Breaking News
Home » Obiective turistice laice » Palate » Palate Cluj » Palatul Jósika din Cluj
GEKO's WorkGroup Inc.

Palatul Jósika din Cluj

Palatul Jósika din Cluj

Palatul Jósika, denumit și Casa cu picioare, se află lângă Palatul Rhédey în Piața Unirii nr.10. Edificiul a fost înălțat pe locul fostei reședințe din Cluj a principilor Transilvaniei.

Istoric

Inițial pe acest loc s-a aflat casa Kakas [‘kɔkɔș], care a adăpostit în secolul XVI principii Transilvaniei. De aici Sigismund Báthory a asistat în 1594 la execuția membrilor partidei filoturcești[1]. Clădirea a devenit reședința lui Anton Jósika (Antal Jósika), comitele Clujului, la mijlocul secolului al XVIII-lea, clădirea având atunci doar un etaj. În 1828, clădirea a fost refăcută de János Jósika, guvernatorul Transilvaniei, căpătând înfățișarea de astăzi. Cu această ocazie clădirea a fost înalțată cu etajul II, iar etajul deasupra aripii din curte a fost ridicat ulterior, în perioada 1864-1865. La etajul I a funcționat Cazinoul maghiar din Cluj, iar în perioada 1880-1902 Tabla regească. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul timpului Palatul de Justiție, Curtea de Apel și Biblioteca Facultății de Medicină.

Palatul aparține stilului neoclasicist. Elementul caracteristic în fațadă este porticul sobru cu coloanele dorice dublate în perete de pilaștri, susținând un amplu balcon de fier forjat. Atica poartă inscripția MDCCCXXVIII (1828), anul renovării clădirii.

Pe fațada clădirii este montată o placuță ce amintește că: “In această clădire, unde a activat Partidul Social Democrat, a avut loc la 3 noiembrie 1918 Adunarea de Constituire a Gărzii Naționale Române din Ardeal”

Sursa: Wikipedia

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

palatul-wass1

Palatul Wass din Cluj

Palatul Wass din Cluj Palatul Wass din Cluj-Napoca este o clădire situată în Piața Unirii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.