Romanian Turism Asta-i Romania ta!
Orasul Sovata-Mures
Asezare Geografica
Localitatea Sovata, una dintre cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice din România, este situată în zona nord-estică a bazinului Transilvaniei, în extremitatea estică a judeţului Mureş. Al şaselea oraş după mărime al judeţului, Sovata se află la o distanţă de 60 km de reşedinţa de judeţ, municipiul Târgu-Mureş, fiind legat de reţeaua de localităţi a ţării prin drumul naţional DN 13-Bălăuşeri–Tg. Mureş într-o direcţie şi Odorhei–Miercurea Ciuc în cealaltă, respectiv DN 13A şi DJ 153, drum ce realizează legătura Sovata–Eremitu–Reghin.
Relieful
Asezată la poalele munţilor Gurghiului, pe valea Târnavei Mici, cu un potenţial balnear si terapeutic recunoscut în ţară si în afara hotarelor ţării, orasul Sovata reprezintă unul din elementele principale care recomandă judeţul Mures ca destinaţie turistică. Unitatea aparţine depresiunilor de tip subcarpatic din estul Podisului Târnavelor, depresiuni care fac legătura cu lanţul eruptiv Gurghiu – Harghita. Situat la o altitudine medie de 500 m, localitatea este mărginită la vest de dealul Becheci cu altitudine de 1078 m, la nord este încadrată de Dealul Ciresul (956 m), iar spre est de Dealul Stejarului (649 m), Dealul Capela ( 715 m ), Dealul Mic şi Muntele de Sare la nord-est. Dealurile împădurite care înconjoară localitatea sunt dominate de Masivul Saca (1777 m) aparţinând Munţilor Gurghiului. Pâraiele izvorâte din acest masiv, Sovata si Sebes, mărginesc localitatea spre sud si spre nord-est.
Reţeaua hidrografică
Principalul colector al reţelei hidrografice din zona localităţii Sovata este râul Târnava Mică, care izvorăşte din munţii Harghitei şi este afluentul râului Mureş. Orasul Sovata s-a dezvoltat în amonte de confluenţa pârâului Sovata cu Târnava Mică, pe valea pârâului Sovata si afluenţi, cât si pe valea pârâului Sebes şi Iuhod, pârâuri care confluează cu râul Târnava Mică la sud de localitate.
Reţeaua hidrografică este foarte deasă, cu debite permanente si caracter puţin torenţial. Pârâul Sovata şi Sebeş culeg apele pâraielor cu debit mic permanent, apele provenite din torenţi şi apele de şiroire din zona băilor şi partea nordică a oraşului. Afluenţi de mică lungime a Pârâului Sovata sunt pâraiele Săcădat, Răchitiş, Restad, Sărat şi Vâlceaua Băilor.
Un aspect deosebit al reţelei hidrografice îl reprezintă existenţa lacurilor sărate pe teritoriul actual al staţiunii balneoclimaterice, lacuri care au luat naştere datorită faptului că oraşul este aşezat în întregime pe un masiv de sare.
Lacurile sărate de origine carstosalină (dizolvarea sării si tasarea materialului de deasupra) formate pe diapirul de la Sovata sunt lacurile Rosu, Verde, Ursu si Alunis (drenate de Pârâul Sărat), la care se adaugă si bazinetele izolate ce au la origine doline de dizolvare si tasare: Lacul Mierlei, Lacul Serpilor (actualmente o mlastină eutrofă) si Lacul Paraschiva (colmatat). Singurul lac de origine antroposalină este Lacul Negru, situat în partea sudică a Muntelui de Sare.
Date climatice
Trăsăturile climatice ale zonei sunt o consecinţă a poziţiei sale în centrul Transilvaniei, fapt care încadrează acest teritoriu în subprovincia climatic temperat-continental moderată, definită de circulaţia şi caracterul maselor de aer din Vest şi Nord-Vest.
Staţiunea are o clima subalpină, cu veri răcoroase (temperatura medie în iulie este de 18,5°C) si ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de -3,5°C), temperatura medie anuală fiind de 7,5 °C. Numărul zilelor de vară oscilează între 60 – 85. Zilele tropicale sunt puţine, astfel că abia se însumează 18 zile din cursul unui an. Din cifra menţionată 6 zile revin exclusiv lunii august. Numărul mediu anual al zilelor cu îngheţ este de 127. Numărul cel mai mare de zile cu îngheţ aparţine lunii februarie.
Precipitaţiile – cantitatea medie multianuală de precipitaţii atmosferice se situează în jurul valorii de 750 mm, cu valori maxime în perioada aprilie- iulie. Cantităţile medii din luna iulie se încadrează între 80-180 mm, iar în luna ianuarie între 30-50 mm. Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii este de 130, iar cel de zile cu strat de zăpadă de 70.
Regimul eolian este moderat, cu viteza medie de 10 m/s. Anual se înregistrează 113 zile cu vânt, dar numai 9 zile în care viteza vântului depăşeşte 35km/h. Direcţia predominantă a vânturilor este dinspre NE şi NV, primăvara fiind vânturi frecvente şi din direcţia SE. Aerul este curat, foarte bine oxigenat, conţinând în cantităţi mare ioni negativi.
