Breaking News
Home » Oraşele de reşedinţă ale României » Oras de resedinta Slatina
GEKO's WorkGroup Inc.

Oras de resedinta Slatina

Oras de resedinta Slatina-Olt

 

Asezarea Geografica

Geografic vorbind, municipiului Slatina este poziţionat pe un culoar larg, bine conturat şi delimitat, în zona de contact dintre Piemontul Getic şi Câmpia Olteniei. De fapt, aşezarea geografică a municipiului Slatina, sub aspect morfologic, se limitează sectorului de vale a râului Olt cu dezvoltarea pe dreapta a acestuia şi se delimitează la nord cu prelungirile sudice ale marii unităţi cunoscută în literatura de specialitate podişul Piemontul Getic şi anume, prin subdiviziunile acestuia de est prin Dealurile Olteţului, la nord Platforma Cotmeana, la vest parte din Câmpia Boianului. La sud sectorul de vale este delimitat de subdiviziunea Câmpiei Romanaţiului cu contact pe malul stând al râului Olt cu Câmpia Boianului. Municipiul Slatina este situat în zona de nord a judeţului Olt, în partea de vest a Munteniei, pe Valea Râului Olt, pe ultimele coline ale Platformei Cotmeana (subdiviziune a Piemontului Getic), la contactul ei cu Câmpia Slatinei. Oraşul se circumscrie ca unitate fizico-geografică la extremitatea sud-vestică a Platformei Cotmeana.

Din punct de vedere altimetric, oraşul este dispus între 160-175 m şi 110-112m. Văile care străbat Municipiul Slatina de la nord-est la sud-est sunt: Strehareţ, Sopot, Clocociov şi Milcov (Urlătoarea). Ele au caracter permanent, fiind alimentate din izvoare situate la baza teraselor şi din precipitaţii.

Sursa: http://www.primariaslatina.ro/categorii.php?categorii_id=10&go=3#poze

Istoric

Etimologie

Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din orașși din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere (Obrocari – azi strada Tudor Vladimirescu, Dealul Grădiștea, Clocociov, Dobrotinet, Milcov, Brebeni, Sopot, Teslui etc.). Tot în favoarea acestei ipoteze vin consemnările istoricului A.D. Xenopol, care vorbește despre slavi ca populație migratoare: „între anii 500-600, slavii locuiau în regiunile înconjuratoare munților Daciei pe dinafara (se înțelege că pâna la Slatina sau și mai jos…)”.

O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” – rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici.

Istorie

Origini

Factorii de mediu (relieful, clima, rețeaua hidrografică, fauna sau flora) au avut, din cele mai vechi timpuri, o importantă inluență în apariția și dezvoltarea așezărilor umane. Fiind o zonă propice dezvoltării comunităților umane, amplastă pe malul râului Olt, la contactul a două mari unități de relief (Podișul Getic și Câmpia Română), pe teritoriul Slatinei s-au descoperit numeroase dovezi arheologice cu privire la prezența umană încă de la începuturile paleoliticului (cu peste 1.000.000 de ani în urmă). Este vorba de așa-numita „Pebble culture” („Cultura de prund” din România). Astfel în prundișurile râurilor Dârjov și Olt, au fost descoperite pietre de râu („galets”), unele unele fiind lucrate pe o față („choppers”) iar altele pe ambele fețe („chopping tools”), precum și anumite tipuri de unelte („așchii”) desprinse prin cioplire din nuclee de silex, fiind adevărate „unelte universale” bazate pe exploatarea naturală a resurselor.

