Palatul Mihai Sturza- Iași

Palatul Sturdza de la Miroslava este un palat construit la începutul secolului al XIX-lea de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman în satul Miroslava, la o distanţă de 4 km de municipiul Iaşi.

Palatul Sturdza de la Miroslava (sau Casa Sturdza) a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, la numărul 1447, având codul IS-II-m-B-04204.

Palatul se află în prezent în curtea Liceului Agricol “Mihail Kogălniceanu” din Miroslava, aici funcţionând Muzeului Etnografic al Agriculturii Moldovei şi biblioteca şcolii.

Istoric

Palatul Sturdza de la Miroslava a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman. În această clădire a fost deschis la 24 octombrie 1831 Institutul de Educaţie pentru Fiii de Nobili, care a funcţionat până în anul 1834, când absolvenţii primei promoţii (printre care şi Mihail Kogălniceanu) au plecat împreună cu profesorii lor francezi să-şi continue studiile la Paris.

La începutul secolului al XX-lea, palatul s-a aflat în proprietatea principesei Olga Sturdza (1884-1971), fiica principelui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu. Ea a înfiinţat în februarie 1917 în acest palat Orfelinatul “Principesa Olga M. Sturdza”.

La 1 septembrie 1919, aici s-a deschis Şcoala superioară de agricultură de la Miroslava, înzestrată cu peste 200 ha teren arabil.

În anul 1946, principesa Olga Sturdza a donat statului palatul, terenul agricol (peste 200 de ha), parcurile şi toate dependinţele, acestea devenind proprietatea Şcolii agricole. În septembrie 1974, Şcoala superioară de agricultură s-a transformat în Liceul Agroindustrial Miroslava, redenumit în mai 1991 ca Grupul Şcolar Agricol “Mihail Kogălniceanu”.

În prezent, în această clădire este amenajat Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei şi biblioteca Liceului Agricol “Mihail Kogălniceanu” din Miroslava.

Muzeul a fost deschis în mai 1980, după şase ani de acumulări intensive, cu concursul specialiştilor de la Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Iaşi. El a funcţionat ani de zile în doar trei săli ale Palatului Sturza, iar astăzi este extins în 12 camere, dintre care unele de foarte mari dimensiuni, ocupând practic în întregime palatul menţionat.

În muzeu sunt expuse piese de mare interes şi valoare pentru ilustrarea universului artistic şi utilitar al ţăranului român din centrul Moldovei, grupate în şase secţii distincte şi anume:

• Unelte agricole pentru cultura      mare;
• Zootehnia în Moldova;
• Industrie casnică în Moldova;
• Portul popular din Zona Iaşi;
• Centre ceramice tradiţionale      din Zona Iaşi;
• Istoria şcolii şi a      învăţământului agricol românesc din Moldova.

În prezent, edificiul are nevoie de reparaţii capitale, existând deja fisuri în pereţi. În perioada iernii, el nu este folosit deoarece nu dispune de instalaţii de încălzire.

Olga Sturdza

Olga Sturdza (n. 27 septembrie 1884, satul Popești, județul Iași – d. 10 iulie 1971, Varengeville-sur-Mer, Franța) a fost o sculptoriță română. Născută în familia Mavrocordat, ea era descendentă a domnitorilor fanarioți.

Biografie

Prințesa Olga Mavrocordat s-a născut la data de 27 septembrie 1884 în satul Popești (județul Iași), moșie primită ca zestre de femeile din familie. Era fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino-Pașcanu și se născuse când tatăl ei avea 42 de ani, iar mama sa 22 ani. Pe moșia din Popești se afla un conac pe care, după căsătorie, Alexandru Mavrocordat l-a dărâmat și a ridicat cu meșteri italieni un palat care se mai poate vedea și astăzi.

Olga a mai avut o soră, Maria, şi un frate, Gheorghe, mort tînăr într-un accident de călărie.

