Palatul “Micul Trianon”

Palatul “Micul Trianon”, Florești- Prahova

Visul “Nababului” nu a murit, deşi a trecut mai bine de un secol. Palatul numit “Micul Trianon”, construit la Floreşti, judeţul Prahova, din ordinul lui Grigore Cantacuzino – cel mai bogat român al acelor vremuri de început de secol XX, se restaurează şi va deveni centru internaţional de conferinţe. Ambasadaorul Franţei în România, Philippe GUSTIN, a pus şi el o vorbă bună în acest sens. 

Foştii moştenitori, urmaşi ai “Nababului”, adică reprezentanţi ai familiilor Cantacuzino, Sturza, Bibescu, au vândut – în 2009 – o parte din proprietate unui antreprenor român, respectiv Radu Tudorache.

Fost şef la Autoritatea Naţională de Reglementare a Comunicaţiilor şi primul consultant al Google în România, acesta este unul dintre proprietarii fondului de investiţii.

Conform Forbes România, în 2010 averea lui Radu Tudorache era evaluată la 15 milioane de euro. Familia acestuia deţine distribuitorul naţional de medicamente Montero şi lanţul de farmacii Remedio, o companie de transport (Wijs Logistics), un call-center (Callbox), o companie de grădinărit şi amenajări (Concept Garden) şi una de curăţenie (Clean Team). În total, sub umbrela Newarch şi a lui Radu Tudorache sunt 15 firme, inclusiv în domenii ca IT, imobiliare şi industrie.

“Micul Trianon are nevoie de aproximativ 20 milioane de euro pentru a fi restaurat. Radu Tudorache şi urmaşii familiei Cantacuzino au început lucrările anul trecut (2012 – n.n.). Au adus maeştri pietrari din Franţa, deoarece vor să recupereze tot ce se poate din vechea clădire şi să păstreze exteriorul intact, aşa cum a visat Grigore Cantacuzino. În interior, însă, zidurile vor fi consolidate şi se va da o funcţionalitate modernă, deoarece am înţeles că vor să facă un centru internaţional de conferinţe, poate cel mai mare din sud-estul Europei. Chiar ambasadorul Franţei din România s-a implicat în acest proiect şi a cerut directorului de la Michellin Floreşti să ofere sprijin familiei Cantacuzino”, a declarat în exclusivitate pentru Max-Media.ro primarul comunei Floreşti, Eugen David.

ISTORIA CLĂDIRII

dificiul a fost vândut în 2009 lui Radu Tudorache, primul consultant al Google în România. Fost şef în Autoritatea Naţională de Reglementare a Comunicaţiilor, Radu Tudorache este acum unul dintre proprietarii fondului de investitii Newarch Investments, care are investiţii în domeniile farma şi estate. El mai deţine diverse afaceri: o companie de transport (Wijs Logistics), un call-center (Callbox), o companie de gradinarit si amenajari (Concept Garden) şi una de curatenie (Clean Team). În total, sub umbrela Newarch şi a lui Radu Tudorache sunt 15 firme. Planurile cu privire la acest monument au rămas necunoscute, chiar şi celor abilitaţi să întrebe oficial aceste lucruri: Direcţia de Cultură Prahova şi Primăria din Floreşti. Se estimează că pentru restaurarea clădirii ar fi necesari 20 de milioane de euro.

Micul Trianon a început să fie construit la începutul secolului XX. În 1907, arhitectul Ion D. Berindey la dorinta lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – supranumit “Nababul”, fost prim-ministru –  începe construcţia unui palat care trebuia să fie copia Trianonului de la Versailles şi pe care urma să-l moştenească nepoata Alice Cantacuzino, adică urmaşa celui de-al treilea fiu al “Nababului”, Mihail G. Cantacuzino.

Berindey mai proiectase, pentru acelaşi boier, palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu” (când fiul Nababului, Mihail, a murit, moştenitoare a devenit soţia sa Măruca, aceasta s-a recăsatorit apoi cu George Enescu).

