Breaking News
Home » Municipii şi oraşe » Municipiul Campulung Moldovenesc
GEKO's WorkGroup Inc.

Municipiul Campulung Moldovenesc

Municipiul Campulung Moldovenesc-Suceava

 

Asezare Geografica

 

Răsfirat de-a lungul văii Moldovei, întins pe pâraiele ce-i străbat curajos munţii din preajmă, acest oraş poartă un farmec greu de descris.
Municipiul Câmpulung Moldovenesc se află situat în nord-vestul judeţului Suceava, cu 47031`51
” latitudine nordică şi 250 33` 05” longitudine estică, întinzându-se de o parte şi de alta a râului Moldova, pe o lungime de 12 km, în defileul ce desparte Obcinile Bucovinei de munţii Stânişoarei.
Se învecinează la nord cu Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului, la est cu comuna Vama, la sud cu Munţii Rarău şi Giumalău, iar la vest cu Sadova şi Pojorâta.
Situat în inima Moldovei de Sus – Bucovina, Câmpulungul Moldovenesc este un loc de un pitoresc aparte, la poalele legendarului Rarău.
Datorită poziţiei sale geografice extrem de favorabile, oraşul este punctul de legătură pentru principalele rute turistice bucovinene, în special pentru vizitarea celebrelor monumente de arhitectură medievală, mănăstirile: Voroneţ, Humor, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Dragomirna, şi nu în ultimul rând, mănăstirea Putna.

Relieful:
Cadrul geomorfologic al localităţii este constituit din depresiunea Câmpulungului şi din patru unităţi muntoase care o înconjoară: masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului şi Munţii Stânişoarei.
Depresiunea este formată din trei compartimente înlănţuite: Câmpulungul Sadovei drenat de pârâul Sadova, Câmpulungul Moldovei şi Câmpulungul Hurghişului. Primele două, orientate VNV-SE sunt
„câmpulunguri” tipice, longitudinale, paralele cu liniile orografice principale, iar al treilea are caracter transversal faţă de formele orografice învecinate.
Oraşul ocupă compartimentul ei mijlociu, respectiv Câmpulungul Moldovei. Între munţii Măgura-Muncelu
–Hâga, care îl delimitează spre vest şi Ginas-Cucoara la est, oraşul se dezvoltă pe o lungime de cca. 12 km şi o lăţime de peste 2 km.
Aspectul de câmp lung, este atât de frapant şi contrastant cu cel al ramelor muntoase, încât a determinat însuşi numele localităţii, iar apelativul popular a fost preluat de literatura ştiinţifică.
Altitudinea relativ joasă a depresiunii (600
–650 m) este bine subliniată în partea sud-vestică de nişte măguri piramidale care se înalţă cu peste 500 m deasupra ei, dominând-o prin povârnişuri impunătoare, acestea fiind Munceii Câmpulungului, cele mai nordice subunităţi ale Masivului Rarău: Măgura Runcului (1170 m), Runc (1120 m), Bodea (1073 m) şi Cucoara (944 m).
În partea opusă, Obcina Feredeului nu se înalţă dintr-o dată, ci prelung, în trepte, ceea ce dă depresiunii un caracter asimetric în profil transversal. Culmile Hâga (904 m), Runcul Corlăţeni (875 m, Butia Deluţului (876 m), Ginas (950 m), care alcătuiesc o primă treaptă, ca şi valul ce se înalţă în spatele lor, Dealu Lung (1073 m), Cocoşu (1061 m), Prislop (1169 m) şi apoi, în ultimul plan, Măgura Deii (1202 m), Tomnatic (1302 m), Runcul Prisăcii (1141 m), au înălţimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar fragmentarea lor mare, lipsa de unitate şi pantele dulci le fac mai puţin impunătoare.
Pe fondul general al depresiunii care poate fi asemuită cu o canoe uriaşă, la o analiză de detaliu se pun în evidenţă terasele fluviatile, operă a Moldovei. Dintre toate terasele, 9 la număr, foarte bine dezvoltată este cea care se înalţă cu 8-10 m deasupra râului:
„ terasa Câmpulungului”, pentru că pe podul ei se întinde cea mai mare parte a vetrei oraşului (zona centrală, Sâhla, Valea Seacă şi Capu Satului). Totuşi, de-a lungul timpului, aşezarea n-a încăput numai pe terase; s-a revărsat pe versantul sud-vestic, a trimis tentacule pe văile principalilor afluenţi ai râului Moldova, rezultând un frumos exemplu de adaptare a vetrei la condiţiile reliefului local.