Caracteristic epocii neolitice (6000 î.Hr. – 2500 î.Hr.) sunt primele așezări omenești stabile. În Slatina au fost semnalate așezări stabile în mai multe puncte, însă locuirea umană se concentra pe terasa stângă a râului Sopot care prezenta avantaje naturale deloc neglijabile. Pe acest mal, așezarea era protejată de Crivățul ce bătea dinspre est și beneficia de numeroasele izvoare de apă potabilă limpede și rece. Aprovizionarea cu apă potabilă a orașului a fost asigurată, până târziu, în Evul Mediu și chiar în Epoca Modernă, de bogăția în apă de izvor a văii Sopotului. „Cișmelele lui Ionașcu erau alimentate cu ajutorul conductelor de olane din pământ ars care captau apa de aici. Așezările neolitice au fost la început deschise, nefortificate, menționând pentru neoliticul timpuriu așezarea din cartierul Cireașov, punctul Sărăcești (aparținând Culturii Starčevo-Criș); iar mai târziu așezarea de pe valea Sopotului, aparținând civilizației materială și spirituală creată de purtătorii culturii arheologice Vădastra (5000 î.Hr. – 3500 î.Hr.). Comunitățile vădăstrene și-au extins locuirea și pe terasa dreaptă a Sopotului, pe valea pârâului Urlătoarea, în vecinătatea actualei biserici din Cireașov ca și zona Catedralei Ionașcu, fapt ce indica un spor demografic și o dezvoltare internă considerabile.

Ceramica se distinge, în seria descoperirilor încadrate cronologic și tipologic în cultura Vădastra, prin varietatea formelor, tehnica prin care este realizat decorul și motivele ornamentale. Materialul ceramic (vase și statuete antropomorfe feminine) a oferit oportunitatea cunoașterii mai aprofundată a genezei și evoluției culturii Vădastra. Prin intermediul culturii Vădastra se stabilește contactul la extremitățile a două mari arii culturale: Boian (în Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, Moldova și nord-vestul Bulgariei) și Vinca (în fosta Iugoslavie). Decorul ceramicii culturii Vădastra era realizat la început prin caneluri fine, iar mai târziu executat în tehnica exciziei adânci, cu motive spiralo-meandrice, trasate admirabil și cu alte motive geometrice, toate încrustate cu multă pastă albă. Acestea reprezintă una dintre cele mai remarcabile realizări ale artei olăritului din întreaga epocă neo—eneolitică.

Începând cu perioada eneoliticului, apar și așezările întărite cu val de pământ si șanț de apărare, de tip tell. O astfel de așezare este cea de la Strehareț care era locuită de comunitățile Sălcuța (venite din Oltenia). Acestea, în urma contactului direct cu comunitățile contemporane Gumelnița (din Muntenia), dădeau naștere, în această zonă, unui facies cultural sălcuțeano – gumelnițean, specific vestului Munteniei. De fapt,și în alte etape istorice, valea Oltului Inferior a reprezentat o zonă de interferență culturală între culturile sosite din est și cele din vest sau cele difuzate din sudul Dunării: aspectul cultural Vinca – Dudești care și-a adus contribuția la formarea culturii Vădasta, Boian V – Gumelnița I – Sălcuța IV, specifice eneoliticului și perioadei de tranziție spre epoca bronzului, aspectul cultural Chilia – Militari (sec. II d.Hr. – IV d.Hr.).

În perioada de tranziție dintre eneolitic și epoca bronzului (2500 î.Hr. – 1800 î.Hr.), în arealul Slatinei s–au așezat comunități aparținând culturii Coțofeni, care exprimă prima sinteză etnică între autohtonii neolitici și comunitățile indo-europene sosite din stepele nord-pontice. Așezării de pe valea Sopotului, i se adaugă locuiri similare, semnalate în cartierul Clocociov, punctul “La Tufani”. Nivelul de locuire Coțofeni se suprapune, în majoritatea cazurilor, cu un stat de locuire care aparține culturii Glina (bronzul timpuriu), după cum se constată în așezările de pe Valea Sopotului și din Clocociov; o altă așezare aparținând culturii Glina a fost identificată în cartierul Cireașov, punctul ”Cioacle”(aproximativ 2 km. N-E de “Dealul Cireașovului”); acest lucru indică o stabilitate a populațiilor într-un spațiu conturat.