Alice Cantacuzino îşi dorise un palat cu 365 de camere, însă arhitectul Ion D. Berindey a gândit o construcţie mult mai mică cu 15 camere, în stil eclectic şi cu accente rococo şi neoclasice, o combinaţie între Micul Trianon şi Marele Trianon de la Versailles. În 1913, construcţia şi cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare sunt gata, când din păcate Nababul a murit pe neaşteptate, de pneumonie. Mai trebuiau făcute doar unele finisaje interioare.

Palatul a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv beton armat, şină de cale ferată sau granit – pe care-l folosea Anghel Saligni la podul de la Cernavodă. Lucrările au fost făcute cu pietrari şi maeştri zidari din Franţa. Clădirea imită ca structură Micul Trianon, fiind construită pe 3 nivele inegale (demisol, parter şi etaj).  Pe fațada sudică a Palatului Cantacuzino, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se afla o splendidă sculptură în basorelief, reprezentand doi îngeri care poartă blazonul familiei.

Zidurile exterioare aveau peste un metru grosime, iar fundaţia palatului şi întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce şi explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de preţios ca marmura. Pentru a crea o ambianţă armonioasă şi elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuşti de esenţă rară în jurul palatului. În faţă a fost amenajată şi o piscină, a cărei formă se poate distinge şi în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală, asemănător cu cel de la Castelul Peleş şi mai multe săli de bal destinate oaspeţilor dornici de distracţie.

După modelul parcurilor franţuzeşti, în faţa Micului Trianon se întindea un mare bazin cu apă, astăzi secat şi mai multe terase care coborau în trepte spre lunca râului Prahova. Din bazin, apa se scurgea într-un canal cu apă, care traversa tot parcul.  Peste acest canal cu apă, se trecea peste mai multe podeţe, dintre care unul, cel mai mare, se păstrează foarte bine şi astăzi. În parc erau înălţate mai multe statui din piatră, ale căror fragmente se mai văd risipite prin iarbă.

Tot în incinta parcului, la o mică distanţă de palat, se află o altă construcţie impunătoare, un imens castel de apă înalt de 30 metri (declarat monument), care seamănă izbitor cu Turnul Chindiei de la Târgoviște, pe care în mod sigur a vrut să îl imite.

În urma primei vizite la palat, Maria Tescanu Rosetti (Măruca), nora lui George Grigore Cantacuzino şi ulterior soția lui George Enescu, descrie astfel cadrul natural:
“Adevărat paradis terestru, cu atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferată ce traversează câmpia, între Florești şi Băicoi, nici împrejurimile prăfuite ale proprietăţii, nici drumul desfundat care leagă gara de castel nu lăsau să se întrevadă ceva asemănător. Colorit bogat, armonios împărţit: straturi înflorite, catifeaua de un verde intens a pajiştilor netede, carpeni rămuroşi, tufe pline de flori mirositoare, bazine, fântâni arteziene după moda franceză, linia clasică a aleilor lungi, cu pietrişul fin bine netezit, care aminteau grădinile de la Versailles, înviorate de asfinţitul soarelui de mijloc de augustş pâlcuri de vile luminoase şi de pavilioane vesele, împodobite cu capucine şi muşcate”.

Prinţesa Alice Cantacuzino, supranumită de poporeni Domniţa, a plecat din palat când au venit ruşii. În 1945, Alice Cantacuzino cere Comisiunii Monumentelor Istorice trecerea construcţiei sub protecţie Casei Regale. Comisiunea a acceptat cererea, apreciind frumuseţea parcului şi însemnătatea istorică a locului frecventat de numeroase personalităţi.

În timpul celor două ocupaţii, cea germană şi cea sovietică, au fost furate tabla din cupru de pe acoperiş, sobele de teracotă şi toate piesele de mobilier. A urmat naţionalizarea, din 1948,  şi lovitura de graţie dată palatului a venit în anul 1965, când în clădirile anexe s-a înfiinţat un sanatoriu TBC, care a adăpostit aproape 150 de pacienţi.

Sursa: http://www.max-media.ro/prahova-micul-trianon-de-la-floresti-creatia-nababului-se-restaureaza-si-devine-centru-international-de-conferinte.html