Vegetaţia:
Învelişul vegetal – pădurile, păşunile şi fâneţele – contribuie din plin la estetica peisajului regiunii, constituind un cadru tonifiant şi un fond cromatic în care omul, aşezările şi activităţile lui se integrează total. El este totodată şi una din principalele bogăţii, precum şi o verigă importantă în păstrarea echilibrului ecologic. Răspândirea vegetaţiei este strâns legată de condiţiile de climă şi sol, evidenţiindu-se un armonios paralelism între cele trei componente fizico-geografice, supuse legii etajării verticale în raport cu altitudinea. Omul însă a introdus o serie de modificări, îndeosebi prin retragerea marginii pădurilor în favoarea pajiştilor şi aşezărilor.
Câmpulungul şi împrejurimile intră aproape în totalitate în cadrul zonei naturale a pădurilor de răşinoase, care urcă până spre 1500m. Aici pădurea reprezintă încă 50-75% din suprafaţa teritoriului, cu toate defrişările intense făcute de-a lungul timpului. Cu acest procent, zona se înscrie între cele mai bine împădurite din ţară. Condiţiile ecologice favorizează în mod deosebit molidul (Picea excelsa).
În Obcinile Feredeului, Mestecănişului şi la poalele Giumalăului se dezvoltă cele mai pure şi mai falnice molidişuri din ţară. Renumele european al molidului bucovinean este atât de mare şi unanim recunoscut încât unii cercetători au presupus ca vestitele viori cremoneze ar fi fost lucrate din lemn adus de pe aceste meleaguri, iar astăzi firme renumite din lume solicită cheresteaua de Moldoviţa, Vama sau Pojorâta.
Dintre celelalte esenţe menţionăm: bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus silvatica), pinul (Pinus silvestris), mesteacanul (Betula verrucosa), plopul (Populus tremula), scorusul (Sorbus aucuparia). Foarte rară este zada sau laricele (Larix decidua), singurul conifer de la noi care-şi leapădă iarna toată podoaba de ace.
Un alt conifer foarte căutat în trecut pentru lemnul său frumos colorat şi tare, un adevărat “arbore de fier” al pădurilor noastre, este tisa (Taxus baccata). Pentru a-i preîntâmpina dispariţia la care era sortită prin exploatare neraţională şi mai ales datorită creşterii extrem de lente, tisa a fost declarata specie ocrotită.
Covorul ierbos, ca dealtfel şi etajul arbuştilor, este slab dezvoltat în aceste păduri întunecoase. Mai frecvente sunt măcrişul (Oxalis acetosella), clopoţeii (Campanula abietina), degetăruţul (Soldanella montana), lăcrămiţa (Mojantenum bifolium), muşchii adunaţi în perniţe moi. În schimb, tăieturile şi lizierele pădurii sunt invadate de rugi de zmeură (Rubus idaeus) şi mure (Rubus sulcatus), soc (Sambuccus racemosa), caprifoi (Lonicera nigra), tufărişuri de alun (Coryllus avellana), fragi (Fragaria vesca), iar la altitudine mai mare de afin (Vaccinium myrtillus).