După douăzeci de ani de căsnicie, în 1900, mama ei, Lucia, se desparte de Alexandru Mavrocordat. Şi-a ocupat timpul cu educaţia copiilor, administrarea moşiilor şi cu călătoriile. Era o călătoare pasionată şi avea un vagon de tren propriu, Din acesta a coborît pentru ultima dată la 9 iunie 1831, venind dintr-o călătorie în Egipt. Pe peronul gării Iaşi a murit.

În anul 1908 s-a căsătorit cu prințul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei Mihail Sturdza (1834-1849).

Soțul său se născuse la Dieppe, în Franța, unde bunicul său, Vodă Sturdza cumpărase un castel și tot acolo a trăit cea mai mare parte a vieții, până la căsătoria sa. Datorită lui s-au putut păstra în familie argintăria, biblioteca, obiecte de preţ, el salvîndu-le din castelul distrus de germani în cel de-al Doilea Război Mondial.

Mihail Sturdza avea în România multe moșii pe unde stătea mai mult, el fiind și un pasionat vânător. Avea o statură masivă, ca de altfel şi Olga Sturdza, care era şi ea înaltă.

A studiat pictura și sculptura la Berlin, Dresda și Paris, mai întâi ca elevă a sculptorului Debois și apoi ucenică a celebrului Auguste Rodin. În anul în care s-a căsătorit, ea și-a expus sculpturi la Salonul de la Paris. Primul atelier l-a avut la Dieppe, apoi a deschis un atelier la Iași, în Copou, unde lucra cu dalta și ciocanul busturi și statui de marmură.

Constantin Argetoianu o cunoscuse pe Olga Mavrocordat înainte de căsătorie, la Viena, descriind-o astfel:

“Fată frumoasă, viguroasă și arătoasă, cu doi ochi negri care sfredeleau, emancipată (călătorea singură, lucru neobișnuit) și inteligentă. Plină de farmec și cetită.”

În perioada Primului Război Mondial, Olga Sturdza a fondat Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război, a cărei președintă a fost. În anul 1918 ea a înființat în palatul familiei de la Miroslava Orfelinatul “Principesa Olga M. Sturdza”, transformat în anul 1919 în Școala superioară de agricultură, înzestrată cu 100 ha teren arabil. De asemenea, s-a ocupat și de Școala Normală “Mihai Sturdza” și de Liceul Internat.

După cel de-al doilea război mondial, argintăria, biblioteca și alte obiecte de preț ale familiei sale au fost duse din castelul distrus de germani în castelul familiei din Dieppe (Franța).

În anul naționalizării, 1948, principesa a fost dată afară din casa de la Hangu ,unde o prinsese naţionalizarea, și s-a mutat împreună cu văduva fiului său Dimitrie și cu nepoții, în casa lor din București.

Au fost obligați să părăsească și această casă, mutându-se într-o căsuță cu două camere din cartierul Crucea de Piatră, de unde a fost ridicată și arestată în anul 1953, împreună cu nora sa, Ileana Manu-Sturdza, sub învinuirea că au vândut lemne de pe fosta lor proprietate (pădurea Hangu). Au fost deținute la penitenciarele Mislea și Jilava, fiind eliberate după 9 luni.

În anul 1957 i s-a permis să plece din România, datorită intervenției cumnatului său, ambasadorul grec Argyropoulos, căsătorit cu sora sa Maria. El a insistat, în cadrul negocierilor în probleme financiare dintre guvernul grec și cel român, să se obțină aprobarea părții române ca Olga Sturdza să plece în Franța.

“Principesa Olga Sturdza a murit la 10 iulie 1971, la vârsta de 87 ani, la proprietatea Sainte Marguerite, din apropierea localității Varengeville-sur-Mer, de lângă Dieppe, în Franța cu băiatul ei Gheorghe Sturdza și nora sa Margareta Sturdza (născută Kvaal). Cel mai celebru nepot al ei este Dimitrie G. Sturdza (multiplul Campion de tenis al Elveției și proprietar a Companiei Déesse Cosmetics of Switzerland)

Olga Sturdza a fost o femeie exceptionala, care poate fi asezata oricind alaturi de Martha Bibescu. Ea a infiintat in timpul primului razboi mondial Societatea pentru ocrotirea orfanilor de razboi, prin care a adapostit 340.000 de copii.  In 1917 a fondat in palatul acesta Orfelinatul «Principesa Olga M. Sturdza», care a devenit in 1936 Scoala Agricola”, povesteste Dumitru Bunea, profesor la liceul Agricol.

