Breaking News
Home » Oraşele de reşedinţă ale României » Orasul de resedinta Municipiul Giurgiu
GEKO's WorkGroup Inc.

Orasul de resedinta Municipiul Giurgiu

Orasul de resedinta Municipiul Giurgiu-Giurgiu

 

Giurgiu se situează în extremitatea sudică a României ,pe malul stâng al Dunării, într-o zonă mlăștinoasă, la 65 km sud de capitala București,formand o Euroregiune cu orasul vecin, bulgar, Ruse (Pyce). Orasul se intinde atat in Campia Burnazului cat si in Lunca Dunarii, solul fiind nisipos. Amplasat la intersectia coridorului Pan-European 9 fluvial si coridorul Pan-European 7 auto.

 

Sursa: Wikipedia

 

Istoric

 

“Fie că i s-a spus Trimamius în timpul romanilor, fie că genovezii, în trecerea lor, l-au botezat Santo Giorgio, oricâte hoarde barbare ar fi trecut, oricâte pustiiri ar fi suferit, ori de câte ori s-ar fi rezidit, în parte sau întreg, pe acelaşi loc, sau câteva sute de metri mai la răsărit sau mai la apus, viaţa lui a depănat un mai mare număr de ani decât îşi poate cineva închipui şi ea nu a fost niciodată întreruptă timp atât de îndelungat, cum s-a putut crede. Un popor poate suferi o prefacere, un amestec cu alte popoare, modificarea graiului, schimbarea portului, poate chiar să-şi schimbe numele, dar niciodată nu piere” – spunea la 1935 Scarlat Stăncescu, primarul de atunci al Giurgiului. O luptă de milenii sintetizată în două fraze care surprind esenţa parcursului istoric al cetăţii de la Dunăre: o permanentă şi tenace luptă pentru supravieţuire, pentru devenire, pentru pace, pentru prosperitate.

Cercetările arheologice au scos la lumină dovezi despre aşezări umane stabile în zonă, datate din perioada neoliticului. Descoperirile confirmă continuitatea prezenţei locuitorilor în imediata apropiere a fluviului şi legătura dintre îndeletnicirile lor şi condiţiile de viaţă din lunca Dunării, însă primele atestări documentare ale cetăţii Giurgiu le găsim abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi le datorăm unor autori străini. „Itinerariul de la Bruge” şi „Codex Latinus Parisinus” (unde Cetatea este amintită sub numele Zorio) menţionează începutul existenţei oraşului şi a cetăţii Giurgiu înainte de 1396, an în care s-a trecut la ridicarea zidurilor Cetăţii din Insulă din ordinul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 – 1418). De altfel, anii domniei lui Mircea cel Bătrân par să fie una dintre cele mai faste perioade pentru Giurgiu, din zbuciumatul Ev Mediu, iar actul de naştere al oraşului Giurgiu este considerat primul dintre cele două tratate de alianţă încheiate de Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, cu regele Poloniei Vladislav Jagello, documente redactate la Cancelaria Domnească şi semnate în Cetatea Giurgiului la 23 septembrie 1403, respectiv la 17 mai 1411.

Timp de mai multe secole, Cetatea Giurgiu îşi schimbă des stăpânii, este distrusă şi reconstruită de mai multe ori. La un moment dat în intervalul 1414-1420 – istoricii nu au căzut de acord asupra datei – Giurgiu este cucerit de turci. În 1427, Dan al II-lea recucereşte cetatea, dar aceasta nu rămâne decât două decenii sub cârmuirea domnilor pământeni, pentru că în 1438 Imperiul Otoman o ia din nou în stăpânire. Până la 1574, când în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mihnea se hotărniceşte teritoriul Raialei Giurgiu, cetatea supravieţuieşte mai multor asedii, războaie şi chiar incendiului ordonat de Vlad Ţepeş, în 1462, după nimicirea garnizoanei turceşti şi reocuparea fortificaţiei. Mihai Viteazu îşi leagă şi el numele de Cetatea Giurgiu, pe care o recucereşte de sub stăpânirea Imperiului Otoman în 1595, dar, ca un blestem, aceasta este din nou incendiată. Turcii revin în ca stăpâni în Giurgiu în 1597 şi refac şi întăresc cetatea de la Dunăre, cedând-o abia în 1659 domnitorului Mihnea al III-lea Radu. Un secol mai târziu, în 1770, vine rândul ruşilor să atace şi să ardă Giurgiul, după 1771 ruşii şi apoi turcii cucerind noua cetate Giurgiu (Tabia). În acea perioadă se construieşte Turnul Ceasornicului, cu rol de punct de observaţie în garnizoana turcească. Austriecii asediază şi ei Giurgiu, dar fără succes, la 1790, pentru ca în perioada războiului ruso-turc din1806 – 1812 oraşul să aibă mult de suferit. Mari distrugeri provoacă şi al doilea război ruso-turc (1828-1829), însă Pacea de la Adrianopole consfinţeşte trecerea definitivă a Giurgiului la Ţara Românească.

