Breaking News
Home » Oraşele de reşedinţă ale României » Orasul de resedinta Municipiul Craiova
GEKO's WorkGroup Inc.

Orasul de resedinta Municipiul Craiova

Orasul de resedinta Municipiul Craiova-Dolj

 

  • Localizare: Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Orașul este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și 68 km de Dunăre. Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact.
  • Climă: Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influențe submediteraneene, datorate poziției depresionare pe care o ocupă județul în sud-vestul țării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse între 10-11,5° iar precipitațiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.
  • Relief: Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.

Evoluție istorică

Silezianul Baltazar Walter, care a petrecut câțiva ani în Țara Româmească la începutul secolului al XVII-lea, a transmis cele zise de de Logofătul Teodosie al lui Mihai Viteazul. Acela zicea în anul 1596: „Craiova, reședința Banului, oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie.” Din Catagrafia din anul 1835 rezultă existența a 1653 de familii -ctrștini i dajnici-, deci un număr aproximativ de 10-11.000 de locuitori creștini. La aceștia trebuie adăugați, tot cu aproximație, străinii, necredincioșii ortodocși, slugile și alte categorii. Se obține astfel o populație totală de circa 16.000 de locuitori. Considerând drept bun numărul de 9.000 de locuitori ai Craiovei în 1821, se poate aproxima în același fel o populație totală de 12-13.000 de locuitori. Pare naturală creșterea populației la 16.000 de locuitori în 1835 și apoi la 20,000 în 1838. În perioadele de liniște și prosperitate economică, sau pe timpul târgurilor, populația creștea simțitor cu până la o pătrime sau chiar mai mult. În perioadele de restriște, cu epidemii sau războaie, populația putea scădea cu până la jumătate, datorită refugiului spre lumea satului. Economia predominant agricolă a începutului și întregului secol al 19-lea a determinat o creștere foarte lentă a populației orășenești în țările române. La această cauză de natură economică trebuie adăugată și condițiile generale social-istorice, care încetineu creșterea populației: mortalitatea mare datorată epidemiilor, condițiilor de salubritate dăunătoare, asistenței medicale aproape inexistente, jafurilor străine și războaielor. După alte două decenii, în 1859, populația Craiovei a ajuns la 25-30.000 de locuitori. În 1898 avea 39.000 de locuitori, deci în patru decenii, între 1859 și 1898, populația a crescut cu numai 9-14.000 de oameni, ceea ce înseamnă o creștere cu o treime. Pentru viitorii 30 de ani creșterea a fost mult mai semnificativă, trecându-se de la 39.000 de locuitori la 63.000 în 1930. O creștere de 61%. La jumătatea intervalului, în 1915, se ajunsese la 51.927 locuitori. În anul 1930 Craiova se află pe locul al 12-lea în constelația orașelor României Mari. În continuare populația s-a ridicat la 60.000 de locuitori în 1946, după război, apoi la 85.000 de locuitori, în 1948, la 97.000 de locuitori, în 1956, la 149.000 în 1966 și la 222.000 locuitori, în 1977, împreună cu comunele suburbane (fără acestea numai 194.000 de locuitori). În anul 1980 s-a atins o populație de 240.000 de locuitori, fără comunele suburbane și o suprafață de 34.159 hectare. Creșterea economică și mai ales industrializarea de pe parcursul secolului al XX-lea a condus la o creștere accelerată a populației orășenești, asemănător tuturor țărilor lumii.

Istoric

Antichitate

În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.C.

Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coșuna, a cărei construcție a fost începută probabil în anii 1442-1443.

Controverse și legende privind actuala denumire a orașului

Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ținut, țară, națiuneși a fost dată probabil de slavii care au numit așa populația latina-romană din cetatea naturală a Craiovei – națiunea sau ținutul.[necesită citare]

După unii,[cine?] numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, care devine pentru o perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până in zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.

În afara denumirii așezării antice, Pelendava și a numelui celui actual (Craiova), pe teritoriul actual al orașului a mai existat prin cu secolele al VII-lea– al VIII-lea o așezare denumită în latină Ponsiona (pod peste Jiu), denumirea aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea. Acest nume apare și într-o hartă alcătuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Națională de la Paris.[necesită citare]

Secolele XIV-XVII

O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.

Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.

În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești – Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.

Secolul al XVIII-lea

Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viața urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.

Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (17181739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.

Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcești; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților.

Economia regiunii si prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, și datorită transformării orașului în teatru de război în urma atacului turcesc al pașei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.

Secolul al XIX-lea

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.

Redresarea orașului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 și după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilități pentru mai mulți ani de liniște în țările române.

În timpul revoluției de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu.

În timpul ocupației țariste (18281834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care „197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cervis. În 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

În jurul anului 1848 populația Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.

Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viața urbei, cât și a țării. Un rol deosebit de important în pregatirea și desfășurarea Revoluției de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Școala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.

Dintre revoluționarii care aveau sa dețină un rol marcant în desfășurarea evenimentelor revoluționare la Craiova se impun Gheorghe Magheru și Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societății secrete cu caracter politic „Frăția”.

Nu întâmplător orașul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București. Se confirma astfel faptul că orașul prezenta o deosebită importanță în mersul revoluției pașoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluției o bază puternică în întreaga Oltenie.

Populația Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-și declara sprijinul față de revoluția lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora.

După retragerea trupelor țariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluționară a maselor a sporit. În lunile februariemartie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român și ocupanții săi din anii 18541856.

Una dintre marile familii boierești din Craiova – familia Bibescu – a dat Țării Românești pe ultimii săi doi domnitori: frații Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856). Uniunea vamală a Țării Românești și a Moldovei (1848) – un prim pas pe calea unirii definitive a celor două țări românești – preocupările pentru întărirea capacității militare de apărare a țării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 și apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.

În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foștii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chițu, ș. a.

La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societății se adunasera la flacăra torțelor și ovaționau. Participând la această istorică manifestație, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.

În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Țării Românești, Bucureștiul.

Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independență (18771878), când trupele românești au fost concentrate la Dunăre, au participat și unități din Craiova.

Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziția sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfășurării viitoarelor operații militare, Craiova fiind atunci ca și astazi sediul Armatei I române.

Secolul XX

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Craiova – cu cei peste 40.000 de locuitori – era un oraș ce avea mici fabrici și ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcării, textile, materiale de construcții etc.

Populația crește, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraș al fostei Țări Românești, după București.

În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de „Pacea de la Craiova”.

Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populația Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranța împlinirii idealurilor de unitate națională.

În anii neutralității (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al „Armatei I”. În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.

Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane și austro-ungare – bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă și având experiența a doi ani de război. După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova este ocupată de trupele germane și austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra „șarjă de la Robănești”, acțiune eroică a cavaleriei române, unde escadromul 3 se sacrifică pentru a neutraliza poziția turnurilor germane care atacau divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 și 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. Doar 18 soldați au mai fost recuperați atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-și continue marșul în acel întunecat noiembrie al lui 1916.

Timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.

În perioada interbelică, orașul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu pași prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale țării. Marii moșieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea țăranilor, își vor investi fondurile în bănci și instituții comerciale, în acțiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. Specific pentru economia orașului, lipsită de marea producție de fabrică, este ponderea însemnată pe care o ocupă munca la domiciliu.

În 1940 Craiova devine locul „conferinței romano-bulgare”, în urma discuțiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Populația orașului crește: 63215 locuitori în 1930, 84.574 în 1948, 96.897 în 1956, 194.235 în 1974.

Începând cu anii ’60 orașul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de mașini și utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, ușoară, a materialelor de construcții, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică. Între ele se pot enumera Electroputere Craiova, fabrica de avioane, cea de automobile sau Combinatul de la Ișalnița.

Astăzi, Craiova este un important centru economic și universitar-cultural.

Împărțirea urbanistică a Craiovei în secolele XVIII și XIX

Mahalale

De-a lungul dezvoltării lor istorice, toate localitățile noastre din fostele principate s-au subîmpărțit în mahalale, formațiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie. Termenul are rădăcini în limba turcă. Mahalalele și-au luat numele, prin tradiție, de la numele, de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor. Mahalalele își mai luau numele de la numele moșiei pe care întindeau, de la numele proprietarului, dacă acesta nu corespundea cu al moșiei, de la numele unei personalități marcante a cărei viață, ale cărei calități și activități lăsaseră amintiri trainice în amintirea localnicilor (personalitate laică sau eclesiastică), de la anumite îndeletniciri sau meșteșuguri care dominau preocupările locuitorilor mahalalei, de la unele toponimice anterioare, de la unele evenimente istorice marcante din viața localității sau a mahalalei, precum și de la diverse amintiri sau legende de sorginte laică sau religioasă. În cazul bisericilor sau al mănăstirilor, mahalaua dezvoltată împrejur lua numele acesteia, sau a hramului. În unele cazuri mahalaua împrumuta chiar numele unui slujitor bisericesc mult respectat, care rămânea imprimat prin numele său în tradiția locală. Cu excepția unuor localități care s-au suprapus pe locuiri antice grecești sau romane, toate localitățile noastre au apărut și s-au dezvoltat mai ales în perioada lungă a evului mediu, chiar dacă au urmat unele rădăcini geto-dace. Localitățile născute în evul mediu au avut legături cu anumite moșii cu caracter feudal. Moșiile erau boierești sau domnești. Ele purtau denumiri care numai uneori corespundeau cu numele proprietarului. Localitățile au luat naștere pe anumite moșii, dar au rămas înconjurate de alte moșii peste care urmau a se întinde în cursul dezvoltării ulterioare. Această evoluție istorică a determinat ca localitățile și mahalalele lor să împrumute numele moșiilor pe care se dezvoltau. Se poate aprecia că tradiția aceasta a moșiilor boierești sau domnești care determinau, în parte, denumirea localităților și a mahalalelor a durat, la noi, până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor mănăstirești și când s-au desființat rangurile și privilegiile boierești, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Craiova, localitate cu tradiție medievală, centru polarizator de primă mărime în Țara Româmescă, a cunoscut atribuirea denumirilor cartierelor sale de început, a mahalalelor, după tradițiile amintite, putând constitui chiar un exemplu în lumea localităților românesști.

