Orasul Ungheni

Orasul Ungheni-Mures

 

Asezare Geografica

 

În oraşul Ungheni, la sfârşitul anului 2008 existau 2.166 de locuinţe, dintre care 2.109 în proprietate privată, sistemului privat revenindu-i 97,37% de locuinţe, faţă de municipiul Târgu Mureş, care deţinea în acelaşi an 96,43% de locuinţe în proprietate privată. Numărul de locuinţe de la nivelul oraşului Ungheni a crescut în fiecare an. În anul 2005 şi 2006, numărul locuinţelor a crescut cu 1 locuinţă, iar în anul 2007 şi 2008 cu 4 locuinţe, toate în mediul privat.

Suprafaţa locuibilă a oraşului Ungheni în proprietate privată este majoritară faţă de suprafaţa locuibilă în proprietate publică. Cu un număr de 84.257 m2, suprafaţa ce se află în proprietate privată din oraşul Ungheni, reprezintă 97,50% din total suprafaţă locuibilă. În oraşul Ungheni, suprafaţa locuibilă ce se află în proprietate publică a rămas constantă în ultimii ani, însă cea care se află în proprietate privată a suferit modificări, şi anume, a crescut cu 1,15% în anul 2008 faţă de anul 2005.

În anul 2009 au fost înregistrate 6.923 de persoane în oraşul Ungheni. Numărul populaţiei din oraş a crescut cu 269 de persoane faţă de anul 2004. În mare parte, aceasta se datorează poziţiei geografice a oraşului care se află în apropierea municipiului reşedinţă de judeţ – Târgu Mureş şi a fenomenului de migraţie de tip oraş-sat. În oraşul Ungheni persoanele de sex masculin şi cele de sex feminin în anul 2009, erau aproximativ egale ca număr, procentul femeilor fiind de 50,38% faţă de 49,62% bărbaţi. Aceasta proporţie a fost aproximativ aceeaşi pe parcursul ultimilor ani. Cu toate acestea, în fiecare din cei 6 ani studiaţi, în populaţia oraşului Ungheni, majoritară este populaţia de sex feminin.
Populaţia de sex masculin înregistrează o creştere de la an la an. În anul 2009 faţă de anul 2004, aceasta a crescut cu 5,27 %. De asemenea, şi populaţia de sex feminin creşte anual, în anul 2009 crescând cu 2,86 %, faţă de anul 2004. Deşi la nivelul judeţului Mureş populaţia este în scădere, la nivelul oraşului Ungheni aceasta are o tendinţă crescătoare.

În oraşul Ungheni, din punct de vedere etnic, populaţia este împărţită în felul următor: rromi – 714 (10,31%), maghiari – 585 (8,45%), români – 5.624 (81,24%), iar din punct de vedere confesional populaţia este împărţită astfel: ortodocşi – 5.776 (83,43%), greco-catoli – 76 (1,10%), romano-catolici – 224 (3,24%), reformaţi – 562 (8,12%), adventişti – 125 (1,80%), penticostali – 83 (1,20%), martori lu Iehova – 13 (0,19%), unitarieni – 12 (0,17%), altă religie – 52 (0,75%).
Din punct de vedere etnic, populaţia oraşului Ungheni este asemănătoare cu media la nivel naţional, cu majoritatea populaţiei de etnie română, dar cu un procent mai mare decât cel la nivel naţional de populaţie rrome.

Istoric

 

Această vale mănoasă a Mureşului a fost locuită din cele mai vechi timpuri, fiind un puternic punct de atracţie datorită condiţiilor prielnice de viaţă pe care le oferea. Aceasta o dovedesc numeroasele urme ale culturii materiale descoperite, în special, în localităţile imediat apropiate oraşului Ungheni.
Astfel, cu totul întâmplător, pe teritoriul unde astăzi se găseşte gara din Ungheni, s-a descoperit un vas de ceramică datând de la sfârşitul mileniului al II-lea î.H., din epoca bronzului. Descoperirile arheologice de la Cristeşti, Cetatea de la Moreşti, Cipău şi Sântana de Mureş atestă continuitatea populaţiei băştinaşe şi după retragerea Aureliană. Cetatea de la Moreşti de lângă Târgu Mureş confirmă existenţa unor forme de organizare administrativă în momentul invaziei triburilor migratoare.
În documente, oraşul Ungheni este atestat pentru prima dată în anul 1264, sub numele de Ingheni (Naradtew), cu ocazia daniei unei moşii făcută de Ştefan, ducele de Transilvania, lui Megyes şi Fysch. Denumirea de Ingheni derivă de la unghiul format prin vărsarea Nirajului în Mureş, în cadrul căruia este aşezat oraşul.
Conscripţia fiscală din anul 1722 face o amplă descriere economică şi demografică a localităţii Ungheni, evidenţiind numărul familiilor pe categorii sociale, terenurile agricole pe categorii de folosinţă, numărul animalelor pe diferite specii şi apartenenţa acestora.