Din perioada mijlocie a epocii bronzului, în zonă s-au stabilit triburile proto-tracice care aparțineau culturii Verbicioara. În așezarea de pe valea Sopotului s-au descoperit cantități însemnate de ceramică fină (ilustrative sunt ceștile globulare ce prezintă două torți supraînălțate; acestea erau ornamentate cu motive solare incizate: cercuri concentrice, cercuri solare sau zigzaguri). Repertoriul decorativ indică o schimbare majoră și în viața spirituală: cultul fertilității și al fecundității (consacrat prin bogata și variata plastică neo-eneolitică) este înlocuit cu un nou cult – cel al soarelui. Au fost descoperite alte așezări aparținând culturii Verbicioara la Clocociov (punctul ”Pădurea Iliescu”), la intersecția străzilor Oituz și Dealul Viilor și pe strada Tudor Vladimirescu, după podul de la “Botul Calului”, pe o movilă rămasă în urma eroziunii terasei Oltului. Aici a descoperită o piesă mai rară, nespecifică zonei; era un topor de luptă din bronz (tipul “cu muchia prelungită”, cu analogii în cultura Wietenberg) și provenea dintr-un atelier transilvănean. Descoperirea unei astfel de piese la Slatina, dovedea existența unor legături timpurii de schimb, de-a lungul Oltului, între triburile de la nord și de la sud de Carpați; aceste legături se vor intensifica în secolele următoare.

În prima epocă a fierului (Hallstatt) este documentată cultura Ferigele. Aceasta posedă o serie de trăsături comune în raport cu culturile precedente și cele succesive, care o definesc ca fiind o cultură getică. Tot în așezarea de pe Valea Sopotului, au fost descoperite unele categorii de obiecte care dovedesc tranziția mai timpurie, a geților din Câmpia Română, la cea de-a doua epocă a fierului (La Tène). În acest sens, se poate menționa ceramica lucrată la roată, similară celei descoperite la Alexandria, Zimnicea sau Mărunței(Olt). Existența ceramicii lucrată la roată, în așezări de secol V î.Hr. – IV î.Hr., dovedește folosirea directă a roții olarului încă din secolul al V-lea, procedeu tehnic împrumutat din lumea greacă, probabil prin intermediul tracilor sud-dunăreni.

Perioada Antică

Stadiul avansat de dezvoltare al societății geto-dacice locale a condus la stabilirea unor intense legături comerciale cu lumea greco-macedoneană iar, mai târziu, romană, relevate și prin descoperirile numismatice. Drept exemplu vin monedele emise de regele Macedoniei, Filip II (359-336) și denari romani republicani, descoperite în oraș. Tot la Slatina a apărut unul dintre cele mai mari tezaure de monede geto-dacice, format din aproximativ 6000 de piese, publicat de Cezar Bolliac.

Este cunoscut faptul că după primul război daco-roman (101-102), majoritatea teritoriilor sud-carpatice a fost inclusă în provincia Moesia Inferior. După constituirea provinciei Dacia (106), teritoriul respectiv s-a aflat sub controlul direct al Imperiului roman. De-a lungul timpului, pe teritoriul Slatinei, au fost recoltate descoperiri romane, cum ar fi: arme, statuete, ceramică iar în așezarea de pe Valea Sopotului au apărut și resturile unei fundații construită din cărămizi romane. Acestea sunt mărturii ce susțin puternica romanizare a dacilor liberi dintre limesuri (alutan și transalutan). În anul 1874, în împrejurimile Slatinei a fost scos la iveală un important tezaur monetar roman ,compus din 2250 denari, ce cuprindea emisiuni începând de la Galba (68-69) până la Commodus (180-192), iar la poalele Grădiștei a apărut o monedă de la Gordian (238-244).