Catagrafia din 1835

O primă subîmpărțire a Craiovei în mahalale am găsit-o întocmită la 18 Ghenar 1835 în Arhivele Statului – Bunuri publice – Condica nr. 26. Ea a apărut sub denumirea : „Catagrafia plășii orașului Craiovii, capitala județului Doljiu, arătând mahalalele, numele moșiilor, bisericile cu hramul lor, preoți, diaconi și țârcovnici” – în publicația Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale : (numărul familiilor se referă numai la „dajnici i boieri”, adică numai la cei ce plăteau bir și la boieri) 1.- Mahalaua Obedeanu – moșie domnească – 30 de familii – hramul bisericii Sfinții Împărați. 2.- Mahalaua Oăta – ipac (înseamnă idem), adică tot moșie domnească – 49 de familii – hramul bisericii Adormirea (…Maicii Domnului). 3.- Mahalaua Sf. Dimitrie – ipac – 93 de familii – hramul bisericii Sfântul Dimitrie. 4.- Mahalaua lui Fir – ipac – 93 de familii – hramul bisericii Sfinții Ierarhi. 5.- Mahalaua Târgul de afară – ipac – 85 de familii – hramul bisericii Toți Sfinții. 6.- Mahalaua Sf. Gheorghe Vechi – ipac – 100 de familii – hramul bisericii Sfântul Gheorghe. 7.- Mahalaua Valea Vlăicii – ipac – 40 de familii – hramul bisericii Sfântul Spiridon. 8.- Mahalaua Sevastian – ipac – 16 familii – hramul bisericii Sfântul Ioan.â 9.- Mahalaua Bășica – ipac – 58 de familii – – hramul bisericii Toți Sfinții. 10.- Mahalaua Popii Hristii – ipac – 91 de familii – hramul bisericii Sfinții Apostoli. 11.- Mahalaua Haralambie – hramul bisericii Sfinții Impărați – nu se precizează nimic despre moșie și despre numărul de familii (biserica avea un pronunțat caracter particular). 12.- Mahalaua Hașu – moșie domnească – 90 de familii – hramul bisericii Sfinții Ioachim și Ana. 13.- Mahalaua Petrru Boji – ipac – 47 de familii – hramul bisericii Adormirea (…Maicii Domnului). 14.- Mahalaua Sfinții Voevozi – ipac – 40 de familii – hramul bisericii Sfinții Ingeri. 15.- Mahalaua Craiovița – ipac – 70 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae. 16.- Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou – ipac – 76 de familii – hramul bisericii Sfântul Gheorghe. 17.- Mahalaua Ungurenilor – ipac – 136 de familii – hrmul bisericii Sfântul Nicolae. 18.- Mahalaua Dorobănția – ipac – 40 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae. 19.- Mahalaua Hera – ipac – 70 de familii – hramul bisericii Sfântul Ioan. 20.- Mahalaua Belivacă – ipac – 30 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae. 21.- Mahalaua Podbanița – ipac – 16 familii – hramul bisericii Schimbarea la față. 22.- Mahalaua Dud – ipac – 25 de familii – hramul bisericii Adormirea (…Maicii Domnului). 23.- Mahalaua Brândușa – ipac – 14 familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae. 24.- Mahalaua Mântuleasa – ipac – 88 de familii – hramul bisericii Sfânta Troiță. 25.- Mahalaua Troiții – ipac – 50 de familii – hramul bisericii Sfânta Troiță. 26.- Mahalaua din Târg – ipac – 168 de familii – hramul bisericii Sfântul Ilie. 27.- Mahalaua Piscupia (Episcopia) – ipac – 46 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae.

