Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
show_upload_viewobjective_14180530340.18052900_sp_1418053034_vsm_347

Manastirea Partos

Manastirea Partos.Com Banloc, Sat Partos-Timis

Hram: inaltarea Sfintei Cruci, Sfantul losif cei Nou de la Partos

Arhiepiscopia Timisoarei

 

Manastirea de la Partos (Timis) – hram “Inaltarea Sfintei Cruci” (14 septembrie), “Sfantul Iosif cel Nou de la Partos” (15 septembrie)

Cea mai veche mentiune documentara ce ne este cunoscuta despre acest asezamant monahicesc dateaza din 1571, dupa 19 ani de la ocuparea Banatului de catre turci, cand ieromonahul Laurentiu, aflat in drum spre Brasov si Alba Iulia (unde tipareste intre 1577-1580 trei carti de cult) zaboveste timp mai indelungat aici si face danie o tiparitura din 1562, pe filele careia caligrafiaza: „Aceasta carte, sfanta dumnezeiasca Evanghelie a daruit-o ieromonahul Laurentiu Cernogorat manastirii din Partos inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, in 1571”. O alta marturie din 1529, lamureste: „Cartea aceasta e proprietatea manastirii Hopovo. S-a dat in anul 1639 in mainile protopopului Eftimie, spre folosinta bisericii din Belgrad, in timpul conducatorului ieromonah Gavril. Apoi s-a trecut la manastirea Partos in 1655 in vremea conducatorului ieromonah Neofit. Daca acolo ar ameninta-o vreun pericol, atunci sa se dea inapoi manastirii Hopovo”, manastire in Srem, care s-a bucurat in secolul XVII impreuna cu alte manastiri din sudul Dunarii de daniile trimise de Vasile Lupu, de fiul sau Stefan, de Dabija Voda, de boierul Draguti. Egumenul ei, Gavril Miakici, amintit prin 1667 ca episcop pastorind si pe cei 11.000 romani din dieceza Zagrebului si care a fost sfintit in Moldova, da manastirii Partos un Minei, manuscris din 1623.

n 1666, calugarii trimisi de patriarhia din Ipek vin pentru a doua oara in Banat dupa milostenie, (prima data in 1660) si gasesc la manastirea Partos, ca egumen, pe kir Stefan si pe popa Bratul. Prezenta unui egumen dovedeste ca manastirea avea mai multi calugari, ca era bine organizata sub turci si ca isi indeplinea chemarea. Iar grecescul „kir” cu care e intitulat egumenul, indreptateste concluzia ca e venit aici din o manastire greceasca, sau ca trimis al Patriarhiei din Constantinopol.

Harta austriaca a Banatului din 1723 infatiseaza manastirea ca izolata, inconjurata de paduri intinse si de mlastini. Trecuse, deci, prin cei 164 ani de stapanire otomana si peste luptele ce s-au succedat in acest rastimp cand s-a nimicit o mare parte din documentele si cartile ce a avut, ca apoi, din ce a mai ramas, sa se instraineze dupa desfiintare.

Sub dominatia austriaca, manastirea isi continua misiunea de ocrotitoare a credintei si raspanditoare a culturii. Pe fila unei Evanghelii, un negustor din Timisoara lasa sa se scrie in preajma plecarii sale la Ierusalim, unde va merge peste putin si preotul roman Mihai Popovici din Sanmihai: „Aceasta sfanta carte trebuincioasa pentru suflet, asa numita Evanghelie, o dau eu pacatosul, robul lui Dumnezeu, hagi Peici, la manastirea Partos, unde este asezat trupul Sfantului Vladica Iosif, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, pentru binele nostru, pentru calatoria fericita spre marea cetate Ierusalim. O daruiesc manastirii sus amintite si pentru sufletele raposatilor Nedelcu… Scris in Timisoara, 1749, mai 30”. Iar despre insemnatatea pe care a avut-o manastirea in prima jumatate a secolului XVIII marturiseste monumentala biserica manastireasca ridicata intre anii 1750-1753 de Marcu Mutiu si oprirea aici, la inceputul anului 1744, a calugarului Visarion Sarai de la manastirea Pakra din Slavonia in drumul sau spre Lipova si Transilvania, unde a zadarnicit in cateva saptamani catolicizarea pe care o realizase prin silnicii, armata si administratia habsburgilor.

Actiunea catolicizanta se indreapta spre manastiri, care constituiau un obstacol de neinvins in calea infaptuirii ei. Real, exista aici o salba de manastiri apropiate intre ele: Saraca, Sangeorge, Partos, Srediste, Zlatita, Voislovita, Bazias, Cusici si Mesici. Curtea vieneza in temeiul articolelor 47 si 50 din Regulamentul iliric, trece la fapte.

Dispozitiilor semnate de Iosif al II-lea, le raspunde dupa multe amanari conducerea Bisericii sarbe. Deputatia ilirica luandu-le ca baza, dupa analizarea amanuntita a raspunsurilor isi intocmeste raportul si procesul verbal referindu-se mai ales la desfiintarea unor manastiri din eparhia Timisoarei, pe care le transpune Consiliului de stat in luna urmatoare. Primul aliniat din referatul Consiliului, desluseste: „Din acest protocol reiese ca ierarhia ortodoxa se resemneaza fara nici o opozitie la desfiintarea manastirii Partos. Deputatia este, prin urmare, de parere, ca unirea propusa a acestei manastiri cu cea de la Sangeorz s-ar accepta si manastirea Sangeorz s-ar putea sistematiza cu 12 calugari si cu un arhimandrit”.