 

2000/1900 – 1200/1150 î.Hr. Epoca bronzului

– În marginea de sud-vest a localităţii, pe malul stâng al Mureşului există un grind care conţine urme de

locuire databile, probabil, în această perioadă.

– În punctul “Rotunda” situat la nord-vest de localitate, pe un întins podei, dincolo de calea ferată Târgu-

Mureş – Sovata, numit şi “Ciurgău” se află p mică aşezare fortificată cu două şanţuri şi un val (culturile

Sighişoara – Wietenberg, Noua, Suciu de Sus).

– Două aşezări tip “cenuşar” aparţinând culturii Noua s-au descoperit în punctele “Canton C.F.R.” şi “La

Cruce”.

1200/1150 – 850/800 î.Hr. Hallstatt-ul timpuriu

– Aşezarea fortificată de la “Rotunda” – “Ciurgău” şi-a extins existenţa până în faza timpurie a primei vârste a

Sec. II-III d.Hr. Epoca romană

– Urmele drumului roman care venea de la Apuluim şi mergea pe Valea Nirajului, la castrul de la Călugăreni,

se mai observă lângă localitate, pe malul stâng al Mureşului.

– În marginea de sud-vest a localităţii există un grind, pe malul stţng al Mureşului, care conţine urme de

locuire datate în sec. III d.Hr.

1264

– Atestarea documentară a localităţii cu ocazia unei danii de moşii efectuată de Ştefan “duce de

Transilvania”. “Aşadar facem cunoscut tuturor prin aceste rânduri că noi, ţinând seama de faptele

credincioase şi de slujbele vrednice ale vrednicilor noştri Megyes şi Fysch, pe care ni le-au făcut cu credinţă

şi devotament în mai multe împrejurări şi voim să răsplătim slujbele lor, am dat susnumiţilor Megyes şi

Fisch, moştenitorilor şi urmaşilor moştenitorilor lor, un pământ Tirimia al bisericii de Cojocna aşezat în

Ingheni”.

1332, 1334

– În registrele subcolectorilor dijmelor papale localitatea apare menţionată sub denumirea de “sacerdos

Nagradyu” şi respectiv “Naragtu”.

1603

– O conscripţie atestă localitatea “Nyaradto”, în care erau 10 familii, 9 de libertini şi una de iobagi

1614

– Conscripţia militară realizată în acel an oferă primele date referitoare la populaţia satului. Conform acestui

document existau în localitate 36 de familii, din care 2 familii de primari, 2 de principili, 4 de pexidori

pedeştri, 3 de libertini, una de iobagi confiscaţi, 6 de iobagi legaţi, 14 de jeleri şi 4 de slugi. Deci, localitatea

avea cca. 210 suflete.

1722

-Conscripţia realizată în acest an menţiona existenţa în localitate a unui număr de 50 de familii, populaţia

cifrându-se la cca. 250-300 de locuitori.

Conscripţia descrie destul de amănunţit situaţia economică a satului şi hotarului său:

“Are un teritoriu destul de mare şi spaţios împărţit în două. Pentru agricultură pământul este foarte apt,

produce bine şi fără îngrăşăminte. Se ară cu 6-8 boi de două-trei ori pe an. Produce mai multe cereale de

toamnă decât de primăvară. Întrucât aproape tot terenul suferă de inundaţiile fluviilor, acestea produc mari

pagube distrugând frecvent câmpurile şi pământurile arabile. Moară există în sat, aceasta fiind a domnilor de

pământ”.

“Locuitorii frecventează târgurile din Târgu-Mureş, din care nu beneficiază de câştiguri demne de menţionat.

Sunafectaţi foarte mult de încărcăturile de armată (marşuri). Domnii de pământ ocupă două treimi din hotarul

satului pentru agricultura lor, nerămânând sătenilor decât o treime. Satul este dator 250 de florini ungureşti,

pe care i-au plătit în contul impozitelor. Dobânda acestui împrumut se plăteşte în tot atâtea zile de muncă pe

an. Impozitul comunei este de 343 florini germani şi 30 creiţari!”

