihail Velea şi Tudorache Constantin.
Această mănăstire este un mare câştig duhovnicesc, tonifiant, pentru urmaşii multelor sate de răzeşi din Valea Răcătăului.

Sursa: http://www.epr.ro/Pagini/Manastiri/parincea.htm

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

manastirea-stefan-mare-(4)

Mănăstirea „Sf. Ștefan cel Mare”

Manastirea Sf. Apostoli Petru si Pavel.Com Ciocanesti,Sat Botos.Loc Slanic Moldova-Bacau Arhiepiscopia Romanului si Bacaului Situată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.