Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
SCHITUL-TROIANU

Schitul Troianu

Schitul Troianu. Loc Ramnicu Valcea-Valcea

Hram: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Arhiepiscopia Ramnicului Valcea

 

Biserica cu hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, datând din secolul al XVIII-lea şi casa stăreţiei au fost refăcute de Hrisant Penetis (Hurezeanul), egumenul Mânăstirii Hurez, în anii 1840-1842 ca metoh al Mânăstirii Hurez, pe un teren al acestuia, invecinat cu proprietatea Mânăstirii Bistriţa. Întregul teren din zonă, cu mult mai mare decât cel pe care se află complexul muzeal de astăzi, a aparţinut celor două mânăstiri vâlcene.

În vara şi toamna anului 1848, cu asentimentul autorităţilor eclesiastice, aici s-a aflat comandamentul militar al armatei de panduri şi voluntari condusă de generalul Gheorghe Magheru.

La secularizarea averilor mânăstireşti, efectuată prin legea din 1864, schitul Troianu a fost trecut în proprietatea statului, devenind metoh al mânăstirii Hurez. Ulterior, din 3-5 martie 1949 intră în stăpânirea statului.

Până în anul 1972, biserica, turnul clopotniţă, casa stăreţiei şi terenul aferent au aparţinut de I.A.S. Rm.Vâlcea. Casa stăreţiei fusese transformată în depozit, foişorul şi pridvorul dărâmate, iar biserica devenise grajd pentru vite. Şi toate acestea în condiţiile în care fostul schit de la Troianu figura din iulie 1966 la poziţia nr. 7243 pe lista monumentelor istorice protejate de stat (la lista nouă din 1992 figura la poziţia 39/ B/ 341).

În anii 1972-1975, întregul complex de clădiri a fost restaurat de Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă Vâlcea. Din 18 octombrie 1973, monumentul istoric a fost transferat în administrarea Muzeului Judeţean Vâlcea, fiind numit la acea vreme, „Casa Magheru”. După restaurare, aici a fost amenajat Muzeul „General Gheorghe Magheru”. Aflat într-o zonă periferică a oraşului, muzeul a avut un flux mic de vizitatori, cu mult sub cheltuielile de salarizare a personalului şi de întreţinere a clădirilor.

Din 1990, expoziţia a fost desfiinţată. În prezent în acest spaţiu sunt depozitate obiecte de mobilier. Clădirea stăreţiei (în care a funcţionat expoziţia de bază a muzeului) se afla într-o stare avansată de degradare, datorită unei alunecări de teren.

Sursa: http://www.arhiram.ro/manastiri/schitul-troianu

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

4054_1

Schitul Papusa

Schitul Papusa.Com Costesti, Sat Bistrita-Valcea Hram: Sfântul Grigorie Decapolitul Arhiepiscopia Ramnicului Valcea   Schitul Papusa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.