Judetul Maramures

Judetul Maramures

Asezare Geografica

Este aşezat în extremitatea nord vestică a României, la graniţa cu Ucraina, în apropierea paralelei 47’55” latitudine nordică şi a meridianului 23’55” longitudine estică, deci foarte aproape de centrul geografic al Europei.

Aproape 50% din regiune este muntoasa, aici gasindu-se cel mai inalt varf muntos din Carpatii Orientali: Pietrosu (2303m). Patru lanturi muntoase distincte separa Moldova (a nu se confunda cu Republica Moldova, tara de peste Prut) de Transilvania. De la NV la Est, Muntii Gutai, Tibles si Rodna separa Maramuresul istoric de restul regiunii, iar muntii Maramuresului formeaza o legatura naturala si politica cu Ucraina in NE.
Judeţul Maramureş este situat în partea de nord a tării, fiind delimitat de judeţele Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, respectiv la nord fiind delimitat de frontiera cu Ucraina, având o suprafată de 6.215 km² (2,6% din suprafaţa ţării) şi un relief variat ca morfologie si complex din punct de vedere geologic.
Zona montană apartinând Carpaţilor Orientali reprezintă 43%, zona colinară (dealuri, podişuri şi piemonturi) circa 30%, iar zona joasă (depresiuni, lunci şi terase) restul de 27% din suprafaţa judeţului. Principalele unităţi montane sunt: Munţii Rodnei (cei mai înalţi), Munţii Maramureşului şi lanţul vulcanic Igniş-Gutâi-Ţibleş.
Reţeaua hidrografică este reprezentată de principalele răuri: Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş şi Someş.
Relieful:
este predominant muntos, in general accidentat, inaltimile variind intre 200 m in depresiuni si 2.300 m pe culmile muntilor (care reprezinta prin excelenta 3/4 din teritoriu). Are aspectul unui larg amfiteatru natural. Depresiunea Maramuresului este inconjurata de munti in totalitate, la sud-vestul ei aflandu-se muntii vulcanici Oas, Gutai si Tibles, la est Muntii Maramuresului si la sud-est Muntii Rodnei (cu vf. Pietrosu de 2.303 m), cu creste ascutite si prelungi, abrupturi impunatoare si vai pitoresti. Mai cuprinde parti din Subcarpatii Transilvaniei, Podisul Somesan, Dealurile vestice;

Clima:
este diferentiata, in functie de diversitatea formelor de relief, temperat continentala, cu vanturi din directia sud-vest si sud-est; 275 de zile dintr-un an au valori pozitive de temperatura; precipitatiile atmosferice sunt printre cele mai ridicate din tara, circa 70% din zonele judetului primesc intre 900-1000 mm precipitatii pe an.

Cursurile de apa:
brazdeaza ca un paienjenis, de la Tisa cu afluentii sai: Viseu (cu Cisla, Vaser, Ruscova), Iza (cu Mara, Ieud, Botiza), ce taie depresiunea printr-o vale larga marginita de terase, la Somesul din sud, cu afluentii: Lapus, Barsau, precum si izvoarele cu apa minerala: Borsa, Craciunesti, Breb, Botiza. Hidrografia este intregita de lacuri naturale glaciare situate in muntii Rodnei si Gutaiului, de cele cu sare de la Ocna Sugatag si Costiui, precum si de amenajarile de la Stramtori-Firiza, cu circa 18 milioane mc apa pentru alimentarea municipiului Baia Mare, si de cele de la Runcu-Brazi-Firiza proiectate pentru 30 milioane mc apa care vor fi sursa de aprovizionare pentru zonele Baia mare si Sighetu Marmatiei.

Arii protejate
Judetul Maramures are un patrimoniu natural deosebit de valoros care cuprinde 35 de arii naturale protejate, din care un parc national-Parcul National Muntii Rodnei-Rezervatie a Biosferei, precum si un parc natural – Parcul Natural Muntii Maramuresului. Declararea, prin H.G. 2151/2004, a Muntilor Maramuresului ca Parc Natural, a determinat situarea judetului Maramures pe locul 2 in plan national, ca suprafata a ariilor naturale protejate. Judetul Maramures are o retea hidrografica de peste 3100 km, care se inscrie in bazinele hidrografice ale Somesului, Tisei si in mai mica masura in cele ale Bistritei si Prutului, cursurile de apa si baltile ocupand o suprafata de 5.650 ha (4,12 % din suprafata judetului). O mare parte din cele 35 de arii naturale protejate din judetul Maramures prezinta in componenta lor zone umede, avand un regim special de ocrotire si conservare, dintre acestea mentionam: Parcul National Muntii Rodnei, Rezervatia Biosferei care include toate lacurile glaciare din Muntii Rodnei si Taul Muced; Lacul Albastru (Baia Sprie); Lacul Morarenilor; Mlastina Poiana Brazilor; Turbaria Vlasinescu; Taul lui Dumitru, Mlastina Iezerul Mare; Turbaria Taul Negru; Defileul raului Lapus (confluenta cu raul Cavnic); zona varfului Farcau si a lacului Vinderel; Tisa cu afluentii principali: Viseu, Iza si Sapanta; Somes cu afluentii: Lapus, Salaj si Barsau.
Deviza sub care se organizeaza anul acesta activitatile in cadrul Zilei Mondiale a Zonelor Umede este: “Diversitatea zonelor umede este o bogatie – sa n-o pierdem!”, prilej de a atrage atentia asupra faptului ca, utilizarea durabila si conservarea zonelor umede trebuie sa fie parte integranta a oricarei solutii pentru reducerea crizei mondiale a apei potabile.
Maramuresul se bucura de un peisaj unic. Munti inalti, dealuri inverzite, rauri mai largi sau mai inguste, lacuri, paduri, pasuni, toate alcatuiesc una din cele mai frumoase regiuni ale Romaniei. Situat in nordul tarii, Judetul Maramures se intinde pe o suprafata de 6304 km patrati invecinandu-se cu Ucraina si cu judetele Suceava, Bistrita-Nasaud, Cluj, Salaj si Satu Mare.