Fauna:
La adăpostul munţilor şi sub poala codrilor, fauna s-a menţinut bogată şi variată până în zilele noastre, contribuind din plin la frumuseţea şi ineditul peisajului din vecinătatea Câmpulungului Moldovenesc. Dintre reprezentanţii ei menţionăm în primul rând cerbul (Cervus elaphus) ale cărui efective au sporit în ultimii ani prin reglementarea condiţiilor de vânătoare în funcţie de sporul anual al speciei, apoi ursul (Ursus arctos), o altă podoabă de frunte a Carpaţilor nordici. Ca urmare a luării unor măsuri de ocrotire, în pădurile din bazinul mijlociu şi superior al Moldovei s-a îmbunătăţit şi situaţia cocoşului de munte (Tetrao Urogallus). Dintre rarităţile faunistice amintim şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), care se mai întâlneşte în părţile nord-vestice ale Obcinilor.
Dintre feline, pădurile câmpulungene adăpostesc o specie frumoasă
– râsul (Lynx lynx), supranumit “pantera Carpaţilor”. Alte specii comune Carpaţilor, dar bine reprezentate în zona sunt: mistreţul (Sus scrofa), atât de numeros încât “sapă” pur şi simplu poieni întregi şi ogoare izolate, jucăuşa veveriţă (Sciurus vulgaris), jderul (Martes martes), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), căprioara (Capreolus capreolus).
Spre deosebire de pădurile de foioase, care răsună de cântecul păsărilor, pădurile de conifere impresionează prin liniştea care le învăluie, rar întreruptă de toboşarul pădurii (Pica pica) sau de sunetele stridente ale gaiţei (Garalus glandarius), la care se adaugă forfecuţa (Loxia curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes) şi piţigoiul (Parus sp.).
Din cele arătate, se poate trage concluzia că regiunea Câmpulungului Moldovenesc dispune de un fond faunistic-cinegetic bogat şi valoros, renumit în întreaga ţară şi nu numai. Multe din trofeele recoltate de la animalele vânate aici (cerb, căprior, urs, râs, mistreţ, cocoş de munte, etc.), au obţinut valoroase medalii la concursuri internaţionale de prestigiu.
Fauna ihtiologică a Moldovei şi a pâraielor afluente este deosebit de bogată. Pentru pescarul sportiv interesează mai ales păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymallus thymallus), cleanul (Lueciscus cephalus), foarte numeros, mreana de munte (Barbus meridionalis petenyi). Acestora li se adaugă micuţul boiştean (Phoxinus phoxinus), porcuşorul (Gobio gobio) ş.a. Pe râul Moldova, datorită pescuitului abuziv şi poluării, salmonidele s-au retras în amonte de Frasin-Vama. În schimb pâraiele, cu ape puţin adânci dar limpezi şi bine oxigenate, reprezintă biotopuri ideale pentru dezvoltarea lor. Este cel mai mare salmonid de la noi, care poate ajunge la peste 1 metru lungime şi 12-14 kilograme greutate.
Datorită modificării antropice moderate a cadrului natural, în masivele muntoase din regiunea Câmpulungului s-au putut păstra numeroase specii de nevertebrate foarte rare sau chiar noi pentru ştiinţă, îndeosebi în rezervaţii.  

Rezervaţii naturale:
Partea superioară a masivului Rarău adăposteşte una dintre cele mai interesante rezervaţii geologice din Bucovina, formată din clipe de calcare aptiene, ruiniforme, de mărimi variate: Pietrele Doamnei; Pietrele Doamnei se dezvoltă între cotele 1550 m şi 1648 m.
Stâncile Pietrele Doamnei sunt calcare cu încrustaţii de corali, alge, amoniti, şi alte elemente care alcătuiau mari recife acum 140 milioane de ani, în perioada cretacică, când acest teritoriu era acoperit de apele calde ale oceanului.
Datorită mişcărilor tectonice, cu timpul, marea s-a retras, iar recifele au fost ridicate la suprafaţă, fragmentându-se şi dând naştere peisajului sălbatic, atât de caracteristic.
Aspectul inedit al stâncilor, fără seamăn în Carpaţii noştri, a determinat declararea lor ca monument al naturii creîndu-se rezervaţia geologică, ce adăposteşte pe lângă o floră caracteristică, care cuprinde specii ca: floarea-de-colţ(Leontopodium alpinum), muşchiul de tip Sphagnum şi arginţica (Dryas octopetala), bulbucii (Trolius europaenus), garofiţa sălbatică (Dianthus callizonus) şi o faună lepidoptologică bine reprezentată, asupra căreia prof. I. Nemeş întreprinde valoroase cercetări, descoperind două specii noi pentru ţara noastră: Cnephasia articolana H.S. şi Chloroclysta citrata f. strigulata F.

