Muntii Macin
Muntii Macin sunt o grupă muntoasă aparținând de Munții Dobrogei. Cel mai înalt pisc este Vârful Țuțuiatul, având 467 m.
Asezare geografica
Acești munți reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul Paleozoicului cu aspect de inselberg. Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se deasupra Ostrovului Brăilei cu peste 300-400m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați. Spre sud-est sunt separați de Podișul Babadagului prin Pasul Iaila sau Carpelit. La vest sunt flancați de Ostrovul Brăilei, spre care cad in trepte, iar la sud-est ei depășesc valea largă a Taiței și ajung până în valea Lozovei, înglobând astfel două mici culmi: Coșlugea și Boclugea. Această delimitare morfologică corespunde și cu linia de încălecare tectonică (falia inversă) Luncavița-Consul, care-i separă de Dealurile Niculițel. Un alt punct de separație între aceste unități este Pasul Teilor, care se află între bazinele Taiței și Luncaviței.
Având în ansamblu forma unui triunghi ascuțit, Munții Măcinului au cea mai mare lățime între localitatea Turcoaia si vale Lozovei, unde ating 24 km.Ei se desfășoară pe direcția NV-SE sub forma unor culmi paralele, din ce în ce mai numeroase și mai fragmentate în parte de S.SV, având o culme principală, începând în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit.
Acest lanț muntos principal culminează ca înălțime în vârful Țuțuiatu(467m). În prelungirea acestuia spre nord vest se află vârful Pietrosul Mare(426 m) și culmea Pietrosu, după care înălțimile scad treptat, ajungând la 100-170 m în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului, la 95 m.Spre sud-est de vârful Țuțuiatu, culmea principală a Munților Măcin se continuă printr-o serie de culmi deluroase, cum sunt Dealul Costiag(428 m), Dealul Negoiu cu vârful Piatra Mare(380 m), Dealul lui David(354 m), Dealul Crapcea(344 m), Dealul Carapcea și Dealul Carpelit(350 m).
Formațiunile, geologice predominante aici sunt granițele gnaisice, șisturile, grauwackele și conglomeratele (formatinea de Carpelit), granițele și dioritele din partea cea mai înaltă, în care se află vârful Țuțuiatu) cuarțitele, filitele etc.
Urmează spre vest prima culme secundară numită Culmea Cheii, cu vârful Pricopan(370 m) și masivul Maegina(285 m), ce se îndreaptă convergent prin Dealul Carapacea tot spre Dealul Carpelit.
Culmea Pricopanului sau Cheii (cu numeroase vârfuri ascuțite) și masivul Megina închid depresiunea longitudinală Greci, drenată de două văi, largi, – Dumbravei și Plopilor, ce se prelungește spre nord-est, cu partea superioară a depresiunii Cernei. Această culme secundară este constituită din granite gnaisice, micașisturi, cuarțite și amfibolite, intens dezagregate.Spre nord-vest, culmea Pricopanului și prelungește prin Dealul Sărărica, dar cu înălțimi mai mici.
Tot spre vest, urmează a doua culme secundară, paralelă cu cele precedente, formată din mai multe masive mamelonare, cu caracter insular, înecate în loess și așezate în culise, în care se deosebesc dealurile Orliga (117m), Carcaliu (95 m), Piatra Rîioasă(112 m), Priopcea(409 m) și Mircea Vodă (206 m). Acestea sunt constituite din cuarțite, care predomină în masivul Priopcea, din micașituri, filite etc. și dezvoltate în plină zonă stepică, joasă.
Ultimele înălțimi, care se prezintă sub formă de masive cu totul izolate, sunt Iacobdeal, cu vârful Victoria(341m) și Piatra Roșie (ambele constituite din granite), apoi Dealurile Bujoarele (380m), în care apar gresii, șisturi și calcare de vârstă devoniană. Pe latura estică a Munților Măcin, până la valea Lozovei, apar numai două culmi paralele, prima formată din Dealul Coșlugea(336 m) și a doua din dealurile Pîrlita și Boclugea (393 m), constituite, de asemenea, din cuarțite, filite, granite de vârstă proterozoică. În nord-estul Munților Măcin se află Depresiunea Taiței superioare, cu caracter longitudinal (Nifon-Balabancea-Horia), care, prin Pasul Teilor, se prelungește în depresinea Luncaviței.