Catagrafia din 1838

La numai trei ani după catagrafia anului 1835 s-a procedat la o alta, probabil ca urmare a cutremurului memorabil din 1838. Totodată s-a procedat și la o inventariere amănunțită a stricăciunilor provocate bisericilor cu ocazia cutremurului. Noua catagrafie s-a întocmit „potrivit cu așezarea cinstitei comisii catagraficești”. Orașul a fost împărțit și de această dată în mahalale grupate în jurul bisericilor parohiale. La socotirea populației s-au luat în considerație tot „numai creștini dajnici i boieri”. La statistica din 1838 s-au enumerat numai 26 de mahalale, cu una mai puțin decât în 1835, eliminându-se Mahalaua Haralambie. Despre aceasta nu s-a precizat pe ce moșie s-ar fi aflat și nici numărul de familii păstorite de parohie. Nu s-a precizat nici dacă era cu adevărat o parohie sau o proprietate de familie. O parte din mahalale au fost altfel definite, probabil cu mai multă atenție : 1.- Mahalaua Mănăstirii Domnești – 122 dev familii – hramul bisericii Sfântul Dimitrie – numită în 1835 Mahalaua Sf. Dimitrie. 2.- Mahalaua Brândușa – 52 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Brândușa. 3.- Mahalaua Mântuleasa – 97 de familii – hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului – numită în 1835 Mahalaua Mântuleasa. 4.- Mahalaua Bășica – 97 de familii – hramul bisericii Toți Sfinții – numită în 1835 Mahalaua Bășica. 5.- Mahalaua Dorobănția – 80 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Dorobănția. 6.- Mahalaua Popa Hristea – 73 de familii – hramul bisericii Sfinții Apostoli – numită în 1835 Mahalaua popii Hristii. 7.- Mahalaua Oota – 61 de familii – hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului – numită în 1835 Mahalaua Oăta. 8.- Mahalaua Chițăra Nouă – 90 de familii – hramul bisericii Sfântul Ioan botezătorul – numită în 1835 Mahalaua Hera. 9.- Mahalaua Ungureni – 154 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Ungurenilor. 10.- Mahalaua Sfinții Voevozi – 41 de familii – hramul bisericii Sfinții Voevozi – numită în 1835 Mahalaua Sfinții Voevozi. 11.- Mahalaua Sfântul Ilie – 72 de familii – hramul bisericii Sfântul Ilie – numită în 1835 Mahalaua din Târg. 12.- Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou – 93 de familii – hramul bisericii Sfântul Gheorghe – numită în 1835 Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou. 13.- Mahalaua petre Boji – 67 de familii – hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului – numită în 1835 Mahalaua Petru Boji. 14.- Mahalaua Postelnicul Fir – 93 de familii – hramul bisericii Sfinții Trei Ierarhi – numită în 1835 Mahalaua Fir. 15.- Mahalaua Târgul de afară ot Hagiu – 101 de familii – hramul bisericii Toți Sfinții – numită în 1835 Mahalaua Târgu de afară.16.- Mahalaua Sfântul Spiridon – 44 de familii – hramul bisericii Sfântul Spiridon – numită în 1835 Mahalaua Valea Vlăicii. 17.- Mahalaua ot Hașu – 88 de familii – hramul bisericii Sfinții Ioachim și Ana – numită în 1835 Mahalaua Hașu. 18.- Mahalaua Episcopia 18 familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Piscupia.19.- Mahalaua Sfântul Gheoghe Vechi – 187 de familii – hramul bisericii Sfântul Gheorghe – numită în 1835 Mahalaua Sfântul Gheorghe Vechi. 20.- Mahalaua Craiovița – 80 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Craiovița. 21.- Mahalaua Potbanița – 17 familii – hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului – numită în 1835 Mahalaua Podbanița. 22.- Mahalaua Belivacă – 30 de familii – hramul bisericii Sfântul Nicolae – numită în 1835 Mahalaua Belivacă. 23.- Mahalaua Sevastian – 18 familii – hramul bisericii Sfântul Ioan Botezătorul – numită în 1835 Mahalaua Sevastian. 24.- Mahalaua Obedeanu – 46 de familii – hramul bisericii Sfinții Impărați – numită în 1835 Mahalaua Obedeanu. 25.- Mahalaua Sfânta Troiță – 65 de familii – hramul bisericii Sfânta Troiță – numită în 1835 Mahalaua Trioții. 26.- Mahalaua ot Dud – 40 de familii – hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului – numită în 1835 Mahalaua Dud. În comparație cu catagrafia din 1835, în 1838 nu mai apare Mahalaua Haralambie, despre care, nici anterior, nu se consemnase pe ce moșie se afla și nici numărul de familii din parohie.

Sursa: Wikipedia

 

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

https://www.youtube.com/watch?v=S7pzuTxsY4I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.