Clima:
Pe fondul climatului temperat-continental, caracteristic României, altitudinea medie la care este aşezat municipiul Câmpulung Moldovenesc (630 m) şi poziţia lui în cadrul unei depresiuni intramontane îşi spun din plin cuvântul. Caracterul de continentalism îmbracă o nuanţă moderată: iernile sunt relativ lungi, bogate în zăpadă, dar nu excesiv de aspre, verile sunt răcoroase şi umede, temperaturile medii anuale scăzute, iar precipitaţiile bogate. Se resimte atât influenta maselor de aer rece de origine alpină, cât şi a celor vestice, oceanice, mai frecvente vara. Influenţa maselor continentale estice şi polare este mai redusă, manifestându-se îndeosebi iarna.
Anotimpul cu cele mai multe zile senine este toamna. Primăvara, vremea este foarte variabilă, datorită circulaţiei caracteristice şi nestatorniciei ciclonilor şi maselor de aer polare, atlantice sau de origine tropicală, care se înfruntă şi se înlocuiesc reciproc.
Temperatura medie anuală este de 6,80C, printre cele mai mici din Moldova. Mediile lunare cele mai coborâte se înregistrează în ianuarie (minus 3,50C), iar cele mai ridicate în iulie (16,40C).
Extremele absolute sunt mult mai mari: de exemplu, în iulie 1957 s-au înregistrat 34,40C, iar în ianuarie 1963 minus 30,30C. Rolul altitudinii reliefului asupra temperaturii este deosebit de important: astfel, comparativ cu datele prezentate anterior pentru Staţia meteo din oraş (642 m altitudine), la staţia din Rarău (1536 m) cei trei indici termici au valori mai coborâte cu circa 4-50C; media anuală este de 2,30C, media lunii cele mai reci (ianuarie) este de – 7,70C, iar a celei mai calde (iulie) de + 11,80C. Temperaturi medii diurne sub zero grade se pot înregistra timp de peste 100 de zile.
Ca în toate depresiunile intramontane, şi în Câmpulung Moldovenesc au loc, îndeosebi în perioadele reci ale anului, inversiuni termice: pentru câteva ore sau zile, în vatra depresiunii, este mai frig decât pe munţii din preajmă. În aceste condiţii, pe văi se produc fenomene meteorologice caracteristice: rouă, brumă,
„mări de nori”, în timp ce culmile înalte strălucesc în bătaia soarelui.
În privinţa precipitaţiilor, în medie se înregistrează peste 130 zile ploioase pe an, totalizând o cantitate de circa 700 mm. Odată cu creşterea altitudinii, sporesc şi precipitaţiile: 850 mm pe culmile Obcinilor, iar la staţia meteorologică Rarău aproape 1000 mm. În lunile august şi septembrie se înregistrează puţine precipitaţii, iar faptul că şi nebulozitatea este minimă, aceste luni sunt recomandate în mod deosebit pentru turism.
Ninsorile cad în mod obişnuit din octombrie până la sfârşitul lunii aprilie; durata medie a covorului de zăpadă este de circa 90 de zile. În Obcini grosimea medie a stratului de zăpadă măsoară 20-30 cm iar în Rarău şi Giumalău, la altitudinea de peste 1400 m, grosimea stratului de zăpadă trece frecvent de 40-50 cm.
Unul din factorii care explică puritatea remarcabilă a atmosferei urbane îl constituie brizele
– un uriaş ventilator natural. Spre seară o adiere abia simţită coboară şi aduce în oraş răcoarea înălţimilor şi ozonul pădurilor: este briza de munte care dislocă aerul „uzat” în timpul zilei şi-l primeneşte. În schimb dimineaţa, sub mângâierea razelor de soare, se porneşte briza de vale, ce ridică ceaţa şi o împrăştie încet lăsând ierburile grele de rouă.
Alături de frumuseţile reliefului, clima este un element important care recomandă Câmpulungul Moldovenesc ca staţiune turistică şi climaterică.
Reţeaua hidrografică:
Răspunzând cu lucirea-i ondulată şi şopotitoare, semeţiei munţilor din sud, legendara apă a Moldovei încinge oraşul ca un brâu viu, strângând pâraiele izvorâte din poalele stâncilor. Debitul multianual al râului Moldova este de 4,55 mc/sec. În cadrul Depresiunii Câmpulung, Moldova primeşte o serie de afluenţi care se racordează sub unghiuri apropiate de 900. Acest sistem hidrografic, o împletire de văi longitudinale şi transversale specifică Obcinilor, reprezintă o adaptare a reţelei de ape la structura geologică.
Moldova îşi are izvoarele în Obcina Mestecănişului, pe versantul sudic al culmii Alunişului (1249 m.
Deşi, de la Pojorâta la Gura Humorului, Valea Moldovei constituie limita dintre Obcinile Bucovinei şi o serie de masive muntoase situate la sud (Rarău, Giumalău, Stânişoara), ea rămâne prin excelenţă râul Obcinilor, pentru că cea mai mare parte a bazinului său montan (70%) revine acestora.
Principalii afluenţi ai râului Moldova pe teritoriul Câmpulungului Moldovenesc sunt: pe partea stângă, de la vest spre est, pâraiele Sadova, Morii, Corlăţeni şi Deia, iar pe partea dreaptă, Mesteacăn, Valea Seacă şi Izvorul Alb, Izvorul Malului, Valea Caselor şi Şandru.
Alimentarea se face predominant din ploi (50%), în timp ce aportul zăpezii şi al apelor subterane este redus (circa 25% fiecare). Aluviunile transportate în suspensie nu ating cantităţi prea mari, pentru că eroziunea este moderată, iar duritatea rocilor traversate destul de mare. Din punct de vedere al chimismului, afluenţii Moldovei au o mineralizare şi o duritate reduse, ape bine oxigenate, cu conţinut redus de substanţe organice şi de suspensii.
Văile acestor pâraie contribuie la frumuseţea oraşului, creând în acelaşi timp posibilitatea aşezării gospodăriilor până sub poalele muntelui, dar şi la formarea unei frumoase zone de agrement.

