Breaking News
Home » Municipii şi oraşe » Caraş-Severin » Orasul Otelu Rosu
GEKO's WorkGroup Inc.

Orasul Otelu Rosu

Orasul Otelu Rosu-Caras-Severin

 

Asezare Geografica

 

Munții Poiana Ruscă se află la nord de albia Bistrei, iar la sud sunt Munții Țarcu care coboară prin Muntele Mic spre oraș.

Orașul se găsește în partea de nord-est a județului Caraș-Severin, fiind situat pe DN 68 Hațeg – Caransebeș, față de care se află la 50 și, respectiv, 20 km depărtare.

Valea Bistrei conectează depresiunile Caransebeșși Hațeg. Este fragmentată înspre NNE de pantele line ale munților împăduriți ai Poienii Ruscă, chiar dacă aceștia nu depășesc o înălțime de 500 m.

Sursa: Wikipedia

 

Istoric

 

La sfarsitul secolului XVIII, pe malul drept al raului Bistra, sunt amplasate cateva ateliere metalurgice unde colonistii germani sositi de la Resita si Bocsa au constituit “Colonia veche”, viitorul nucleu al localitatii ce va purta numele de Otelu Rosu.

În marginea oraşului au fost găsite obiecte de silex datând din paleoliticul superior, ca şi o imitaţie după o drahmă de tip Dyrrhachium, din perioada daco-romană.

În antichitate, pe Valea Bistrei trecea „drumul roman care pornea de la Lederata până la Ulpia Traiana Sarmisegetuza”(din cercetările lui Pamfil Polonic – „Despre valurile, drumurile şi cetăţile romane din toate ţările locuite de Români”). Pe acest drum sunt înscrise numai două localităţi: Agnavae (după Ptolemeu) sau Agmonia (Acmonia, Agnauie, Augmonia, după geograful din Ravenna), aşezare localizată în satul Zăvoi (posibil şi Ohaba Bistra) şi Pons Augusti (Podul împăratului) localizată, după unii istorici, la Marga, iar după alţii, la Voislova.

Cercetătorul Mircea Rusu menţionează că, în secolele VI – XI, printre cele 32 localităţi bănăţene din care se extrăgea aur sunt amintite şi localităţile de pe Valea Bistrei, printre care şi Ohaba Bistra. Pentru perioada evului mediu documentele istorice cu privire la aşezările de pe Valea Bistrei sunt mult mai bogate. Localitatea Ohaba Bistra, pe vatra căreia s-a format actualul oraş, este pomenită în documente încă din secolul al XIV-lea, pe atunci numindu-se Bisthere sau Bistra. Într-un document, datat la 21 decembrie 1458 şi scris la Arad, Nicolae de Bizere şi Iacob de Racoviţa încheie o înţelegere în privinţa unor moşii din Comitatul Timişoarei, printre care figurează şi moşiile Alsoachowa (aşezare dispărută în apropiere de Glimboca) şi Zobadfalw, localitatea fiind identificată de C. Suciu ca Ohaba Bistra.

Pe la 1430, regele Sigismund donează localitatea fiilor lui Petre Stoian, Laczlo Iuga şi Novac Negotha, actualul oraş purtând denumirea de Negoteşti, probabil după numele proprietarului Novak Negotha. De altfel, pe la 1449, un Negotha de Negoteşti apare ca prim-pretor de Caransebeş. De menţionat că actualul cartier Mal este consemnat în scrieri din 1561, ca proprietate a familiei nobiliare Bizerea, iar un alt cartier al oraşului, Cireşa, este menţionat în cronici din 1580, sub denumirea Cseres Bistra. În anul 1658 această parte a Banatului a fost cedată turcilor de către principele Transilvaniei Acatiu Barcsay, până la pacea de la Karlowitz (1699), când Banatul trece sub stăpânire austriacă. În „conscripţia” localităţilor din Banat, pe la 1699 – 17oo, găsim localitatea sub numele de Ohaba Bistra (“ohaba” înseamnă “loc”, “aşezare”). După 20 de ani de stăpânire turcească, Banatul este cucerit de Imperiul Austriac în 1716. Aceasta organizează întreaga zonă, în scopul de a-i exploata zăcămintele miniere. Sunt amplasate primele înjghebări metalurgice pe vatra localităţii. În 1751 administraţia militară este înlocuită cu una civilă, excepţie făcând regiunile de graniţă.

Începând din 1762 se formează regimentele grănicereşti constituite din ţărani liberi. În 1768 ia fiinţă la Ohaba Bistra compania 12-a regimentului de grăniceri Valaho – Iliric nr. 13. Sediul comandamentului grăniceresc de la Ohaba Bistra se afla într-o clădire unde astăzi este sediul Ocolului Silvic.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea în viaţa economică a Banatului se produc schimbări profunde, Curtea de la Viena intensifică explorările şi exploatările minere din zona Munţilor Poiana Rusca. În vizita pe care o face în Banat, în anul 1773, împăratul Iosif al II-lea trece şi pe la compania militară din Ohaba-Bistra, pe care o remarcă pentru disciplină. În 1795/1796, numitul Martinschitz instalează o forjă – mai precis un ciocan de forjă – acţionată hidraulic, pe vatra localităţii Ohaba Bistra, la poalele dealului lui Ferdinand, începând prelucrarea fierului în zonă; în aceeaşi perioadă familia Madersbach construieşte o forjă la Rusca Montană. Această investiţie necesitând forţă de muncă specializată, au fost aduşi colonişti de la Bocşa şi Reşiţa.