În cuprinsul depresiunii Taiței superioare apar întinse glacișuri deluvio-proluviale,cu terenuri bune pentru culturi și pășuni. În general, Munții Măcinului și prezintă din punct de vedere tectonic sub forma unui mare anticlinoriu, din care eroziunea, foarte accentuată și îndelungată, a scos la zi granițele din corpurile locolitice de adâncime.În timpul transgresiunii triasice ei formau o insulă.Liniile structurale generale, în special sistemul de falii inverse cu direcții NV-SE ale Munților Măcin se relflectă în relieful acestuia nu numai prin orientarea culminor muntos-deluroase, ci și prin orientarea culmilor munots-deluroase,ci și prin direcția văilor principale, cum sunt Luncavița, Taița, Lozova etc. Acești munți, cu înălțime redusă și aspect de dealuri (așa cum arată cele mai multe denumiri din cuprinsul lor), se impun în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuțite și versanți abrupți, plini de grohotișuri(în special sectoarele granitice).
Clima
Clima se manifestă printr-un regim temperat cu pronunțat continentalism unde verile sunt secetoase, iar iernile sunt friguroase și lipsite de umiditate. Temperatura medie anuală variază între 10.5°C și 11°C. Vara, în iulie, se înregistrează temperaturi medii cuprinse între 22°C,iar iarna, în ianuarie, mediile termice se înscriu cu valorile între -1,9°C și -1,5°C. Maxima absolută s-a semnalat în 1968 la Jurilovca de 38°C.
Precipitațiile sunt scăzute, fapt ce se reflectă negativ în scurgerea râurilor și într-o anumită masură, în procesul de vegetație al culturilor agricole.
În aria Munților Măcinului cade cea mai mare cantitate medie/ an de precipitații (circa 500mm/an) din Dobrogea, iar în Depresiunea Nălbant și în porțiunea marginală a lacului Razim, aceasta scade circa 400mm/an.
Apele
Cele de la baza unor deluvii, au debite reduse și sunt extrem de fluctuante. Principalele râuri din Dobrogea de Nord sunt: Taița(57 km), Telița(48 km), Slava(38,3 km), care se varsă în Lacul Razim și râurile Cerna, Aiorman, Jijila-Sarniar, care se varsă în Dunăre. Lacurile din această zonă se împart după geneză:
- limane maritime (situate pe țărmul lacului Razim): Babadag, Agighiol, Sarinasuf, Tuzla;
- limane fluviatile: Peceneaga, Traian;
- lacuri situate pe albia unor brațe părăsite ale Dunării: Beibugeac, Slatina, Sărat, Carpina.
Solurile
Prin varietatea și fertilitatea lor, joacă un rol important pentru dezvoltarea culturii agricole. În depresiunea interioară și pe galcisurile de versant ale Dobrogei de Nord au o largă răspândire cernoziomurile carbonatice vermice și solurile balane foarte utile pentru culturile agricole.Pe spațiile ocupate de pădurile mezofile și xerofile din Podișul Babadag și Niculițelului, predomină solurile cenușii si cernoziomurile cambice.Pe luncile principalelor râuri și pe câteva areale de lângă laguna Ceamurlia se dezvoltă lacovistile aluviale și solenturile.
Populatia si asezarile
Așezările din Dobrogea de Nord sunt cunoscute înca din cele mai îndepartate timpuri și reprezintă elemente de cotinuitate, multimilenară pe acest teritoriu român. Mărturii stau și astăzi cetățile din vetrele așezării daco-romane de la malurile Dunării (Aegyssus, Noviodunum). Suprafața acestei unități estimată la aproape 3200 km2, cuprinde o populație de 236.709 locuitori din care 53% trăiau în mediul urban. În 2000 acesta a scăzut, ajungând la 234.034 cu o pondere de 52,3% în mediul urban și 47,7% în cel rural. În structura etnică a populației românii dețin 89,5%, iar celelalte naționalități 10,5% dintre care lopoveni, ucrainieni, turci și tătari.
