Municipiul Oltenita-Calarasi
Asezare Geografica
Oltenița se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu și este așezată în Lunca Dunării, în dreptul kilometrului 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Este punctul terminus al șoselei naționale DN4, care o leagă de București. La Oltenița, din acest drum se ramifică șoselele naționale DN31, care duce spre est la Călărași și DN41 care duce spre vest la Giurgiu. De București orașul este legat și prin calea ferată București-Oltenița.
Istoric
În nordul orașului au fost găsite urme ale culturii Gumelnița. Se presupune că cetatea din timpul romanilor numită Daphne, care în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne s-a aflat tot în zona orașului. Așezarea Daphnes e amintită de către Procopius, Daphne însemnând laur (nimfa iubită de Apollon). Ea a mai fost numită „Constantiola” de Grigore Tocilescu și „Constantiniana” de Vasile Pârvan. Toate informațiile vechi așază cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeș.
În timpul împăratul roman Valens 367 d.Hr., care, ca să se războiască cu regele goților Atanaric, a trecut Dunărea pe la cetatea Daphnes (Oltenița), datorită lățimii mici a Dunării (750 m), dar neîntâlnindu-l se întoarce. Atunci a fost consemnat locul, nu denumirea de Oltenița.
Pământurile din zona Olteniței au fost în 1742 proprietatea postelnicului Constantin Alexeanu. După o vânzare succesivă la opt proprietari, în anul 1830 Oltenița devine proprietatea stolnicului Radu Cernescu. De la acesta, “Oltenița toată și împrejurimile ei” sunt cumparate de câtre prințul Alexandru Dimitrie Ghica.[necesită citare] În 1852 o delegație din Ulmeni, Chiselet, Chirnogi, Radovanu și Căscioarele se adresează prințului Alexandru Dimitrie Ghica rugându-l să le aprobe înființarea unui oraș slobod de dări, vânzându-le o parte din moșia sa. Oltenița se înfiintează la 23 aprilie 1853 având 750 locuitori.[necesită citare]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Oltenița avea statut de comună urbană, având 4727 de locuitori ce trăiau în 754 de case. În oraș existau două biserici, două școli primare de băieți având în total 208 elevi, o școală primară de fete, spitalul „Regina Elisabeta” având 18 paturi, o fabrică de apă gazoasă și două hoteluri. Orașul avea statut de reședință a plășii Oltenița din județul Ilfov. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa în aceeași plasă Oltenița și comuna Oltenița Rurală (Oltenița Veche), comună rurală, aflată la nord de oraș. Comuna era formată numai din satul de reședință, cu o populație totală de 1804 locuitori ce trăiau în 316 case și 8 bordeie. În comuna Oltenița Rurală existau o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”, o școală mixtă cu 27 de elevi și o moară cu aburi.
Anuarul Socec din 1925 consemnează pentru Oltenița același statut de comună urbană reședință a plășii Oltenița, și o populație de 6341 de locuitori. Comuna Oltenița Rurală avea în compunere satele Oltenița Rurală și Atârnați, cu 2600 de locuitori. În 1931, Oltenița Rurală a devenit comună suburbană a comunei urbane Oltenița. După aceea, comuna Oltenița Rurală a fost desființată, satul Oltenița Rurală fiind el însuși comasat cu localitatea urbană Oltenița.
În 1950, Oltenița a căpătat statut de oraș raional și reședință a raionului Oltenița din regiunea București, statut ce s-a păstrat până în 1968, când a redevenit oraș component al județului Ilfov (reînființat). În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea orașului la județul Călărași. Orașul a primit statutul de municipiu în 1997
Sursa: Wikipedia