Giurgiu devine reşedinţa judeţului Vlaşca în 1830, iar în ianuarie 1831 îşi intră în atribuţii primul magistrat (primar) al oraşului. Din acelaşi an datează şi prima grădină publică – „Aleiu”, astăzi cel mai bătrân parc al oraşului. De altfel, următorii aproape 20 de ani sunt marcaţi de evenimente deosebite pentru comunitatea de la malul Dunării: în 1834, de la Atelierele Navale este lansată la apă prima navă comercială sub pavilion românesc – „Mariţa”, se inaugurează iluminatul public cu felinare şi se înfiinţează Serviciul de pompieri al oraşului; primul spital din Giurgiu se deschide în 1835 (pe amplasamentul lui funcţionează şi azi Spitalul Judeţean Giurgiu); este comandat şi executat Planul de sistematizare al oraşului Giurgiu, arhitectul Moritz von Ott fiind „părintele” modelului radial al străzilor, model respectat cu stricteţe până când regimul comunist a decis, la începutul anilor ’60 ruperea de trecut inclusiv în materie de urbanism.

Deceniile de pace şi prosperitate economică au fost urmate de o nouă perioadă agitată. La 1848, armata otomană trece Dunărea pe la Giurgiu pentru a înăbuşi Revoluţia, iar capii revoluţionarilor români, în frunte cu Nicolae Bălcescu, sunt încarceraţi la Giurgiu. În anii Războiului Crimeei, Giurgiu este ocupat întâi de armata rusă (1853), apoi de cea turcă (1854). Războiul aduce însă şi un lucru bun: din raţiuni militare, în oraşul de la malul Dunării este pusă în funcţiune prima linie de telegraf din Principatele Române.

Populaţia oraşului participă activ şi entuziast la înfăptuirea Unirii de la 1859, iar în anii următori Giurgiu cunoaşte o nouă perioadă de înflorire, în care merită consemnată lansarea la apă a primei nave româneşti de război – „România” (1862), apariţia primului ziar local – „Credinţa – foiţa adevărului” (1867), inaugurarea primei linii de cale ferată din Principate, Bucureşti Filaret – Giurgiu şi deschiderea cursurilor la primul gimnaziu din oraş (1869), precum şi înfiinţarea primei filiale a Societăţii „Ateneul Român”.

Bombardamentele intense ale artileriei turceşti, din timpul Războiului de Independenţă (1877 – 1878), provoacă mari distrugeri, însă oraşul renaşte din nou, cu şi mai puternică dorinţă de progres. În deceniile de pace şi prosperitate care au urmat până la fatidicul an 1916 – când Giurgiu este distrus aproape în totalitate de bombardamentele armatelor Puterilor Centrale –, viaţa economică, socială şi culturală a oraşului cunoaşte o dezvoltare deosebită. Şantierul Naval (1897) şi Fabrica de Zahăr (1914), construirea Podului Bizetz (1905), mutarea portului pe braţul Smârda (1906), introducea telefoniei (1890) şi înfiinţarea Societăţii filarmonice „Lyra” (1905) sunt printre principalele repere ale acelor ani.

Primul Război Mondial a reprezentat, cum s-a menţionat deja, cel mai dificil moment din milenara istorie a acestor locuri, oraşul-martir Giurgiu fiind decorat cu cea mai înaltă distincţie a Armatei franceze – „Crucea de Război cu Palmete” (distincţia a fost înmânată autorităţilor locale la 18 octombrie 1922, în prezenţa primului ministru al României, Ion C. Brătianu, de o Misiune oficială condusă de mareşalul Foch).

Viaţa comunităţii locale cunoaşte apoi o nouă perioadă de efervescenţă, întreruptă temporar de criza economică din 1929-1933 şi curmată definitiv de cel de-al doilea Război Mondial şi instalarea regimului comunist. Odată cu dictatura bolşevică adusă cu tancurile de Armata Roşie, Giurgiu intră într-un con de umbră din care târziu şi cu greu a reuşit să iasă. În 1950 se desfiinţează judeţul Vlaşca, prin urmare oraşul pierde atât calitatea de reşedinţă de judeţ, cât mai ales prestigiul de cetate-port la Dunăre, sacrificat de comunişti pe altarul apropierii de Capitală.

Construirea Podului Prieteniei (inaugurat în 1954), reatribuirea rangului de municipiu (1968) ori reînfiinţarea judeţului Giurgiu cu reşedinţa în municipiul cu acelaşi nume (1981) sunt printre puţinele „consolări” ale comunităţii locale din perioada comunistă, care a distrus arhitectura urbană în centrul oraşului, a afectat calitatea actului cultural şi a creat un mamut industrial – Combinatul Chimic (1975) – care a otrăvit ani la rând aerul, solul şi apele în zonă.

Revoluţia din decembrie 1989 a reprezentat cu adevărat un punct de cotitură în viaţa municipiului Giurgiu. Chiar dacă primii ani de democraţie nu au fost prielnici din punct de vedere economic – marea majoritate a unităţilor industriale închizându-şi parţial sau complet porţile – odată cu intrarea în mileniul III s-au întrezărit şi zorii unei noi perioade faste, de dezvoltare susţinută, de modernizare şi, de ce nu?, de reinventare – de această dată în plan turistic – a Cetăţii de la Dunăre.

 

Sursa:http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf/AllByUNID/0000181E?OpenDocument

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

https://www.youtube.com/watch?v=S7pzuTxsY4I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>