Structura geologica si evolutia paleogeografica
Sub raport ecologic, Dobrogea de Nord constituie capătul vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări in ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic și alpin timpuriu.
Datorită evenimentelor geologice îndelungate, în Podișul Dobrogei de Nord sunt patru compartimente structurale majore alcătuite din roci cristaline mezo si anchimetamorfice, roci magmatice intrusive si extrusive(granițe, diorite, sienite, riolite, bazalte) și roci sedimentare paleozoice si mezozoice.
Dobrogea de Nord reprezintă un orogen intraplaca. Terenurile ce apar astăzi la zi și-au început evoluția îin ciclul orogenetic Precambrian (foarte probabil, svecofeno-calian), având amprentele metamorfismului din orogenezele assyntica, caledoniana si hercinică. Ulterior, în Triasic-Jurasic superior, prin deschiderea unui rift intraplaca, s-au acumulat intre 500 și 300m de roci sedimentare foarte variate (siliciclastice, de precipitație chimica, organogene).
În faza orogenetică ecocimerica(intraneocomiana) are loc definitivarea aranjamentului actual al Dobrigei de Nord.Intrucât unitățile structurale sunt orientate de la N-V la S-E, cu înclinarea axilă ușoară spre S-E tramsgresiunea din Cretacicul superior acoperit numai partea de S-E a Podișului Dobrogean.
Din Paleocen, Dobrogea de Nord este exondată aproape în întregime. Se instalează condițiile de eroziune continentală si abraziune, asociate unor mișcări epirocenetice active. Acestea vor declanșa procesul formării suprafețelor de nivelare, situate între 200 și 400m. Etapa Cuaternara se remarcă prin: înălțări diferențiate pe compartimente, adâncirea văilor, apariția de forme carstice acumulări puternice în albii, dezvoltarea unor depresiuni. Un proces important, apărut odata cu accentuarea aridizării climei și care continuă și azi, e cel de pedimentație.
Vegetatia
Podișul Dobrogei de Nord se află sub influența condițiilor climatice cu pronunțat continentalism și a unui relief cu o morfologie variată. Vegetația și fauna sunt specifice zonei de stepă, silvostepă și a pădurilor de foioase.
Vegetația de stepă și silvostepă propriu-zisă e dominată de specii ierboase de talie mică și mijlocie.
Pădurile alcătuiesc areale compacte răspândite pe o suprafață de 61.000 ha în Munții Măcinului, Podișul Babadagului și dealurile Niculițelului. Ele alcătuiesc două etaje de vegetație: unul între 150m și 250m delimitează pădurile exofile și altul cuprins între 250-400m formează etajul pădurilor mezofile.
În pădurile mezofile predomină gorunul, în asociație cu teiul, frasinul, glădișul, iar în pădurile xerofile e frecvent întâlnit stejarul, brumariu în asociație cu garnița, cerul, carpinita, mojdreanul.
În Podișul Dobrogei de Nord vegetația se caracterizează printr-o mare complexitate, deoarece configurația reliefului și variațiile altidinale deți de amplitudine relativ redusă, au puternice efecte asupra condițiilor topoclimatice și edafice, ceea ce se reflectă pregnant în stuructura covorului vegetal.
Zona de stepă se desfășoară pe un areal întins în dealurile Tulcei și mai restrâns la poalele Munților Măcin și în marginea sudică a Podișului Babadag. În mare parte vegetația naturală a fost înlocuită prin culturi, încât acum se mai păstrează doar în izlazurile rămase necultivate, unde cresc numai plante ierboase de talie mică și mijlocie rezistențe la secetă ca: firuța, păiușul, negara, pelinița, coada șoricelului, scaiul dracului, rostogolul sau tăvălugul.
Silvostepa formează un spațiu de tranzite între vegetația de stepă și cea forestieră. Ocupa un areal foarte restrâns, între 50 și 100m altitudine (Munții Măcinului în sectorul sudic și flancul de Nord al Podișului Babadagului, dealul Consul). E prezentă prin păduri de stejar brumariu și pufos și tufărișuri alcătuite din scumpie, păducel, porumbar, tufe de stejar pufos. Plante ierboase sunt cele specifice pajiștilor stepice: păiușul, negara, osul iepurelui.
