Breaking News
Home » Municipii şi oraşe » Bihor » Orasul Nucet
GEKO's WorkGroup Inc.

Orasul Nucet

Orasul Nucet-Bihor

 

Asezare Geografica

 

ucetul, este un oraş relativ nou pe harta ţării, situat în judeţul Bihor, la o distanţă de 100 km de Oradea. A fost atestat documentar la data de 2 februarie 1956. Oraşul este mărginit în partea de NE de o plantaţie de nuci, de unde provine şi denumirea de Nucet. Se află situat la poalele muntelui Biharia vârful Cucurbăta fiind cel mai înalt vârf din lanţul Munţilor Apuseni. Este pozitionat în Depresiunea Beiuşului la o distanţă de 12 km de oraşul Ştei, este traversat de Crişul Negru ce izvoreste în amonte de localitatea Băiţa –localitate componenta a oraşului Nucet. Raza administrativă a oraşului Nucet se întinde pe o suprafaţă de 4111 ha.În partea de NE , oraşul este străbătut de D.N. 75, care face legătura între oraşele Ştei şi Câmpeni. În oraş nu există cale ferată, cea mai apropiată gară fiind la Ştei. În partea de est, limita administrativă a oraşului se suprapune cu limita administrativă a judeţului Bihor vecin cu judetul Alba, loc in care se afla amplasat Satul de vacanţă Vârtop.

 

Istoric

 

Oraşul Nucet are o istorie relativ scurtă, prima atestare documentară oficială având loc în 2 februarie 1956, iar apariţia pe harta ţării se datorează existenţei bogăţiilor mineraliere din zona localităţii Băiţa, actualmente componentă a Nucetului. Băiţa este atestată documentar în anul 1270, când fierul a fost primul metal care a dus la iniţierea mineritului în Munţii Bihor.

În anul 1951 au fost descoperite zăcăminte de minereuri rare (uraniu) în Munţii Bihor, la Băiţa de către “Expediţia numărul 3” a Ministerului Geologiei URSS. În ianuarie 1952 ia fiinţă Societatea Româno-Sovietică Kvartit, care intensifică lucrările de prospecţiuni pentru metale rare în regiune. Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, numărul salariaţilor de la exploatarea minieră Băiţa nu a depăşit cifra de 800.

 

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, datorită schimbărilor interne şi internaţionale, ce au intervenit începând cu anii 1948-1950, în zonă şi-au făcut apariţia specialişti ruşi, pregătind o exploatare masivă şi intensă a zăcămintelor de la Băiţa. Societatea “SAVROM   KVARTIT” lucra 24 ore din 24 cu un efectiv de 50 000-55 000 de salariaţi. În acele condiţii problema cazării zecilor de oameni veniţi din toată ţara, cât şi din URSS, era deosebit de acută. Pentru rezolvarea acestor probleme, puţinul teren agricol de care dispuneau localnicii a fost expropriat. Pe acest teren s-au ridicat barăci, începând cu anul 1952, ca în 1956, când a fost atestat oficial ca oraş, Nucetul avea deja o populaţie de 10 000 de locuitori.

 

Restrângerea activităţii de exploatare, începând cu anii 1957-1958, cât şi datorită plecării din zonă a cetăţenilor sovietici repatriaţi, a dus la o depopulare a localităţii, rămânând în general o populaţie băştinaşă, cât şi unii cetăţeni stabiliţi aici şi care proveneau din localităţile limitrofe.

Sursa: http://carteaprimariilor.ro/primarii/bihor/primaria-orasului-nucet.html

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Orasul Panciu

Orasul Panciu-Vrancea   Asezare Geografica   Orașul se află în partea central-estică a județului, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.