La această dată în sat exista un număr de 297 vite cornute, 31 de cai, 712 oi şi capre, 120 de porci, 13 stupi.

În sat existau 12 familii de iobagi, care aveau în folosinţă 15,5 sesii şi 27 de familii de jeleri cu 17,5 sesii.

1777-1778

– Tabelele de impunere evidenţiază existenţa a 140 de familii, corespunzătoare unei populaţii de 700-800 de

Cele 42 de familii de iobagi posedau 175 iugăre de teren arabil, 47,5 iugăre de fâneţe, 71 de animale de

muncă, 40 de vaci şi juninci, 103 oi şi capre, 67 de porci, 3 stupi şi plăteau un impozit de 209 fiorini.

72 de familii de jeleri foloseau 306 iugăre de teren arabil, 86,5 iugăre de fâneţe, 151 animale de muncă, 93

de vaci şi juninci, 198 de oi şi capre şi 133 de porci, plătind un impozit de 463 fiorini şi 56 creiţari.

1778

– Conscripţia preoţilor uniţi şi neuniţi din Scaunul Mureş, obligaţi să plătească tribut de război, menţionează

existenţa a 30 de şcoli româneşti printre care şi cea de la Ungheni, având ca învăţător pe Dumitru Deac.

1784-1785. Răscoala lui Horea

– 29 noiembrie 1784. Vicejudele plăşii Găleşti informează pe comitele comitatului Turda unit cu Scaunul

Mureş din Târgu-Mureş, că ţăranii din Ungheni nu doresc să predea contra chitanţă dările în natură, trimişilor

– 12 decembrie 1784. A fost reţinut şi internat la Târgu-Mureş protopopul din Niraşteu, Popa Petru, bănuit că

făcea propagandă în favoarea răscoalei.

– 14 decembrie 1784. Popa Petru protestează la Tabla comitatului: a fost prins pe baza unui simplu denunţ,

cel care l-a denunţat să fie obligat să-şi probeze denunţul, satul neputând fi lăsat fără păstor. Şi cum clerul

unit are privilegiul după care preotul nu poate fi prins după simplă delaţiune, cere să fie eliberat şi să poată

face recurs. Rezoluţia Tablei a fost: să aducă chezaşi că se va înfăţişa la judecată la timp şi va fi eliberat cu

condiţia să stea aşezat la casa lui şi să nu umble din sat în sat şi din sfat în sfat.

1785-1786

– “Registrul localităţilor”, realizat în 1785 şi revizuit în 1786, menţionează existenţa în Ungheni a unui

număr de 126 de familii şi deci a 600-700 de suflete.

11 martie 1790

– Consiliul Scaunului Mureş realizează o conscriere a învăţătorilor din raza de competenţă. Cu acest prilej

este menţionat şi învăţătorul Dumitru Popa din Niraşteu.

1831

– Conscripţia statistică realizată atunci oferă o evidenţă statistică, fidelă şi concretă, a localităţii. Această

conscripţie menţionează 183 de familii: un nobil neimpozabil, un nobil armalist, 5 libertini, 10 iobagi, 3

văduve de iobagi, 155 jeleri, 2 văduve de jeleri şi 6 ţigani. Tot acest document ne oferă cea mai veche

evidenţă privind situaţia numerică a familiilor pe naţionalităţi (145 familii de români, 30 de maghiari şi 6 de

ţigani) şi religii (145 greco-catolici, 18 romano-catolici şi 12 reformaţi). Acestor 183 de familii le

corespondea un număr de 915 suflete. Cu această ocazie sunt atestaţi ca existând 4 meseriaşi: un dulgher, 2

fierari, un croitor.

19 februarie 1843

– PreotulVasile Viciu consemnează rezistenţa locuitorilor satului la politica de deznaţionalizare practicată de

autorităţi. Astfel, încercarea învăţătorului de a introduce limba maghiară în şcoala frecventată de 30 de copii

a fost oprită de săteni.

