Breaking News
Home » Mănăstiri şi schituri » Mănăstiri Iaşi » Manastirea Hadambu
GEKO's WorkGroup Inc.
altar_vara_si_biserica

Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu.Loc Mironeasa-Iasi

Hram: Nasterea Maicii Domnului – biserica veche; Acoperamantul Maicii Domnului – biserica noua

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

 

După o istorie zbuciumată şi insuficient elucidată în toate detaliile şi sinuozităţile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobşte sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar şi mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaştere din propriile sale vestigii.

Ceea ce se ştie sigur, atât din pisania ctitoriei, cât şi din unele documente domneşti, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui lani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea laşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică si că această biserică avea hramul de ziua „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu”, adică la 8 septembrie. Este limpede că noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.

A rămas până acum neelucidată afirmaţia din pisania lăcaşului, potrivit căreia „dumnealui lani Hadâmbu a înnoit şi a făcut această biserică în anul 1659″, ceea ce înseamnă că, dacă atunci a înnoit-o numai, pe locul respectiv se afla deja o biserică mai veche, construită probabil din lemn şi pe care noul ctitor a refăcut-o, construind-o din piatră. Ipoteza este cu atât mai plauzibilă, cu cât o veche tradiţie românească spune – şi numeroase documente o confirmă – că, de regulă, o nouă biserică se construieşte pe locul uneia mai vechi sau undeva prin apropiere. In sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că, într-un document din 1658, deci anterior celui din 1659, este menţionată o mănăstire din Dealul Mare, cu hramul în ziua Sfântului Nicolae, adică la 6 decembrie. Documentul se referă la o danie pe care această mănăstire o primeşte în ziua de 4 august 1658. Se ridică în acest caz problema dacă biserica Mănăstirii din Dealul Mare, cu hramul Sfântului Nicolae, pomenită în documentul din 4 august 1658, este totuna cu biserica pe care a înnoit-o „dumnealui lani Hadâmbu” în 1659, potrivit pisaniei existente şi acum în mănăstire, sau este cu totul alta. lată întrebări la care viitoarele cercetări istorice şi arheologice vor trebui să răspundă.
Oricum, specialişti dintre cei mai autoritari în domeniu au relevat faptul că Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea şi că biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt, caracterizându-se prin diferite amenajări defensive, proprii incintei de plan rectangular, prevăzută la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor si neglijenţelor omeneşti, care uneori sunt mai dăunătoare decât stihiile naturii. Pe la începutul veacului al XX-lea, când Nicolae lorga vizita mănăstirea, admirând cu evlavie frumuseţea locurilor şi farmecul inefabil al peisajului, marele istoric nu putea să nu deplângă, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese venerabilul aşezământ monahal. Această situaţie s-a perpetuat până în pragul vremurilor noastre, când, mai cu seama, construcţiile anexe, dar – în bună parte – şi biserica au căzut aproape de tot în paragină.

Lucrările de restaurare, construire şi reconstruire din ultimii I 5 ani au asigurat Sfintei Mănăstiri dăinuire, dar şi o amplă şi temeinică dezvoltare. Toate acestea au fost posibile, pe de o parte, datorită evlaviei credincioşilor noştri care, în ceasuri de cumpănă, au alergat întru întâmpinarea nevoinţelor noastre, iar pe de altă parte, datorită cuminţeniei şi vredniciei părinţilor şi fraţilor din această mănăstire, care şi-au închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor. Fără adânca lor credinţă, fără generozitatea şi competenţa temeinică a unor distinse personalităţi din laşi şi Suceava, ar fi fost mult mai anevoioasă construirea unui edificiu atât de apreciat ca noua biserică, ce poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, considerată de specialişti drept o capodoperă de arhitectură ecleziastică în stilul tradiţional ştefanian. în rândul marilor realizări din ultimul deceniu al veacului trecut se cuvine să menţionăm şi monumentalul edificiu al arhondaricului, expresie generoasă a spiritului de ospitalitate moldovenească, restaurarea şi consolidarea bisericii monument, reconstruirea stăreţiei vechi, construirea unui agheasmatar, săparea şi amenajarea a trei fântâni, precum şi anexele gospodăreşti menite să rezolve numeroasele probleme economice curente ale mănăstirii, situată într-un spaţiu pe cât de minunat, pe atât de izolat.