 

Sursa:http://www.campulungmoldovenesc.ro/oras/prezentare/istoric.html

 

Istoric

Legenda spune că dintre toți cei care și-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea și pământuri, iar căutând apoi o fată și un loc în care să se așeze, a ajuns și în ținutul unde astăzi e orașul Câmpulung Moldovenesc, exclamând cu sinceră uimire: „O, ce câmp lung!”

Ținut de legende și meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad și molid, Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puțin odată cu întemeierea Moldovei. Așezarea a fost rând pe rând centrul unei uniuni de obști sătești libere, capitală a unei formațiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit tradiției, au trecut, venind din Maramureș, și Dragoș descălecătorul și Bogdan I (1359–1365), întemeietorul Moldovei. Istoricul Dimitrie Onciul afirma: „Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiție, primul centru al descălecătorilor din țara vlahilor de peste munți.” De aici, cât și din alte surse, Teodor Bălan conchide că: „Voievodatul câmpulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor maramureșeni, întemeiat fiind de Dragoș Vodă odată cu Principatul Moldovei”.

Prima mențiune scrisă despre Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400–1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.

Ocolul Câmpulung

Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave și urice din vremea domnitorilor Ștefan cel Mare (1457–1504), Bogdan al III-lea cel Orb (1504–1517) sau Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546), care dăruiesc mănăstirilor munți și văi din ținutul ocolului.

Între anii 1532–1537 Petru Rareș construiește pe valea râului Moldovița, la Vatra Moldoviței, o mănăstire, devenită în timp monument istoric și de artă, prin arhitectura sa și prin picturile murale. Voievodul trece prin Câmpulung Moldovenesc în anul 1541, venind din Transilvania, așa cum arată cronicarul Grigore Ureche: „Pătru Vodă s-au întors de la Bistrița, fără de nici o zminteală și trecând muntele au ieșit la Câmpul Lung”. În același an, Petru Rareș ridică în Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai târziu, după anexarea Bucovinei, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se află și astăzi.