1848-1849

– 12 octombrie 1848. Pentru a protesta împotriva arestării tribunului Vasile Pop din Nazna, a fost organizată

mobilizarea în Ungheni a comunelor româneşti din apropiere. Cei 4000-6000 de participanţi au redactat un

protest adresat comandantului gărzii din Târgu-Mureş. Protestul, înmânat de Vasile Suciu, fiul cantorului din

Ungheni, avea următorul conţinut:

“Noi, subscrişii, în numele lui Dumnezeu, a omenirii civilizate, a naţiunii române şi a libertăţii, protestăm

contra arestării lui Vasile Pop din Nazna, pentru că el n-a greşit nimic contra legilor, ci tocmai, pe baza

acestor legi a voit să înarmeze şi să înveţe deprinderea armelor pe românii din tribunatul său, pe baza

căror legi s-a înarmat şi organizat naţiunea maghiară. Pentru aceea, provocăm respectiva autoritate ca,

numaidecât să lase liber pe Vasile Pop, căci în caz contrar vă declarăm sărbătoreşte, înaintea lumii, că de

se va întâmpla ceva lui Vasile Pop, fireşte maghiar, unde va fi aflat, mort va fi.

Dat la Niraşteu la 12 octombrie 1848.”

– Ca urmare a participării la revoluţia română, satul a fost ars din temelii de armata maghiară.

1880

– Recensământul populaţiei relevă existenţa în Ungheni a 716 locuitori, din care 571 români, 174 maghiari,

51 alte naţionalităţi.

1885

– Şcoala din Niraşteu era frecventată de 83 de şcolari: 46 băieţi şi 37 fete. Clădirea şcolii, cu o singură sală,

era din lemn.

1907-1908

– A fost construit un nou local al şcolii, din piatră şi cărămidă, cu trei săli de clasă, cancelarie şi locuinţă

pentru directori. Acest local a fost folosit până în 1959.

1909

– Recensământul din acest an atestă o populaţie stabilă de 1061 locuitori, din care 539 bărbaţi, 522 femei.

Structura pe naţionalităţi se prezenta astfel: 732 români, 295 maghiari, 34 alţii.

1910

– Recensământul realizat evidenţia în Ungheni 1.171 locuitori, repartizaţi astfel: 579 bărbaţi şi 592 femei,

757 români, 321 maghiari şi 93 alte naţionalităţi.

Interesant de menţionat este faptul că acum sunt menţionate în localitate 28 de persoane angajate în industrie,

31 în transporturi, 17 în comerţ şi 10 în administraţie.

1914-1918. Primul Război Mondial

– Pe fronturile primei conflagraţii mondiale au participat zeci de fii ai localităţii Ungheni, îndeosebi din

rândul generaţiei tinere. Şi-au dat viaţa în lupte 13 locuitori ai satului, mulţi alţii au fost răniţi.

8 noiembrie1918

– Populaţia satului a atacat şi alungat notarul, reprezentant al vechilor autorităţi, a devastat primăria şi a

distrus actele oficiale.

Noiembrie 1918

– S-a constituit Consiliul Naţional Român din comuna Ungheni, având 14 membri, în frunte cu parohul

Victor Tufan.

– S-a constituit Garda Naţională Română din comuna Ungheni. Având 26 membri, conduşi de Ioan Bartiş,

aceasta a funcţionat până la 1 ianuarie 1919.

26 noiembrie 1918

– Delegaţii cercului Acăţari, în şedinţa ţinută la Târgu-Mureş, au ales printre delegaţii cu drept de vot la

Marea Adunare de la Alba Iulia şi pe Ioan Botoş, plugar din Ungheni (Niraşteu).

1 Decembrie 1918

– La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a hotărât unirea Transilvaniei cu Patria Mamă, au luat

parte, ca delegaţi oficiali, cu drept de vot, trei fii ai comunei Ungheni: Ioan Botoş – Haioş (Cercul electoral

Acăţari), Ioan Iacob (Cercul electoral Şardu Nirajului), Victor Gh. Maior (Cercul electoral Bahnea), însoţiţi

de o mulţime de locuitori ai acestei aşezări.

10 ianuarie 1919

– Referindu-se la situaţia din localitate, într-un raport adresat C.N.R. Tg. Mureş, preşedintele C.N.R.

Ungheni, preotul Victor Tufan, menţiona: “… situaţia este liniştită, în special însă, administraţia veche a

instituit unele persoane care nu

[prezintă] nice o garanţie la preluarea imperiului, şi ca atare ar fi mai consult

a se delătura.

În instrucţia poporală este stagnare totală. Învăţătorii sunt numai de stat, care nice nu ar fi aplicaţi, nice nu

sunt apţi a face instrucţie în limba română, aşia că 140 de băieţi sunt lipsiţi de instrucţie. Învăţătorul român

face parte din armata română.

