Manastirea Ilva mare.Com Ilva mare-Bistrita Nasaud
Hram: Schimbarea la Fata, Pogorarea Duhului Sfant (biserica noua)
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului
Mănăstirea Ilva Mare este amplasată pe Valea Ilvei, la 50 de km de orașul Năsăud. A luat ființă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei părintești. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a dat aprobarea și a sfințit locul în 1992, după care s-au început și construcțiile la biserică. Locașul de cult a fost terminat în 1996, an în care pe 6 august, de hramul bisericii a fost sfințit. La începutul anului 1999, schitul şi-a schimbat statutul în mănăstire de maici. În 2001 s-a început construcția unei noi biserici cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. PS Episcop Vasile Someșanul a pus piatra de temelie la noua biserică în același an, de hramul mănăstirii. În 2005 biserica a fost terminată, iar pictura locașului de cult s-a început în 2008 și este în curs de finalizare. În prezent mănăstirea are 17 viețuitoare, stareță fiind monahia Hristofora Marinca, iar duhovnic Protosinghelul Daniil Ureche.
Sursa: http://www.mitropolia-clujului.ro/actualitate/174-hramul-manastirii-de-la-ilva-mare