Pădurile din Dobrogea de Nord ocupă o suprafață de 61.000ha adica 19,2% din tritoriul acesteia și sunt răspândite în Munții Măcinului (8.600ha), Dealurile Niculitelului (20000ha) si Podisul Babadagului(33000 ha).
Padurile xerotermofile sunt situate la altitudini de 150-250m in Dealurile Niclitelului, Podisul Slavelor si partile marginale ale Podisului Babadagului. Sunt alcatuite din stejar brumariu uneori in asociate cu garnita iar pe falancul sudic al Podisului Babadagului apare stejarul pufos. Adesea, in aceste paduri se intalneste si teiul argintiu, carpinita mojdranul, jugastrul, cornul si scumpia. Acesta constuie fragmente ale unui etaj de vegetatie mai extins in trecut, etajul padurii sub mediteraniene.
La altitudini de 250m de intalnesc asociatii forestiere foarte complexe in care speciile mezofile cresc alaturi de numeroase specii xerotermofile. In stratul arborilor predomina gorunul in asociate cu teiu pucios, teiul argintiu, teiu cu frunza mare, carpenul, frasinul, ulmul. Local apare si fagul. Tot aici mai cresc si diverse specii de arbusti: alunul, cornul, paducelul.
Vegetatia de saratura se afla raspandita in campia litorala a Razimului si in Deprsiunea joasa a Ceamurliei.Plantele sunt scunde si au frunzele dese, groase si carnoase adaptate la uscaciune.Dintre acestea:branca sau iarba sarata, ghirinul cu frunze mici ghimparita.
Vegetatia de stancarie e specifica stancariilor de granit si calcar din Muntii Macinului si Podisului Babadiagului.De exemplu pe culmile Pricopanului, Priopceni, Iacobdeal si Bujoarele unde apar grnitele si intalnesc iarba rosioara, garofita, clopoteii. Pe stancariile calcaroase, mai evidente in Podisul Atmagea si Visterna intalnim pirul turita cosaci.
Vegetatia ruderala e prezenta in localiltatile rurale, de-a lungul drumurilor, in izlazuri si pe locurile unde stationeaza animalele domestice. In spatiul asezaeilor rurale, se intalnesc frecvent plante spinoase, holera, ghimpele, spinul, ciumafaia, maselarita. De-a lungul drumurilor și islazurilor cresc: troscatul, coada șoricelului, obsiga, traista ciobanului.
Fauna
Lumea faunistică a acestui sector e variată avand în vedere existența atât a spațiilor deschise, cât mai ales a celor mai extinse păduri din Dobrogea.
Căpriorul atinge, pe alocuri densități apreciabile (60-90 exemplare pe efective dețin toată Dobrogea sunt în Codrul de la sud de Babadag (120 exemplare în 2003) apoi în regiunile Alba-Celic (107 exemplare) și Atmagea (100 exemplare). În spațiile deschise Depresiunea Nalbant, Beștepe-Malcioc el e rar (sub 20 exemplare). În pădurile din Munții Măcinului și din depresunea Niculițelului și întâlnește cerbul, efectuvul sau fiind de 56 exemplare (2003). Totodată în pădurile din Vestul Podișului Babadag s-a colonizat cerbul lopătar, ale cărui efective ajung la 123 exemplare între Cârjelari și Topolog și 95 exemplare la Atmagea ( migrează până aproape de Ciucurova și Fântâna Mare).
Mistrețul are cele mai mici efective 42 exemplare în 2003 în spațiile forestiere situate de o parte și de alta a drumului Luncavița-Nifon.
Dintre canide, semnificative sunt populațiile de șacali și vulpe. Acestea sunt mai frecvente la sud de Babadag, lângă Enisala și în regiunea Ciucurova Izvoru.
Viezurele e mai numeros în pădurea Babadagului, Enisala și Niculițel.