Protos. Nicodim Gheorghiţă

 

În cunoscutul Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ consemna, în stilul lapidar, specific pentru asemenea publicaţii: „Schitul Hadâmbul, ctitorie a lui lani Hadâmbu, din 1659, este în fapt un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din sec. al XVII-lea. Biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt şi se caracterizează prin amenajările defensive, incintă de plan dreptunghiular cu turnuri circulare pe colţuri. Turnul porţii serveşte şi de clopotniţă. Construcţiile anexe sunt în ruină”. Astfel se prezenta aşezământul monahal din Dealul Mare – Hadâmbu la data când a fost vizitat de reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ, în vederea înscrierii schitului în al său Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească.

Cu aproximativ 70 de ani înaintea sa, iată cum se prezenta acelaşi aşezământ monahal în viziunea mult mai amplă a mare¬lui istoric Nicolae lorga, care a vizitat Mănăstirea Hadâmbu în anul 1907: „Un minunat zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var înconjură biserica Hadâmbului, de la care se vede, între copaci, coperişul de şindrilă spartă, din care nu se desface nici un turn. Acest zid de încunjur se ţine foarte bine încă şi abia s-au risipit unii din păreţii celor patru băşti din colţuri, dintre care una cuprinde şi clopotul nou, fără însemnare, şi scândura de stejar a toacei, care de ani de zile nu-şi mai au rostul, căci ruina a gonit pe preot. (…) Biserica nu e numai descoperită în parte, dar zidul ei însuşi crapă; o rană neagră despică faţada, iar pisania slavonă de la 1659 a Hadâmbului abia se mai ţine între cărămizile desprinse una de alta. A fost aici pe vremuri o biserică de lemn, în acest codru care se zice „al laşilor”, fiindcă mergea până în preajma oraşului, pe acest Deal Mare, asemenea cu care, zicea clisiarhul, altul nu se mai află. Din acei ani vechi vine mormântul de piatră proastă, ştearsă şi unsă de pătrunderea seculară a umezelei, care, în slove greceşti din veacurile al XV-lea ori al XVI-lea, pomeneşte pe un necunoscut fiu de boier sau de negustor. într-un târziu, veni puternicul şi bogatul Vornic lani Hadâmbul, un grec eunuc, de beteşugul căruia vorbeşte hazliu, în cuvinte tari pe care el însuşi e pus să le zică, letopiseţul timpului. El a „înnoit” însă din temelii, cu aceeaşi cărămidă nouă din care sunt ridicate şi zidurile4, vechiul schit de lemn părăsit în codru. Puţini călugări se oploşiră aici, în pacea răcoroasă a copacilor prin care numai pasul lor şi al celor câţiva săteni deschidea potecă. Şi, zi şi noapte, la ceasurile hotărâte, din başca porţii, care ţinea loc de turn, suna vechiul clopot, pierdut astăzi, dând o smerită viaţă de poezie pădurii laşilor pe Dealul cel Mare”.
Nicolae lorga îşi încheia cu o umbră de nostalgie articolul, exprimându-şi opinia, constructivă de altfel, dar neconfirmată de istorie, tocmai de istoria al cărei magistru prin excelenţă era. El scria ca şi cum ar gândi în sinea lui: „Ce bun loc de şcoală ar fi acesta; la câte n-ar putea sluji încă marea curte plină de flori între tarile ziduri negre! Dar vremea nouă nu numai că nu înţelege pe cea veche: ea nu vrea să primească nici binefacerile pe care aceea (adică vremea veche, n.n. CI. P.) le întinde cu mâinile amândouă (vremii noi, n.n. CI. P.)…”. Vremea cu adevărat nouă nu numai că a primit binefacerile vremii vechi, dar – aşa cum se va vedea mai departe – Ie-a şi amplificat, conferindu-le noi proporţii şi o nouă strălucire.

Deocamdată însă, din prezentarea de mai sus sunt de reţinut cel puţin două constatări fundamentale:

1. Că a fost aici pe vremuri – adică înainte de biserica zidită din piatră şi cărămidă de către lani Hadâmbul la 1659 – o biserică de lemn anterioară acesteia, atestată nu numai de tradiţie şi de anumite documente insuficient explorate, ci şi de un mormânt vechi de „piatră proastă, ştearsă şi unsă de pătrunderea seculară a umezelii, care, în slove greceşti din veacurile al XV-lea ori al XVI-lea pomeneşte pe un necunoscut fiu de boier sau de negustor”.

2. Că îndeobşte, în tradiţia ecleziastică creştină, o biserică nouă se construieşte pe locul sau în preajma uneia mai vechi.

Sursa:http://www.manastireahadambu.ro/index.phpoption=com_content&task=view&id=13&Itemid=28.htm

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

biserica_vladiceni

Manastirea Sf.Ioan Teologul Vladiceni

Manastirea Sf.Ioan Teologul Vladiceni.Loc Iasi-Iasi Hram: Sf Ioan Teologul, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul – paraclisul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.