Din situatiile inaintate comisiei aulice, aflam ca in 1771 manastirea Partos avea sase calugari: egumenul Pahomie Gruici, Vincentiu Stanciulovici, Ioan Milicievici, Vasile Popovici, Procopiu Ranislavlevici si Avram Belici, trei fiind romani. In acelasi an, manastirea construieste alte edificii si le repara pe cele vechi. Situatia din 1775 arata ca majoritatea calugarilor sunt originari din Transilvania, Banat si Tara Romaneasca si ca stiau numai romaneste. Ei si confratii sarbi isi exprima durerea in „o lunga ieremiada inscrisa in biserica cea noua a manastirii, care o avem decopiata, unde calugarii respectivi in anul 1778, 2 noiembrie se plang ca trebuie sa paraseasca vechea lor locuinta si sa se stralocheze: antistele lor (conducatorul) Petru Popovici, in drept in parohia sa din Soceni, in protopopiatul Caransebesului, iar ei – ceilalti calugari – parte in manastirea Singiorgiu, parte in Voislovita”.

Dupa cateva zile de la datarea plangerii care cuprindea informatii pretioase despre trecutul manastirii, pierduta pentru totdeauna, in 10 noiembrie, obstea calugarilor e silita sa plece. Odoarele si cartile bisericesti au fost luate, parte de conducerea ierarhica din care unele se pastreaza si azi in biblioteca episcopiei sarbe a Varsetului (Serbia), parte de manastirile Mesici si Sangiorz, iar antimisul primit in 1750 a ajuns pana departe, in parohia din Steiul Bihorului.

In iarna grea a anului 1777, cum spun scrisorile vremii, calugarii pleaca indurerati ca lasa fara veghe mormantul ce adapostea moastele Sfantului Iosif. Pe acest mormant, istoricul Tincu Velia a citit prin 1865: „Sviatitel Iosifa novii bivsii Mitropolita Temisvarskii”, confirmata de o insemnare facuta pe manuscrisul unei carti de cult din 1529 ce a apartinut manastirii, azi in posesia episcopiei ortodoxe sarbe din Varset, Serbia: „Aceasta carte este a Domnului mitropolit Iosif al Timisoarei 1655″. Mai tarziu, o alta mana a intregit: „care de buna voie a parasit episcopia, retragandu-se in manastirea Partos, unde a trait cativa ani si apoi s-a reintors la vesnica odihna, unde dorm sfintii”.

Loc sfintit prin faptele si moastele sale, spre care se indreapta hagiul din Timisoara in 1749 cerand ocrotirea in lunga calatorie pana la Ierusalim si unde Marcu Mutiu zideste in 1750 frumoasa biserica, manastirea isi va continua misiunea de aparatoare a Ortodoxiei, caci dupa patru ani de la desfiintare, in 1782, protopopul Ioan Suboni, ca prinos de recunostinta lasa unui bun mester sa zugraveasca, se pare, dupa o icoana disparuta, chipul Sfantului Iosif ce se pastreaza si astazi. Iar credinciosi din mari departari, vin aici nu numai la praznicul hramului ci fara incetare, ca sa-si gaseasca linistea si increderea in mai bine. Din daniile lor, au mai ramas icoanele date de Traila Lupu in 1827, de Miuta, Erdeleanu, de Iacobici care scrie pe Penticostarul tiparit in 1805: „Acest Penticostariu l-a cumparat Dimitrie Iacobici din Ciacova fiind intr-o mare nevoie. Atunci si-au pus toata nadejdea in Dumnezeu, in Mantuitorul Iisus Hristos si in Sfantul Iosif si facandu-se rugaciuni, s-a manuit cel mai de sus. 19 mai 1870”.

Astazi, manastirea isi praznuieste hramul in ziua Inaltarii Cinstitei Cruci, cand credinciosii vin ca odinioara sa-si intareasca sufletele.

In anul 1944, sub ingrijirea Centrului eparhial, manastirea a fost reactivata, asezandu-se aici calugarite. In anii comunismului viata monahala de aici a fost intrerupta, locul fiind luat de parohia Partos.

In anii 1970-1980 Centrul eparhial, la propunerea Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Nicolae al Banatului, a decis ca la biserica fostei manastiri care este biserica parohiala si la paraclis, sa fie facute lucrari importante de reparatie si intretinere.

La 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, intrunit sub presedintia Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Nicolae al Banatului, a hotarat, pe baza propunerii Consiliului Eparhial, reinfiintarea manastirii Partos, cu destinatie pentru calugari.

Sursa:http://www.sfinte.ro/classifier/item.php?view=views/item.xsl&PHPSESSID=baeedf9d64a566b7f61aeeebb23769c4

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Manastirea-Timiseni-1

Manastirea Timiseni

Manastirea Timiseni.Com Sag-Timis Hram: Taierea Capului Sfantului loan Botezatorul Arhiepiscopia Timisoarei   ste ctitoria mitropolitului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.