In cladirea construita la finele sec. XVIII, a functionat timp de doar patru ani 1830-1834 Institutul de Educatie pentru Fii de Nobili, fondat de Mihail Sturdza. In prezent, aici se afla un muzeu de etnografie si biblioteca scolii. Cladirea nu este intr-o stare prea grozava.

“Are nevoie de reparatii capitale. Are deja fisuri. Cred ca este nevoie de peste 10 miliarde lei vechi pentru a o reface. Am vorbit cu cei de la Primarie cu ceva timp in urma, poate reusim sa prindem cladirea intr-un proiect european”, spune Bunea.

Palatul nu este folosit in perioada de iarna pentru ca nu este incalzit.

Statuia lui Eminescu de lîngă Biblioteca Centrală Universitară, care îi poartă numele, este unul din monumentele cunoscute de orice român. Puţini români, chiar ieşeni fiind, ştiu că acolo a fost amplasat după Primul Război Mondial un monument închinat eroilor din acest război. O copie nu prea reuşită se poate vedea în piaţa din faţa Universităţii de Medicină.

În anul 1924, ea a donat municipiului Iași, Monumentul Unirii, care a fost inaugurat în mai 1927 în prezența Reginei Maria și dărâmat în anul 1947.

În prezent, se mai păstrează la Iași puține sculpturi ale sale: cenotaful lui Alexandru Mavrocordat, „Sărutul“ și „Sburătorul“ de la Vila Sonet Mihai Codreanu.

Autoarea monumentului original era prinţesa Olga Sturdza, talentată sculptoriţă,care reuşea prin această operă să emoţioneze trecătorul care-şi făcea plimbarea spre parcul Copou şi să-l facă să-şi amintească de ostaşii români care şi-au dat viaţa făcînd posibilă Marea Unire de la 1918. Sovieticii care ne-au invadat oraşul n-au putut suporta mult timp acest permanent memento şi au dărîmat monumentul în 1947.

La data de 1 august 1924, principesa Olga Sturdza a adresat o scrisoare către Primăria municipiului Iași, prin care își exprima intenția de a dona orașului Iași un monument de marmură simbolizând Marea Unire din 1918.

« Ascultând îndemnul cu deosebire scump cugetelor românești de a se vedea înălțându-se în Iași un monument comemorând Marea Unire, care aici s-a înfăptuit, am onoarea a vă aduce la cunoștință că de aproape cinci ani lucrez la un grup alegoric, înfățișând alipirea provinciilor la sânul Patriei-Mamă. Monumentul este aproape terminat și întrunește într-un grup de marmură, în înălțime totală de cinci metri, cinci figuri reprezentând: Patria Mumă, Transilvania, Basarabia, Bucovina și românii de pretutindeni, care au rămas în afara hotarelor noastre. Acest monument, în valoare de 2 milioane [lei] și care este aproape gata, îl dăruiesc Iașului. Voi supraveghea și îngriji personal instalarea monumentului »

Pe ultima latură a soclului monumentului (cea din spate) erau înscrise cuvintele Olgăi Sturdza:

„Neamului românesc întregit și Iașului – leagănul unirilor – închin această lucrare a inimii și mâinilor mele. Olga I. Sturza. 29 mai 1927“.

Pentru cele patru figuri de copii, sculptorița căutase și găsise chipuri emblematice printre elevele Școlii Normale Mihail Sturdza din Iași, deși gazetarii epocii afirmau că de fapt figuile feminine reprezintă fetele reginei: prințesele Marioara, Elisabeta și Ileana, iar copilul din afara grupului (românii din afara granițelor) era simbolizat de către micul principe Mircea, care murise în anul 1916 la începutul războiului și rămăsese în mormânt la București

Sursa: http://vizitamiasi.canalblog.com/archives/2010/09/12/19046262.html