Breaking News
Home » Mănăstiri şi schituri » Schituri Gorj » Schitul Locurile
GEKO's WorkGroup Inc.
locurele-locurele-(1)

Schitul Locurile

Schitul Locurile.Loc Bumbesti-Jiu-Gorj

Hram: Schimbarea la Fata

Arhiepiscopia Craiovei

 

În această regiune, monahismul are origini străvechi, fiind atestaţi pustnici încă din timpul Sfântului Nicodim (sec. XIV-XV), dar istoria propriuzisă a acestui schit începe în secolul XIX.

Un preot de mir, pe nume Lupu Stolojan, ajuns la bătrâneţe şi rămas văduv, s-a hotărât să se călugărească. A mers iniţial la Mănăstirea Tismana (care atunci era mănăstire de călugări), unde a fost tuns în monahism cu numele Luca, iar ulterior a primit ascultarea de a sluji la Schitul Cioclovina de Sus.

Pe data de 6 august 1849, Părintele Luca a plecat de la schit spre Mănăstirea Tismana, unde dorea să slujească împreună cu ceilalţi preoţi de acolo, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Pe drum, a avut o vedenie minunată: i s-a arătat o lumină albă, iar un glas i-a spus să plece de acolo până la un râu mare dinspre răsărit şi să caute în susul lui, iar la Muntele Gropul să înalţe jertfelnic de închinare.

Părintele Luca nu auzise până atunci de Muntele Gropul şi nu ştia unde se află, dar după ce s-a spovedit şi s-a sfătuit cu duhovnicul şi cu stareţul, a înţeles că vedenia a fost de la Dumnezeu şi a plecat să caute acel loc şi să facă ce i se poruncise.

Timp de câteva luni a umblat zadarnic prin toate hârtoapele de pe munţii din lungul Jiului (căci acesta era râul mare la răsărit de Tismana), până când, obosit şi deznădăjduit, s-a dus la Schitul Lainici să se odihnească şi să-şi mai ia ceva hrană de drum.

După o noapte de odihnă, a pornit din nou în căutare. Cam după o oră de mers spre apus, pe o cărare, a întâlnit un copilandru care mâna un ciopor de câteva oi. Prin zonă văzuse numai păduri de fag, în care oile nu aveau ce paşte, fapt pentru care l-a întrebat pe copil unde duce oile la păscut. Copilul i-a răspuns că sunt mai sus nişte „locurele”.

Părintele l-a urmat pe copilandru şi după încă o oră de mers au ajuns într-o poiană largă, cu iarbă verde şi mătăsoasă şi scăldată de lumina soarelui. Puţin mai departe a găsit şi un izvor cu apă limpede şi rece. Tot de la copil a aflat că muntele pe care se afla poiana de la Locurele se numeşte „Gropul” şi atunci a înţeles că acesta era locul unde i se poruncise să înalţe schitul.

Părintele Luca s-a întors acasă, a vândut partea de avere pe care şi-o oprise pentru suflet şi a cumpărat poiana de la Locurele de la cei care o aveau în proprietate.

Între anii 1850-1852, ajutat de un alt preot, Contandin Cărtianu, a construit o biserică de lemn şi câteva chilii, înzestrând totodată schitul cu cele trebuincioase pentru slujbă şi pentru viaţa monahilor care doreau să se nevoiască aici.

Ulterior, Părintele Constandin Cărtianu s-a călugărit şi el la schit, cu numele Cleopa. Menţionăm că Luca şi Cleopa sunt numele celor doi ucenici ai Mântuitorului care L-au întâlnit după Înviere pe drumul spre Emaus.

O catagrafie din arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, datată 23 iunie 1854 arată că în acel moment schitul era funcţional şi avea biserică nouă de lemn, cu prestol de lemn, acoperită cu şindrilă de brad, veşminte, cărţi şi obiecte de cult, şase case de lemn acoperite cu şindrilă, livadă de pruni, o pivniţă nouă, 10 stupi, 20 de capre cu iezii lor şi 6 pogoane de pământ în jurul schitului.

Susamintita catagrafie a fost întocmită de Diadoh, exarhul Episcopiei Râmnicului, atunci cînd Cuviosul Irodion Ionescu a fost numit stareţ al Mănăstirii Lainici şi al Schitului Locurele.

Se pare că Sfântul Calinic, care era episcop al Râmnicului în perioada respectivă, nu a fost mulţumit de biserica de lemn de la Locurele, fapt pentru care, după unele discuţii cu privire la soarta acestui schit, a hotărât ca aceasta să fie înlocuită cu una de zid.

Biserica de zid, care există şi astăzi, a fost ridicată între anii 1855-1858, de aceiaşi ctitori, Ieromonahii Luca Stolojan şi Cleopa Cărtianu.

În 1857, Sfântul Calinic a donat schitului şi un set complet de mineie, pe care a notat acest lucru cu mâna sa.

În 1859, Ieromonahii Luca şi Cleopa au anunţat Episcopia Râmnicului că noua biserică a schitului este gata şi au cerut aprobarea pentru sfinţire. Din corespondenţa rămasă de la ei, rezultă şi faptul că acest schit a fost dăruit ca metoh al Mănăstirii Lainici, chiar de către ctitori, cu binecuvântarea Sfântului Calinic.

După ce s-a asigurat că schitul are toate cele necesare, pe data de 31 martie 1860, Sfântul Calinic a aprobat sfinţirea acestuia. Slujba de sfinţire a fost săvârşită tot de el, pe data de 6 august 1860, dată la care a fost stabilit şi hramul schitului.