Jderul de copac si observa mai des în regiunile Niculițel, Carada, Camena, Alba-Celic, ca și in Pădurile dintre Hamcearca și Luncavița.
Pisica sălbatică se întâlnește în pădurile dintre satele Greci, Luncavița și Hamcearca (20 exemplare în 2003), în pădurea de la Babadag există cel mai mare efectiv din Dobrogea (25 exemplare).
În spațiile deschise iepurele are efective mari cate (700 ex.) în arelele: Făgărașu Nou Daieni, Babadag-Sarichioi și Beștepe-Sarinasuf. Areale largi de răspândire are nevăstuica și dihorul comun.Foarte rar se întâlnește dihorul galben.
Dintre rozătoare, întâlnim: chițcanul comun, șoarecele de câmp, șoarecele gulerat, șoarecele de pădure, șobolanul de câmp, popândăul, șoarecele de mișună, iar la Malcoci a fost identificat șoarecele săritor de stepă, orbetele mic, hamsterul dobrogean, cârtița.
Păsări un număr forate mare de specii: ghionoaiele, ciocănitoarele, ciuful de pădure, pițigoii, silviile, cinteza, florintele, sticletele, câneparul, sturzul cântător, uliul păsărar, șoarecele comun, porumbelul de scorbură, coțofana, gaița, prepelița, potârnichea.
Raportat la extinderea Dobrogei numai în Podișul Dobrogei de Nord cuibăresc ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea cu spatele alb, pițigoiul sur, silvia de zăvoi, pitulicea mică, cănărașul, sturzul de vâsc, mierla de piatră etc.
O specie ce cuibărește în podișul de la Babadag și din Munții Măcinului(singurul loc din țară) cu efectiv destul de redus sub 20 de exemplare e șorecarul mare. Munții Măcinului constituie singurul loc din țară unde cuibărește șoimul dunărean. Dintre reptile menționăm: țestoasa, țestoasa cu coadă, șopârla de câmp, gușterul vărgat dobrogean, soprara, gușterul, șerpi.
Amfibienii sunt reprezentați de: broasca de pământ brună, broasca râioasă verde, brotăcelul.
Flora
Din punct de vedere floristic ei reprezintă limita nordică a speciilor mediteraneene, balcanice și pontice, limita sudică a speciilor central europene și caucaziene, și limita vestică a câtorva specii asiatice.
Toate comunitățile de plante din zonă sunt considerate rare la nivel european. Anumite asociații floristice formează comunități unice care se întâlnesc numai în această parte a lumii (de ex. Asociația Gymnospermo-Celtetum ). Acești munți conservă comunități de plante și specii reprezentative sau periclitate, multe dintre ele endemice, pentru unitatea biogeografică a Platoului Dobrogean. Numărul speciilor de plante variază în această regiune între 1779 și 1911 funcție de referințe. Ele reprezintă peste 19% din flora europeană și sunt comparabile cu flora bogată a insulelor Creta și Corsica.
Unul dintre argumentele cele mai importante pentru înființarea acestui Parc, și totodată o remarcabilă parte a valorii ecologice a acestor munți, o reprezintă prezența numărului mare de specii amenințate de floră (>72) de statut național și internațional. 1,4% sunt considerate acum “extincte”, 17% “vulnerabile” sau “rare” ( conform Listei Roșii) . Un exemplu al importanței acestei arii la nivel de comunități ecosistemice îl reprezintă pădurea de fag și carpen dobrogean, care este unică în România. Un alt exemplu, la nivel de specie, este cel al lui (clopoțelul dobrogean), Parcul Munții Măcinului fiind singurul Parc din lume care oferă protecție acestei specii endemice, întâlnită numai în această regiune. În total, această arie deține 27 de specii de plante endemice. În orice caz, se pare că datele existente sunt puține și că ar putea exista mai multe specii decât cele înregistrate până în prezent. Dobrogea este singura regiune din România unde încă mai există suprafețe importante de vegetație stepică, unice în România și în Balcani. Munții Măcinului reprezintă singurul Parc Național din țară care protejează acest tip de vegetație, foarte rara acum în Europa. Tocmai de aceea acest parc ar fi singurul din lume care conservă habitate specifice, comunități de plante, specii endemice, sub-endemice și relicte ale platoului dobrogean, o arie biogeografică de importanță internațională recunoscută.
