Breaking News
Home » Obiective turistice religioase » Catedrale » Catedrale Mitropolitane » Catedrala Mitropolitana Timisoara
GEKO's WorkGroup Inc.
catedrala-timisoara1

Catedrala Mitropolitana Timisoara

Catedrala Mitropolitana –Timisoara

Hramu: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Mitropolia Banatului

Declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura şi sculptura ei şi înălţată la încrucişarea celor mai importante artere de circulaţie din oraş, catedrala mitropolitană impresionează prin dimensiunile ei, prin graţia liniilor cât şi prin învelişul de ţiglă smălţuită care străluceşte de departe în razele soarelui. Interiorul are măreţia impresionantelor catedrale ale lumii, care te copleşeşte prin grandoarea şi splendoarea lor, dar te îndeamnă în acelaşi timp spre evlavie şi meditaţie.

Construcţia propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936 prin sfinţirea pietrei fundamentale de către episcopul Andrei Magieru al Aradului. Au fost necesari cinci ani de muncă intensă până la ridicarea tuturor lucrărilor de arhitectură, suprafaţa construită cuprinzând 1.542 m, iar volumul în jur de 50.000 mc, capacitatea fiind estimată la aproximativ 5.000 de credincioşi. O atenţie specială merită cele şapte clopote al căror sunet impresionează prin rezonanţa neobişnuită care se aude pe tot cuprinsul oraşului.

În toamna anului 1946, după zece ani de efort, noul lăcaş al Domnului, împodobit cu cele mai bune şi mai alese opere aştepta solemnitatea târnosirii şi încredinţării cultului pentru care a fost destinat. A fost aleasă ziua de 6 octombrie 1946 ca zi a marelui praznic al ortodocşilor din Banat.

La această mare procesiune a participat însuşi patriarhul Nicodim Munteanu, Regele Mihai I-ul, alături de întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc.

În interior, catedrala a fost îmbogăţită cu moaştele mitropolitului Iosif cel Nou, care au fost strămutate de la mănăstirea Partoş în anul 1956. Din iniţiativa mitropolitului Nicolae al Banatului, s-a hotărât încă din anul 1962 organizarea unei colecţii care să cuprindă arta religioasă veche din Banat, adăpostită în subsolul din incinta catedralei. Partea de subsol dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului. Primul mitropolit înhumat aici a fost Vasile Lazarescu (1947-1961).

Între anii 2003-2006 pictura catedralei mitropolitane a fost desprăfuită, redându-i-se strălucirea originală.

Aşa cum se prezintă astăzi, pictura şi sculptura catedralei mitropolitane dezvăluie privirilor un tot unitar axat pe filonul tradiţiei artistice româneşti, dar înainte de toate reliefează talentul şi arta celor ce au trudit la înfrumuseţarea acestui măreţ locaş de cult.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/prezentare-2/

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

Mitropolia_by_soulindarkness

Catedrala Mitropolitana Targoviste

Catedrala Mitropolitana- Targoviste Hram: Inaltarea Domnului Arhiepiscopia Targovistei  Actuala catedrala arhiepiscopala are hramul “Inaltarea Domnului” …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.