În poşta locală încă se face abus de oficiu, nefiind luată sub control, iar funcţionarul ungur.”

1921 Reforma agrară

– Suprafaţa afectată aplicării reformei agrare în Ungheni a fost de 365 de iugăre şi 525 stânjeni, din care 257

iugăre şi 141 stânjeni terenuri cultivabile şi 108 iugăre şi 384 stânjeni păşuni naturale.

– Fondul de împroprietărire a fost constituit din 154 de iugăre, celelalte terenuri fiind utilizate pentru

constituirea de rezerve şi disponibilităţi proprietate de stat, date în folosinţă obştească.

– Ca urmare a reformei au fost împroprietărite 98 de persoane cu 51 de loturi de un iugăr şi 47 de loturi de 2

iugăre.

1930

– Primul recensământ complex realizat în România Mare permite evidenţierea câtorva date referitoare la

populaţia localităţii. Astfel, din 1212 persoane, 623 erau bărbaţi şi 589 femei, 880 români, 221 maghiari, 111

alte naţionalităţi. Din rândul populaţiei de peste 7 ani (955) sunt menţionaţi: 569 cu instrucţie primară, 41 cu

instrucţie secundară, 11 cu instrucţie profesională şi 8 cu instrucţie superioară.

1936

– A fost construit primul cămin cultural în Ungheni, ca local pentru horele ţărăneşti, dar şi pentru formaţia de

teatru care îşi începea acum activitatea.

30 august 1940

– Ca urmare a Diktatului de la Viena, localitatea Ungheni făcea parte din teritoriul cedat Ungariei horthyste.

1941-1945. Participarea României la Al Doilea Război Mondial

– Localitatea Ungheni cunoaşte fenomenele refugiului în România şi al expulzărilor persoanelor indezirabile

de către autoritatea de ocupaţie.

– Mai mulţi locuitori, îndeosebi bărbaţi, sunt încorporaţi în detaşamentele de muncă organizate de statul

– Sunt frecvente cazurile de persecuţii, maltratări şi schingiuiri asupra românilor din localitate.

– Mai mulţi tineri se înrolează în Armata Română. În luptele pentru libertatea şi reîntregirea patriei şi-au dat

viaţa un număr de 8 tineri, alţii fiind răniţi pe fronturile din est sau din vest.

1945. Reforma agrară.

– Fondul de împroprietărire în Ungheni a fost de cca. 98 de hectare.

– Au fost împroprietărite 109 familii, din care 59 au primit şi loc de casă, iar 2 familii doar loc de casă.

septembrie 1945

– În localitatea Ungheni s-a înfiinţat organizaţia locală a Partidului Comunist; începe procesul de impunere

treptată a unei ideologii străine spiritului şi mentalităţii sătenilor.

1948

– Legea cotelor obligatorii pune bazele distrugerii economice a ţărănimii mijlocii (“chiaburii”).

1957

– A fost înfiinţatăîntovărăşirea agricolă din Ungheni, cu scopul de a pregăti colectivizarea.

1961

– Înfiinţarea Cooperativei Agricole de Producţie marca practic distrugerea vocaţiei agricole a locuitorilor din

15 martie 1966

– Recensământul populaţiei şi al locuinţelor atestă un număr de 2320 locuitori: 1736 erau români, 431

maghiari, 8 greci, 143 ţigani şi 2 polonezi.

1990, 1992, 1996

– Urmare a unor alegeri libere, democratice, se pun bazele noilor structuri ale administraţiei locale. Se revine

la o viaţă social-politică normală.

1992

– La recensământul din 7 ianuarie 1992 se consemnează următoarele date statistice: total populaţie: 3731;

români: 2452; maghiari: 686; ţigani: 292; altă naţionalitate: 1. Pe confesiuni religioase: ortodocşi – 2844;

greco-catolici – 34; romano-catolici – 242; reformaţi – 463; unitarieni – 27; penticostali – 38; adventişti – 34;

alte religii, atei, nedeclaraţi – 42. Total populaţie activă: 1577; în agricultură: 269; în diverse ocupaţii

industriale: 672; în transport şi telecomunicaţii: 132; în comerţ: 106; în învăţământ, cultură, sănătate: 102.

–         Inaugurarea noului edificiu al Căminului Cultural.

 

Sursa: http://www.primariaungheni.ro/multimedia/pdf/ungheni%20cronologie.pdf