A fost ales praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) ca hram al Schitului Locurele, deoarece pe această dată a avut Părintele Luca Stolojan viziunea minunată în care i s-a poruncit să zidească schitul. În aceasta alegere, Sfântul Calinic a ţinut cont şi de faptul că praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos are o profundă semnificaţie isihastă, fiind astfel foarte potrivit cu specificul schitului.

Confiscarea averilor mănăstireşti de către Cuza a afectat şi Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele, dar cele două lăcaşuri de cult au continuat să funcţioneze şi după această dată.

Se ştie că ieromonahii Luca şi Cleopa au slujit aici până la moarte, dar nu se cunoaşte data exactă a adormirii lor întru Domnul.

Dintr-o însemnare datată 1886, rezultă că în acel an deja era aici un alt preot, ieromonahul Meletie. Aceeaşi însemnare precizează că în anul respectiv a fost reparat acoperişul bisericii, de către Radu şi Constandina Cărtianu, care erau fiul şi nora ieromonahului Cleopa.

Pe 9-10 august 1889, episcopul Ghenadie Enăceanu a vizitat Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele. Din însemnările lui, rezultă că la acea dată schitul necesita reparaţii şi mai avea un singur vieţuitor, schimonahul Ioanichie.

În urma acestei vizite, a fost adus aici Ieromonahul Dionisie Ştefănescu, care a primit ascultarea de a se ocupa de refacerea schitului.

Sub conducerea lui, între anii 1892-1897, s-au desfăşurat ample lucrări de reparaţii şi tot atunci biserica a fost pictată.

Ctitorii restauratori au fost Ieromonahul Dionisie Ştefănescu, Radu şi Constandina Cărtianu, precum şi deputatul gorjean Dincă Schileru cu soţia sa Maria. Alături de ei au mai contribuit la repararea şi pictarea bisericii Ioan Opruşan, Nicolae Pănoiu, Scarlat Guţescu, Ioan G. Horhoianu, I. M. Horhoianu şi C. Tascău.

Pictura a fost executată de pictorul Ion Opruşan şi ucenicii lui, în stil realist-naiv. Acest pictor era născut în anul 1833 în Ardeal, la Orăştie şi ulterior s-a stabilit la Dobriţa, în judeţul Gorj, unde a rămas până în 1906, când a murit. Pictura lui, în stil realist-naiv, era destul de apreciată în acea epocă şi de aceea a fost solicitat să picteze mai multe biserici din nordul Olteniei, cum ar fi cele de la Dobriţa, Peştişani sau Curţişoara.

Cu binecuvântarea Episcopului Ghenadie Enăceanu, Schitul Locurele a fost resfinţit pe 6 august 1897, de către Protoiereul Judeţului Gorj, Econom Ştefan Nicolaescu.

În timpul primului război mondial, în această zonă s-au dat lupte grele, fapt pentru care Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele au fost avariate iar călugării au trebuit să plece.

Viaţa monahală s-a reluat după război, în anul 1919, în condiţii destul de grele, deoarece invadatorii unguri jefuiseră şi distruseseră tot ce s-a putut.

În anul 1934, sub conducerea Stareţului Visarion Toia a fost ridicat corpul de chilii aflat în faţa bisericii, a fost reparată bucătăria şi a fost ridicat un grajd nou din bârne.

În anul 1957, sub conducerea Stareţului Calinic Cărăvan s-au desfăşurat lucrări de reparaţii la biserica schitului. A fost consolidată temelia cu bolovani mari de piatră şi a fost înlocuit vechiul acoperiş de şindrilă cu unul de tablă zincată.

Decretul comunist din 1959, prin care mulţi călugări au fost obligaţi să revină la viaţa civilă, a afectat şi obştea Mănăstirii Lainici şi a Schitului Locurele, dar cele două locaşuri monahale au continuat să funcţioneze cu personal mai redus.

Timpul a continuat să-şi pună amprenta asupra schitului şi biserica s-a deteriorat treptat, astfel că la începutul secolului XXI ajunsese într-o stare deosebit de proastă.

Datorită acestui fapt, în anul 2006 au început o serie de lucrări de refacere a bisericii: au fost refăcute părţile de zid care se prăbuşiseră, au fost consolidate zidurile de la temelie până la acoperiş cu centuri de beton, a fost înlocuit acoperişul şi ferestrele, a fost refăcută tencuiala exterioară şi a început restaurarea picturii. În timpul lucrărilor de restaurare s-a constatat că sub stratul de pictură în ulei din 1896 există un strat de frescă mai vechi.

Datorită faptului că schitul nu este conectat la reţeaua de curent electric, a fost electrificat cu o instalaţie cu panouri fotovoltaice.

Căderile masive de zăpadă din iarna anului 2012 au distrus o parte din anexele gospodaresti ale schitului. Acestea au fost refăcute în anii 2012-2013.

Viaţa monahală continuă şi în prezent, după rânduiala tradiţională a schiturilor: Sfânta Liturghie se săvârşeşete în duminici şi sărbători, iar în timpul săptămânii monahii se nevoiesc la chilie.

Sursa: http://www.locurele.manastirealainici.ro/istoric/

 

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

117957_schitul-cioclovina-sus_w220

Schitul Schimbarea la Fata

Schitul Schimbarea la Fata Cioclovina de Sus. Com Tismana-Gorj Hram: Schimbarea fa Fata, Sfantul Proroc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.