Dimitrie Cantemir, în opera sa „Descriptio Moldaviae”, scrisă între 1714–1716, amintește de Ocolul Câmpulungului, care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate de pe văile Moldovei, Bistriței și Dornei, cu legi și judecătorii proprii: „Cele ce am spus mai sus despre supușii Moldovei nu trebuie să se aplice țăranilor din trei ținuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuși nu ascultă de nici un boier și alcătuiesc un fel de republică. Primul este Câmpulungul din ținutul Sucevei, încins de un lanț neîntrerupt de munți foarte înalți. Cuprinde cam cincisprezece sate, care toate își au legi și judecători proprii. Uneori primesc și doi vornici trimiși de domn, dar nu rareori, dacă aceștia jignesc pe țărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe acele mijloace de apărare pe care li le-a dat natura.” Același lucru îl subliniază și Mihai Eminescu într-un articol: „Celula constituitivă a vechilor sate române este republica țărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) și la Vrancea.”

În anul 1717 Mihai Vodă Racoviță poposește și el în zona Câmpulungului, ridicând la Vama un monument numit până astăzi „Stâlpul lui Vodă”, în amintirea victoriei asupra trupelor austriece. Monumentul este un monolit în formă de columnă pătrată, de 3 metri înălțime, cu o pălărie piramidală de piatră așezată pe vârf. Pe pereții monumentului sunt gravate în limbă română veche, cu litere chirilice, faptele campaniilor sale victorioase.

Autonomia Ocolului Câmpulung rezultă din privilegiul locuitorilor din acea vreme de a-și ierna fără plată oile pe moșiile mănăstirești și boierești, din scutirile vamale pentru comerț (de exemplu taxa vinăritului), din scutirile de a da cai de olac și de-a plăti bir la întemeierea unei noi gospodării. Conținutul drepturilor, privilegiilor și scutirile de care se bucură locuitorii zonei rezultă fie din obiceiul pământului, fie din cărțile domnești cu privilegii pentru locuitorii Câmpulungului. Conducerea treburilor din ocol era lăsată în seama vornicilor, vatamanilor și bătrânilor, aleși din mijlocul sătenilor. Slujitorii domniei intrau rar în ocol și atunci numai pentru cercetarea și judecarea unor situații deosebite.

Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica menționează următoarele: „Am înnoit și întărit tuturor câmpulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea și de la naintașii noștri cu cărți domnești, întâi pentru vama – să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru mortasipie, al treilea pentru oamenii domnești, al patrule pentru strânsul banilor și pentru gorștină, al cincile pentru iernatul oilor, să fie volnici a le paște pe a oricui moșie, al șasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobești, să nu plătească tult sau 22 bani și jumătate pentru un vas și 12 bani starostelui, nici pârcălabului.”

Întreaga obște de ocol a Câmpulungului Moldovenesc este considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii țării continuă să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigură acea autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară și care are dreptul de a trimite solii ei proprii, nu numai la Cetatea Bistriței (și ea cu organizație proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat la stat.

În istoria zonei se petrec și alte evenimente cu implicații pentru destinele Moldovei. Astfel, Alexandru Lăpușneanu trece cu oștile spre Transilvania în 1556–1557, iar în vremea lui Gheorghe Ștefan (1653–1658) are loc în aceste locuri o luptă între oastea moldoveană și armata nobilimii transilvănene. În secolul al XVII-lea, când polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, în Câmpulung își are reședința unul dintre comandanții armatei polone. În anul 1766 numărul locuitorilor ocolului se ridică la 922 de familii, dintre care 377 în Câmpulungul propriu-zis. Câmpulungenii au reușit să-și mențină drepturile, privilegiile și scutirile moștenite din vechime, până la ocuparea părții de nord a Moldovei de către austrieci, în 1774.

Perioada de ocupație austro-ungară

Etapa ocupației austriece începe în anul 1774, când trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei, în momentul în care armatele rusești se retrăseseră, iar Imperiul Otoman ieșise slăbit în urma războiului de șase ani (1768–1774).

Între 1775 și 1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Câmpulungului parcurge mai multe etape distincte: perioada de administrație militară (1775–1786), perioada încorporării părții de nord a Moldovei la cercul administrativ teritorial al Galiției (1786–1848) și perioada în care Bucovina este recunoscută ca ducat autonom al imperiului, și în care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială și națională, se declanșează lupta patrioților români din aceste teritorii pentru a-și păstra ființa națională (1848–1918).