Istoric

Provincie aparent „închisă în sine” prin coordonatele sale geografice, depozitară a unei civilizaţii româneşti tradiţionale, dar şi loc de interferenţe etnice, Maramureşul a jucat un rol important în ansamblul istoriei româneşti şi nu numai.

Constituit din o parte a fostelor „ţări”ale Maramureşului, Chioarului, Lăpuşului şi Codrului, actualul judeţ Maramureş are o istorie străveche, aşa cum au dovedit-o cercetările arheologice care au scos la iveală urme ale prezenţei omului pe aceste meleaguri încă din paleolitic, existenţa umană fiind evidenţiată pe parcursul tuturor perioadelor istorice.

Atestat documentar în anul 1199 (când se consemnează desfăşurarea unei vânători în pădurile Maramureşului la care participa şi regele maghiar Emeric), Maramureşul a fost caracterizat, din punct de vedere al organizării politico-administrative, de cnezate şi voievodate româneşti (cnezatul Cuhea al Bogdăneştilor, cnezatul Mara, cel al Cosăului etc) a căror evoluţie a fost întreruptă de cucerirea maghiară, rezistenţa în faţa acestei ofensive fiind atestată documentar cel mai sugestiv în cazul lui Bogdan de Cuhea, numit în documentele maghiare ale anilor 1342-1343 „fost voievod” şi „infidel”.

De altfel, acelaşi Bogdan trece munţii în anul 1359 şi contribuie la formarea statului medieval Moldova, având, de atunci, un loc aparte în tradiţia istorică românească.
„Ţara Maramureşului” (termen întâlnit pentru prima dată într-un document din anul 1299) se remarcă după cucerirea maghiară şi introducerea instituţiilor medievale specifice, inclusiv a comitatului, prin continuarea existenţei unei autonomii locale în care rolul nobilimii româneşti, inclusiv în planul spiritualităţii, este bine documentat.

Astfel, în anul 1391, mănăstirii de la Peri îi este conferit statutul de stavropighie, iar egumenului de acolo prerogative cvasi-episcopale, la Peri realizându-se şi traducerea unor cărţi religioase în limba română.

În secolele următoare, Maramureşul, Chioarul sau Lăpuşul au aparţinut alternativ, din punct de vedere administrativ, fie de principatul Transilvaniei, fie de Ungaria, un moment important constituindu-l Unirea lui Mihai Viteazul (1599-1600), cînd o mare parte a zonei, inclusiv Cetatea Chioarului, a intrat în stăpânirea sa.

Pe palierul istoriei sociale, vom aminti doar despre faptele haiducilor lui Grigore Pintea Viteazul, acesta ieşind din scenă odată cu uciderea sa la porţile oraşului Baia Mare (12 august 1703), dar rămânând până astăzi prezent în tradiţia locală.

Istoria politică nu poate să nu consemneze participarea cetăţenilor din zonă la momente precum revoluţia de la 1848-1849 sau la mişcarea naţională a românilor de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Şişeşti” sau George Pop de Băseşti sunt doi dintre reprezentanţii remarcabili ai elitei româneşti care au pregătit, prin demersurile lor, actul Unirii de la 1918, în urma căruia Transilvania, Banatul, Crişana şi o parte a Maramureşului s-a unit cu România.

Judeţul Maramureş interbelic cuprindea doar o treime (partea de la sud de râul Tisa) din fostul comitat cu aceeaşi denumire, reşedinţa fiind la Sighet, în timp ce zona de la sudul lanţului muntos Gutâi, inclusiv oraşul Baia Mare, intrau în componenţa judeţului Satu Mare.

Organizarea administrativă a României din anul 1950, după model sovietic, a impus regiunile în locul judeţelor, regiunea Baia Mare, ulterior Maramureş, incluzând atât teritorii din actualul judeţ Maramureş, cât şi din judeţele Satu Mare şi Sălaj.

După revenirea la formula tradiţională a judeţelor (1968) s-a constituit judeţul Maramureş în structura organizatorică existentă şi în prezent, prin includerea în perimetrul său a localităţilor din depresiunile Maramureş, Baia Mare, Lăpuş şi Chioar, precum şi a câtorva de pe văile Someşului şi Sălajului.
Astfel, termenul „Maramureş” începe să definească o altă realitate administrativă decât până atunci.

Reşedinţa judeţului a devenit municipiul Baia Mare, oraş atestat documentar în anul 1329 şi care a avut o evoluţie spectaculoasă, atât din punct de vedere demografic (de la 14.000 de locuitori în anul 1930 la aproximativ 140.000 astăzi), cât şi economic, fiind un centru urban important în această parte a ţării, cu o dezvoltare dinamică specifică.

Dacă până în 1989 industria minieră, chimică şi metalurgică au avut ponderea cea mai însemnată în economia judeţului, astăzi, activităţile tradiţionale ale zonei au fost treptat înlocuite sau completate de cele derivând din mediul concurenţial oferit de sistemul politic democratic şi de integrarea României în Uniunea Europeană.

Prin mărturiile trecutului şi frământările cotidiene ale prezentului, judeţul Maramureş este o structură administrativă care ne dezvăluie că tradiţia şi modernitatea se pot manifesta într-o simbioză perfectă.

Sursa: http://www.cjmaramures.ro/Detaliu.aspx?t=istoric&Node=54