Istoric
Prima menţiune a aşezării datează din 13 septembrie 1578, anume în actul privilegial al principelui Cristofor Bathory acordat paznicilor exploatărilor de sare de la Sovata, act confirmat mai târziu şi de Sigismund Bathory – “Confirmatio Assecurationis possessionis Zowatha”. În plângerea datată din anul 1581 adresată lui Bathory Istvan, principele Transilvaniei şi Regele Poloniei, şambelanul salinelor din Ţinutul secuiesc face referire la existenţa unui număr de 16 familii pe Câmpul Soveţii. Populaţia micii aşezări, format iniţial din paznicii exploatărilor de sare şi familiile lor, a sporit încet, ajungând de la 16 familii menţionate în documente istorice datate din anul 1602 la un număr de 400 familii aşa cum reiese din însemnările călătorului Orban Balazs care a vizitat localitatea în anul 1860. Ocupaţia de bază a populaţiei era exploatarea pădurilor, agricultura, creşterea animalelor şi cărăuşia, prima întreprindere industrială din localitate fiind tot una forestieră.
Apele izvoarelor şi lacurilor sărate erau folosite pentru băi încă din vremurile premergătoare secolului al XVIII–lea, apele sărate fiind utilizate iniţial mai ales de către populaţia locală, mai târziu au apărut însă şi vizitatorii înstăriţi, mica aristocraţie începând să-şi construiască rezidenţe de vară proprii la poalele muntelui de sare încă de la începutul anilor 1840.
În 1872 au fost puse bazele primei băi publice din localitate, denumită “Gera”, autorizată ca şi baie terapeutică în 1876. Staţiunea de Jos s-a dezvoltat în jurul acestei băi la foarte scurt timp după constuirea acesteia, localitatea însăşi cunoscând o dezvoltare nemaiîntâlnită în istoria sa de peste trei secole. În numai câteva decenii numărul locuitorilor săi s-a triplat, în jurul staţiunii au apărut zeci de vile, aşezarea fiind atestată oficial ca staţiune balneară în 1884, devenind un centru balnear de interes zonal cunoscut de locuitorii oraşelor şi comunelor din apropriere.
În perioada 1875-1881 a luat naştere Lacul Ursu, cel mai mare lac sărat helioterm din Europa, în urma prăbuşirii terenului deasupra unei dizolvări subterane enorme şi acumulării apei a două pârâiaşe în golul rezultat. În urma efectuării unor studii complexe asupra proprietăţilor curative a apelor noului lac situat într-un peisaj pitoresc, fondatorul staţiunii moderne – Sofalvi Illyes Lajos – s-a decis asupra valorificării resurselor naturale unice, Staţiunea de Sus fiind întemeiată oficial în anul 1900. În 1902 el a cumpărat şi Băile Gera, unificând astfel cele două băi. Anii premergători primului război mondial au însemnat o perioadă de dezvoltare dinamică, Sovata ajungând în rândul celor mai renumite şi vizitate staţiuni balneare din Transilvania. În anul 1905, linia ferată care ajungea până la Sărăţeni a fost prelungită până la Praid, facilitându-se astfel legătura Sovatei cu zone mai îndepărtate. În 1908 s-a introdus apa curentă şi s-a trecut la canalizarea staţiunii.
După stagnarea din timpul primului război mondial, Sovata a cunoscut o nouă perioadă de prosperitate, devenind în perioada interbelică cea mai cunoscută staţiune cu băi sărate din România, fiind vizitată în repetate rânduri de familia regală. În 1926 s-a introdus lumina electrică în staţiune, iar în 1925 datorită solicitărilor de tratamente reumatologice şi ginecologice, au fost construite baze de tratament lângă Lacul Ursu şi Lacul Negru. Până în 1939 peste 100 de vile au fost construite de către investitori particulari.
Al doilea război mondial a adus o altă perioadă de stagnare, urmată de instaurarea regimului socialist : naţionalizarea pădurilor, întreprinderilor industriale şi a micilor ateliere meşteşugăreşti, precum şi a vilelor şi dotărilor balneare din staţiune.
În anul 1952, când localitatea a fost declarată oraş (datorită în primul rând notorietăţii sale de staţiune balneoclimaterică ), doar staţiunea propiu-zisă prezenta semne de urbanizare (reţea de apă, canalizare, electricitate)– acestea neafectând viaţa locuitorilor din comună. Situaţia urma să se schimbe în anii 1960, când s-au efectuat lucrări de extindere a reţelelor de apă, canalizare, electricitate pe teritoriul întregii localităţi, asfaltarea principalelor străzi şi amenajarea trotuarelor de-a lungul lor, precum şi asigurarea iluminatului public.
Între anii 1960-1980 staţiunea a beneficiat de dotări investiţionale majore, fiind construite 5 hoteluri şi o nouă bază de tratament, care i-au permis dezvoltarea capacităţii turistice la cote maxime, creându-se astfel numeroase locuri de muncă în sectorul serviciilor.
După 1990, staţiunea şi implicit şi oraşul au fost marcate de perioada de tranziţie, dotările din zona balneară fiind afectate de evidentul proces de îmbătrânire morală, favorizat şi de legislaţia din domeniul turismului, reperele activităţii economice din oraş complementare celor dezvoltate de staţiune, cunoscând un amplu proces de restructurare concomitent cu transferul de proprietate.
Perioada de după anul 2000 se caracterizează prin solicitări masive de construire de cabane şi case de vacanţă, dezvoltându-se în mod spontan microzone cu case de vacanţă sau dotări turistice de capacitate mică şi medie aparţinând preponderent sectorului privat.
Anul 2006 a marcat începutul unor investiţii majore în infrastructură : reabilitarea drumurilor urbane ale staţiunii şi a aleilor din jurul lacurilor sărate, reabilitarea şi extinderea retelei de apă şi canalizare, modernizarea uzinelor de apă şi a staţiei de epurare.
Sursa: http://www.primariasovata.ro/index.php?aT02MQ