La data de 12 octombrie 1777, toată populația este chemată să depună jurământul de credință către împărat. Inițial, întreaga Bucovină, deci și ținutul Câmpulungului Moldovenesc (porțiunea rămasă peste graniță), a fost sub administrație militară.

Primul guvernator militar după ocupația din 1775 este generalul Gabriel Freiheer von Splény, până în anul 1779. Îl urmează generalul baron Karl von Ensenberg, până în noiembrie 1786, când Bucovina trece sub administrație civilă, ea fiind încorporată guvernământului civil din Liov (centrul administrativ al Galiției) ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul se petrece după ce împăratul Iosif al II-lea vizitase a doua oară Bucovina între 24–27 iulie 1786. Această măsură nemulțumește profund populația autohtonă, fapt care ajunge până la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se publică o declarație în care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenția de a simplifica administrația publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri și datini, și în consecință, se hotărăște ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrantă a Galiției, dar totuși, pentru ușurință, administrația să rămână mai departe în jurisdicția administrativă a Galiției.

Românii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuși unor măsuri de slavizare, având de înfruntat acum doi adversari. Totalitatea funcționarilor aduși sub administrația guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă șefi ai administrației locale până în 1849, numai primul a fost român, boierul Vasile Balș.

Dominația austriacă aduce pe aceste locuri și populație germană, țipteri din comitatul Zips, din care mulți se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta și Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei, în 1809 la Valea Stânei și la Dragoșa lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre „țipteri” s-au repatriat în Germania, exact înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

În dezvoltarea sa, Câmpulung Moldovenesc cunoaște mai multe faze, de la întemeiere și până în secolul al XV-lea, când se pun bazele acestei așezări, pe Valea Caselor (de unde și denumirea de Capu Satului). Ulterior localitatea se extinde spre vest, mutându-și centrul din Capu Satului în actuala locație a centrului orașului. Prin urmare, începând cu secolul al XV-lea așezarea se întinde tot mai mult pe râul Moldova și pe văile afluenților, venind populație și din Ardeal și întemeindu-se târgul Câmpulung. Din 1775 până în 1888, Câmpulung Moldovenesc se extinde pe cursurile pâraielor Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seacă și Sâhla.

În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul era deja pe cale de a deveni târg, ca urmare a intensificării schimburilor economice, a creșterii producției de mărfuri. Primele dovezi scrise în care localitatea e amintită „târg” sau „târgușor” sunt din 1783 și 1787, fapt pe care stăpânirea habsburgică îl recunoaște oficial printr-un document din 1794 emis de Curtea de la Viena.

Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaștere a puternicei unități culturale românești, păstrată de multe veacuri și adeverită chiar de împăratul Franz Joseph I, care, fixându-i stema prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: „parte din vechea Dacie, țara aceasta numită în timpul stăpânirii domnilor Moldovei Țara de Sus, apoi Bucovina, locuită de daci și apoi de colonii lui Traian, a fost străbătută în timpul migrației popoarelor de goți, gepizi, huni, avari, unguri, tătari și încă alte neamuri care n-au lăsat după ei decât urmele groazei și distrugerii. În timp de aproape un mileniu de asemenea situație a trebuit ca poporul autohton să-și salveze viața, obiceiurile și limba.” În anul 1866, administrația austriacă ridică așezarea la rangul de oraș.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a românilor, ca răspuns dat administrației austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la anexare. Pe acest fond se situează acțiunile intelectualilor progresiști, care militează pentru afirmarea elementelor românești rămase nealterate de-a lungul vremii.

La sfârșitul secolului al XIX-lea este construită [[Calea ferată Dărmănești–Câmpulung Moldovenesc|linia de cale ferată Dărmănești–Câmpulung Moldovenesc, localitatea devenind astfel legată la rețeaua de căi ferate. În 1938, este inaugurată linia ferată Vatra Dornei–Cluj-Napoca, prin Floreni și Ilva Mică.

În perioada 1888-1918, orașul Câmpulung Moldovenesc cunoaște o evoluție puternică, fiind influențat de construirea căii ferate principale și a celor două ramificații: una de la Vama spre Moldovița și alta de la Pojorâta spre Fundu Moldovei. Ca urmare, în această perioadă apar în zonă numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. De asemenea, se începe exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc și se construiește o turnătorie la Prisaca Dornei.