Continuitatea habitării a dacilor liberi a unui spațiu neintegrat în Imperiul roman într-o formă organizată, însă puternic influențat de romanitate (astfel încât poate fi apreciat drept un teritoriu latinofon), este pe deplin argumentată de aspectul cultural Chilia-Militari, dezvoltat din faza târzie a „La Tèneului” geto-dacic pe care s-a grefat, prin diverse, o romanizare intensă. Așezări de tip Militari-Chilia din secolele II î.Hr. – IV î.Hr., au fost descoperite la Strehareț (în vecinătatea Colegiului Național „Carol I”) și în Cireașov , în punctele “Leasă” și “Săliște”.

După retragerea ocupației romane din Dacia (271 d.Hr.) rămâne în urmă o populație autohtonă, daco-romană, care sprijindu-se pe romanitate și creștinism, a ținut piept valului populațiilor migratoarea, păstrându-și indentitatea peste secole. În contextul generalizării vieții rurale, comunitatea rurală existentă se va organiza în obști teritoriale sau romanii populare (cum sunt cunoscute în tradiția noastră istorică), reprezentând nuclee solide demografice, lingvistice și de cultură romanică. La Ipotești, în apropiere de Slatina, a fost identificat pentru prima dată conținutul unei atare romanice care a fost îmbogățită ulterior cu alte descoperiri similare. Acestea aparțin culturii Ipotești – Cândești – Ciurel, creată de populațiiile autohtone în secolele V – VII. Descoperirile din așezarea de pe Valea Sopotului evidențiază ocupațiile și meșteșugurile unei populații sedentare: agricultura, creșterea animalelor, olăritul, fierăritul, torsul sau țesutul. Mărturiile creștine existente în arealul de locuire (de exemplu opaițul de factură bizantină) argumentează continuitatea de locuire și legături strânse cu civilizația romano–bizantină și apoi bizantină, centrul de difuzare al creștinismului.

Evul Mediu

Apărută din timpuri străvechi, așezarea de pe Valea Sopotului, datorită sporului natural al populației și oportunităților create de întretăierea unor importante drumuri comerciale la Slatina („drumul cerii”, „oilor” sau al „buților”), se extinde pe dealurile vecine și spre Valea Oltului. Descoperirile de monede bizantine, venețiene, sârbești din secolele XI – XIII justifică importanța comercială a așezării, chiar înaintea primei sale mențiuni documentare.

Prima referire la numele Slatina se găsește la 20 ianuarie 1368 în privilegiul comercial acordat de Vladislav I Vlaicu negustorilor de la Brașov, ca loc de vamă internă la primul vad din câmpie al Oltului, punct obligatoriu de trecere a carelor cu mărfuri peste Olt.

În iunie 1522, Radu de la Afumați i-a învins pe otomani într-o luptă purtată la Slatina.

Epoca Modernă

În timpul Revoluției de la 1821 Tudor l-a întâlnit la Slatina pe Iancu Jianu, conducătorul haiducilor.

La începutul secolului XX, Slatina era un mic târg de provincie așezat în imediata apropiere a râului Olt, între Dealul Gradiște și ceea ce este cunoscut astăzi ca orașul nou.

Se păstrează încă numeroase clădiri din acea perioadă: Grand Hotel Regal, Școala de Fete, Catedrala Ionașcu, Cofetăria Minerva și alte 50 de clădiri istorice incluse în patrimoniul UNESCO. Acestea vor intra într-un proces de recondiționare și refacere începând cu 2010

După instalarea regimului comunist în România, fața orașului a fost schimbată în totalitate fiind construite noi cartiere muncitorești precum Steaua Roșie, Progresul I, II, III, Crișan, Tunari, etc. Tot atunci au fost construite cele 55 de blocuri turn, dar și fabrici precum Uzina de Aluminiu (actuala Alro), Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului

Sursa: Wikipedia

 

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

https://www.youtube.com/watch?v=S7pzuTxsY4I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.