Breaking News
GEKO's WorkGroup Inc.
Manastirea-Botiza-1

Manastirea Botiza

Manastirea Botiza.Com Botiza-Maramures

Hram: Schimbarea la Fata

Episcopia Maramuresului si Satmarului

 

Manastirea de maici “Schimbarea la Fata” este o adevarata perla a arhitecturii traditionale de lemn din Maramures. Sfanta ctitorie din comuna Botiza, de pe  Valea Sasului, acest sfant asezamant gazduieste o icoana facatoare de minuni, care atrage anual numerosi credinciosi. Cadrul natural splendid din imprejurimile manastirii si serviciile duhovnicesti care se fac cu ocazia slujbelor religioase incanta nu numai ochii, ci si sufletele celor care viziteaza manastirea.

Complexul manastiresc din Botiza

Asezamant monahal de maici, Manastirea Botiza sau schitul Bals Botiza cu hramul “Schimbarea la Fata” este o sfanta ctitorie din aceasta localitate, unde se mai afla si o biserica de lemn din secolul al XIX-lea.

Lucrarile de construire a acestui asezamant s-au facut intre anii 1996 si 1999 si a fost ctitorit de credinciosii din Botiza, in frunte cu preotul Isidor Berbecaru. Lucrarile au fost coordonate de mesterul Vasile Petrehus,  din Botiza, la dorinta credinciosilor si a parintelui. Manastirea Botiza este o constructie de lemn pe temelie de beton si are forma de cruce. Aceasta are o lungime de 25 m, iar latimea in zona absidelor naosului 12 m si in pronaos 8 m, facand ca acest sfant asezamant sa fie considerat drept unul destul de spatios.

Manastirea “Schimbarea la Fata” este inalta si are ferestrele aranjate pe doua etaje. Catapeteasma este deosebit de frumoasa si este realizata in lemn sculptat, fiind opera preotului Gheorghe Niculescu din Buzau. Altarul este luminat de trei ferestre, una asezata pe zidul din rasarit, celelalte doua pe zidul din nord si cel din sud. Pronaosul, impreuna cu balconul pentru cor, este luminat de trei ferestre pe zidul din nord si doua pe cel din sud. Acesta are pridvorul deschis si este sustinut de opt stalpi din lemn, fiind sculptat si imprejmuit cu un grilaj din lemn, inalt de un metru. Intrarea in pronaos se face prin partea vestica, avand usa realizata din lemn masiv de stejar, foarte frumos sculptat.

Turla este pe pronaos, infundata in forma patrata la exterior si acoperita cu tabla cu solzi de peste. In podul pridvorului este instalat clopotul bisericii. Initial, aceasta a fost acoperita cu tabla, iar din anul 2001, dupa ce a venit aici maica Rafaela, a primit binecuvantarea Prea Sfintitului Justin sa fie inlocuita tabla, pentru a respecta traditia maramureseana, acoperind-o cu sindrila.

Pictura si sculptura asezamantului monahal

Pictura sfantului asezamant monahal este lucrata in fresca, in stil neobizantin, de pictorul Ion Botis, din Viseu de Sus, impreuna cu familia sa. Sculptura din biserica a fost executata de un grup de sculptori de la Humulesti.

“Schimbarea la fata” a Manastirii Botiza

Anul 2011 a insemnat pentru  Manastirea Botiza anul “schimbarii la fata” a acesteia. In urma interventiei radicale a arhitectulului Dorel Cordos asupra proiectului staretiei, mesteri priceputi au inceput lucrarile de modernizare. Acestia au lucrat deosebit de frumos, schimband fata manastirii.

Exista premisele ca dupa terminarea lucrarilor si a turnului-clopotnita de la intrare, cu o fericita racordare a caii de acces la facilitati moderne, sfantul asezamant s-ar putea inscrie intr-un circuit al pelerinajelor vrednic de urmarit si vizitat. In general, de acum putem vorbi de realizari deosebite in plan material la mai toate manastirile noastre, constructii marete, traditionale, altele chiar moderne si toate vizand civilizatia, curatenia, confortul. Dupa amplele lucrari ce au avut loc si dupa cele care vor urma de acum, se va pune acut problema umplerii lor de vietuitori, de har, de binecuvantare, de mari duhovnici care sa atraga lumea. Dorinta duhovnicilor este aceea de a indruma poporul si mai ales tinerii care au nevoie de modele, de viata austera prin rugaciune si post, de locuri si oaze de liniste si de bucurii duhovnicesti.

Semnificatia manastirii

Manastirea “Schimbarea la Fata” din Botiza reprezinta locul ideal de regasire sufleteasca si trupeasca a fiecaruia dintre noi. Aceasta indeamna credinciosul la rugaciune, la post, la viata fara de pacat si la mantuire sufleteasca. Manastirea din Botiza este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru dreptcredinciosul popor maramuresean, cu biserici stravechi si sfinti ierarhi care au pastrat unitatea poporului si a credintei sale apostolice. Acesta este si un un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreg neamul romanesc si pentru Biserica Ortodoxa, martira prin marturia data pentru Hristos de-a lungul veacurilor in zbuciumata sa istorie.

Sursa: http://www.informatia-zilei.ro/mm/cultura/manastirea-botiza-perla-a-arhitecturii-traditionale-de-lemn-din-maramures

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

117922_stramtura-biserica_w220

Manastirea Stramtura

Manastirea Stramtura.Sat Stramtura-Maramures Hram: Cuvioasa Parascheva Episcopia Maramuresului si Satmarului   SCHITUL „CUVIOASA PARASCHEVA”este înfiinţat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.