În anul 1907, la insistențele contelui Franz von Bellegarde (1833-1912), deputatul de Câmpulung în parlamentul austriac, împăratul Franz Joseph emite Decretul împărătesc austriac pentru întemeierea unui gimnaziu complet cu opt clase în orașul Câmpulung Moldovenesc. Primul director al gimnaziului este Daniil Verenca, venit din Cernăuți, iar între primii profesori care activează la această școală sunt de menționat Modest cavaler de Sorocean, Dimitrie Logigan și Ion Ștefureac. Până în 1918 limbile de predare sunt româna și germana. În prezent instituția de învățământ poartă numele de Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Primul Război Mondial dă un nou impuls luptei naționale a românilor din Bucovina, în condițiile destrămării Austro-Ungariei.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă și numeroși bucovineni, consfințește hotărârea luată la Cernăuți, în data de 28 noiembrie 1918, atunci când Congresul General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României, împlinind astfel idealul de unitate a tuturor românilor. Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc acțiuni pregătitoare în toate așezările zonei. Cităm în acest sens un fragment din „Raportul asupra adunării naționale ținute la Fundu Moldovei” la 8 noiembrie 1918: „conform Constituantei țării Bucovinei, precum și adunării naționale districtuale din Câmpulung din 4 noiembrie 1918 stil nou, s-a conchiemat pe ziua de 8 noiembrie stil nou adunarea națională a poporului din această comună.”

Perioada ce a urmat Marii Uniri din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic avânt, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese Primul Război Mondial. Urme ale luptelor pot fi văzute și astăzi în pădurile Obcinilor Feredeului și Mestecănișului.

Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina este împărțită în cinci județe: Cernăuți, Câmpulung, Rădăuți, Storojineț și Suceava, această situație menținându-se până la 28 iunie 1940, când partea sa de nord trece sub administrație sovietică.

Între 1925 și 1950, județul Câmpulung, cel mai întins ca suprafață din Bucovina, are următoarea împărțire administrativă:

  • una comună urbană reședință: Câmpulung;
  • trei comune urbane nereședință: Gura Humorului, Vatra Dornei și Vama;
  • 39 de comune rurale repartizate în trei plase: plasa Moldova cu 13 comune rurale și cu reședința la Câmpulung, plasa Dorna cu 11 comune rurale și cu reședința la Vatra Dornei și plasa Humorul cu 15 comune rurale și cu reședința la Gura Humorului.

Existența orașului Câmpulung Moldovenesc ca reședință de județ este întreruptă de către noua împărțire administrativă legiferată în anul 1950, după model sovietic. Prin urmare, fostul județ Câmpulung este înglobat în regiunea Suceava, iar orașul devine reședința raionului Câmpulung, unul dintre cele douăsprezece raioane ale regiunii nou formate.

La data de 1 septembrie 1953 se înființează Școala Militară Medie nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, succesoarea școlii militare înființate la Cernăuți în anul 1924. În august 1956 instituția de învățământ se mută în garnizoana construită la ieșirea estică din Câmpulung Moldovenesc, în cartierul Capu Satului, după ce timp de trei ani a funcționat la Iași. La 1 ianuarie 1957 numele școlii se schimbă în Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, iar în prezent se numește Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare”. În curtea liceului este amplasată statuia lui Ștefan cel Mare, operă a sculptorului Vladimir Florea. Monumentul a fost mutat din Parcul Central din Suceava, la ordinul prim-secretarului PCR Emil Bodnăraș.

În anul 1968 se realizează o nouă împărțire teritorială a României, prin desființarea regiunilor și a raioanelor și înființarea județelor. Ca urmare, Câmpulung Moldovenesc este transformat din reședință de raion într-un simplu oraș în cadrul județului Suceava. În 1995, localitatea este ridicată la rangul de municipiu, fiind în prezent unul dintre cele cinci municipii aflate pe teritoriul județului Suceava.

Sursa: Wikipedia

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Orasul Panciu

Orasul Panciu-Vrancea   Asezare Geografica   Orașul se află în partea central-estică a județului, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.