Primii colonişti majoritari germani s-au stabilit în apropierea instalaţiei metalurgice, aşezarea constituind nucleul viitoarei localităţi Ferdinandsberg, apărută în anul 1807. Denumirea derivă, probabil, de la dealul cu acelaşi nume şi nu de la proprietarul coloniei (începând abia cu martie 1823), Ferdinand Hoffmann. Pentru că în anul 1805, Oţelul Roşu nu avea nici vatră, aceasta a fost cumpărată de la satul vecin, Mal, din izlazul lor cedându-se, pentru 200 de florinţi, o bună parte din sectorul Gai şi porţiunea cuprinsă între podul satului Cireşa, astăzi aparţinător de Oţelu Roşu, şi str. Morii, astăzi Dobrogeanu – Gherea. Restul vetrei, până la cimitirul oraşului, a fost cumpărată de la primăria satului Ohaba Bistra (astăzi parte componentă a oraşului Oţelu Roşu).

Tot de la localitatea Ohaba Bistra a fost cumpărat şi terenul de pe malul drept al râului Bistra, până la limita laminorului. În timpul cât fabrica era condusă de Ferdinand Hoffman, ia fiinţă „Colonia veche”, un mănunchi destul de numeros de case, clădite în apropierea uzinei, precum şi clădirile din apropierea podului de la Cireşa, demnă de amintit fiind clădirea numită „Vila” care a servit timp îndelungat, respectiv până în anul 1862, ca local de şcoală pentru populaţia din Ferdinand.

În timpul revoluţiei de la 1848, guvernatorul revoluţionar maghiar Fülöp Lipot schimbă denumirea localităţii Ferdinandsberg în Bemhegy (dealul lui Bem), denumire care nu dăinuie decât până în 1849. Datorită dezvoltării economice a noii aşezări, colonia se măreşte, documentele atestând existenţa a două aşezări distincte: Ohaba Bistra şi Ferdinandsberg. Se cunoaşte că în anul 1850 se atribuie terenuri, de către „Asociaţia braşoveană de mine şi metalurgie”, angajaţilor de la uzina Ferdinandsberg pentru construirea de case în zona „Colonia Nouă”.

După anul 1867, data apariţiei dualismului austro-ungar, noua aşezare va primi numele de Nandorhegy, în fapt traducerea în limba maghiară a numelui de Ferdinandsberg. Localitatea Nandorhegy administra şi localităţile din jur, până la Valea Bistrei, mai puţin Glimboca, între 1895-1937. La sfârşitul secolului al XIX-lea, pe lângă germani, la Ferdinandsberg trăiau şi slovaci, unguri şi italieni (proveniţi din nordul Italiei, zonele Tolmezzo şi Ponteba). La începutul secolului al XX-1ea, comunele Nandorhegy şi Ohaba Bistra nu aveau definitivate actele cu privire la terenuri şi proprietăţi, de aceea, între 19o6 -1912, se trece la întocmirea hărţilor cadastrale şi a cărţii funciare, conform acestora localitatea având, în acea perioadă, o suprafaţă de 3128 ha. După Marea Unire de la 1918 se va renunţa la denumirea de Nandorhegy, revenindu-se la vechea denumire de Ferdinandsberg din 9 iunie 1919, iar din anul 1924, se schimbă denumirea în Ferdinand. Populaţia băştinaşă, în limbajul ei uzual, nu i-a zis niciodată Ferdinand, ci „La Pod” datorită podului de beton de proporţii mari şi oarecum modern pentru timpul acela, impresionând prin masivitatea lui. Între anii 1930-1935, terenul cuprins între clădirea Vila şi vechea biserică catolică este cedat pentru clădirea bisericii ortodoxe. Ca să se poată clădi însă biserica, clerul parcelează terenul respectiv şi îl vinde la particulari, care clădesc o serie de case pe dreapta drumului roman. Cu sumele realizate din vânzarea acestor parcele se construieşte biserica ortodoxă între anii 1936-1938.

În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită greutăţilor economice, administraţia celor două localităţi Ohaba Bistra şi Ferdinand se contopeşte (în 1943) şi se formează localitatea Ferdinand – Bistra, dar după 1945 cele două comune revin la forma lor iniţială.

Instaurarea regimului comunist în România, a adus prejudicii întregii ţări şi în mod implicit localităţii noastre. Părându-li-se că numele de Ferdinand nu este în ton cu noua evoluţie istorică, autorităţile comuniste din localitate au hotărât, la 8 iunie 1948, schimbarea denumirii în Oţelu Roşu. Aceeaşi denumire o primeşte şi uzina. În anul 1960, Oţelu Roşu este declarat oraş cu subordonare raională (având o populaţie de 8500 locuitori), iar în componenţa lui sunt trecute cele două localităţi învecinate, Cireşa şi Mal.

Sursa: http://www.otelu-rosu.ro/istoric/

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Orasul Panciu

Orasul Panciu-Vrancea   Asezare Geografica   Orașul se află în partea central-estică a județului, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.