Fauna
În ciuda naturii unice biogeografice a Munților Măcinului, cu atracțiile lor speciale florale și faunistice, informațiile asupra diversității faunistice sunt puține. Dintre cele 187 de specii de păsări observate în zona parcului, 60% (aprox. 112 specii), sunt considerate “Vulnerabile”, ” Rare”, sau “Posibil Extincte”, conform criteriilor IUCN, si multe dintre celelalte specii sunt considerate “Insuficient Cunoscute”. Muntii Măcinului reprezintă cea mai importantă zonă de cuibărit din Dobrogea pentru păsările de pradă și de asemeni reprezintă o importantă zonă de pasaj pentru cele migratoare.
Dintre cele 41 de specii de mamifere înregistrate aici, 11 sunt protejate prin convenții internaționale. Există peste 979 de specii de lepidoptere înregistrate, iar cercetările entomologice recente realizate în Munții Măcinului au scos la iveală încă 14 specii noi pentru România și 3 specii noi pentru știință.
Există 7 specii strict protejate de amfibieni iar toate cele 11 specii de reptile înregistrate în zona Munților Măcinului sunt de asemeni protejate prin Convenția Berna. Aceste comunități și specii nu se găsesc în cadrul altor parcuri sau arii protejate din Europa sau împrejurimi. Fără acest parc, protejarea biodiversității internaționale ar fi incompletă. Valoarea internațională a biodiversității ecosistemelor din Munții Măcinului este incontestabilă.
Lista faunei Munților Măcin include in jur de 2000 de specii de nevertebrate ( aproximativ 1000 de specii de fluturi au fost reconfirmate în anul 2000, ca fiind prezente), 7 specii de amfibieni, 11 specii de reptile (incluzând specii rare, incluse în anexele Directivei Habitate și ale Convenției de la Berna: Testudo graeca, Ablepharus kitaibelii, Lacerta trilineata, Elaphe quatorlineata, Vipera ammodytes), și cel puțin 187 de specii de păsări (specii rare, incluse în anexle Directivei PĂSĂRI: Anser erythropus, Aquila clanga, Aquila pomarina, Crex crex, Hieraaetus fasciatus, Pernis apivorus, Neophron percnopterus, etc), și 40 de specii de mamifere( incluzând specii adaptate la stepa ca Spermophilus citellus – inclusă în Anexa II a Directivei Habitate și Convenția de la Berna, Vormela peregusna, Canis aureus etc).
Pentru păsările răpitoare din România Munții Măcin reprezintă cea mai importantă zonă de cuibărit, fiind de asemeni un important loc de pasaj pentru cele migratoare. O parte din insectele găsite în Munții Măcin sunt noi pentru știință, iar speciile Calimorpha quadripunctaria și Morimus funereus sunt incluse în Anexa a II-a Directivei Habitate și în Convenția de la Berna.
Principalele tipuri de habitate prezente în Munții Măcinului sunt: pajistile pietroase, calcaroase sau bazofile cu Alysso-Sedion albi, pădurile de Tilio-Acerion pe povârnișuri, grohotișuri și viroage, pantele de rocă silicioasă cu vegetație casmofitică, pădurile de fag Luzulo-Fagetum, pădurile termofile de Farxinus angustifolia și pădurile de stepă euro-siberiană cu Quercus sp (incluse în Anexa I a Directivei Habitate) precum și: stepe continentale, păduri de fag, păduri de stejar și carpen și păduri termofile și supra-mediteraneene de stejar(incluse în Convenția de la Berna). Dintre acestea numai habitatele de stepă sunt pășunate moderat, restul fiind bine conservate.
Turism
Podișul Dobrogei de Nord dispune de un potențial turistic încă puțin valorificat. Peisajele naturale specifice, pădurii cu o mare extindere și cu un fond cinegetic bogat, monumentele istorico-culturale, obiceiurile și ocupațiile locuitorilor constiuie elemente cu valuare turistică.
Sursa: Wikipedia
