Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
poza-2494_1

Manastirea Cebza

Manastirea Cebza.Com Ciacova, Sat Cebza-Timis

Hram: inaltarea Sfintei Cruci

Arhiepiscopia Timisoarei

 

Despre timpul când s-a construit biserica mănăstirii, aflată azi în mijlocul cimitirului parohial şi despre călugării care au vieţuit aici nu se ştiu prea multe. Primele informaţii se află în istoriografia străină care vorbeşte de existenţa unui vechi locaş de închinare şi de izvorul aflat sub altarul bisericii considerat de credincioşi ca având puteri vindecătoare. Tradiţia atribuie bisericii mănăstireşti de la Cebza origini mult anterioare secolului al XVIII-lea, actuala construcţie fiind continuatoarea mai multor înaintaşe care au fost ridicate pe locul celei de astăzi. Cunoscută sub denumirea de “mănăstire” găsim unele însemnări pe cărţile vechi bisericeşti. Astfel pe fila unui Antologhion este următoarea însemnare: “Biserica s-a zidit la 1758 cu turn de lemn”, amintind şi de înnoirile care s-au făcut în 1780 şi 1815. Pe fila manuscrisului unei Evanghelii găsim scris cu cirilică următoarele: “În curgerea anului 1850 s-au acoperit mănăstirea cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tutorilor (epitropilor) Vitu Chirică şi Păun Tradii, iar preoţii Trăilă Musteţ, Andrei Olariu, Ioan Petrovici şi Grigorie Petcu capelan …”. O altă însemnare spune: “Spre aducerea aminte. În curgerea anului 1882 s-au acoperit sfânta mănăstire cu şindrilă de nou cu cheltuiala bisericii prin preotul Alexandru Bugariu şi George Treta chinez (primar) şi Simion Treta ca tutore la sfânta mănăstire”.

Biserica, monument istoric, purtând hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”, este construită din lemn în formă dreptunghiulară de o simplitate impresionantă, având fundaţia din cărămidă iar pereţii din bârne de stejar peste care s-a aplicat tencuială şi acoperişul din şindrilă. La stăruinţa Î.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu, în anul 1996 s-a hotărât reactivarea acestui vechi aşezământ monahal pentru călugăriţe.

Acum este în construcţie întreaga incintă mănăstirească. Slujbele se oficiază în vechea biserică din cimitir; cât şi în paraclisul mănăstirii finalizat în luna iunie a anului 2006.

Sursa: http://www.pelerinajetimisoara.ro/manastirea-cebza

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Manastirea-Timiseni-1

Manastirea Timiseni

Manastirea Timiseni.Com Sag-Timis Hram: Taierea Capului Sfantului loan Botezatorul Arhiepiscopia Timisoarei   ste ctitoria mitropolitului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.