Castelul Rhédey, Sângiorgiu de Pădure- Mures

Castelul Rhédey, Sângiorgiu de Pădure- Mures

 În Sângeorgiu de Pădure se află unul din cele 26 de castele medievale cu care judeţul Mures s-ar putea mândri în condiţii normale. Vestea bună ar fi că edificiul este încă funcţional şi destul de bine întreţinut. Vestea cea rea este că istoria deosebit de interesantă a localităţii nu este promovată în nici un fel de către nimeni. Vizitatorilor ocazionali nu le este atrasă atenţia cu nimic despre faptul că aici este înmormântată Claudine Rhédey, cea care este stră-stră-stră bunica reginei Angliei.

Deşi ar avea condiţii ideale de dezvoltare, turismul este nul în localitate. Cîndva a existat aici un mic muzeu plin de obiecte nepreţuite care atestau trecutul glorios Sângeorgiului de Pădure. Acum, valoroasele obiecte sunt împrăştiate pe unde nimeni nu mai are habar, iar în locul micului muzeu funcţionează filiala locală a UDMR.

Castelul nobililor a fost construit în secolul XVIII şi a fost renovat în 1759 şi 1809, când a căpătat actuala înfăţişare neobarocă. Pe acelaşi loc se mai afla odată un alt castel, care era legat de biserica de peste drum printr-un balcon. Edificiul cel nou era mai mare cu un etaj decât cel vechi, avea saloane mari, boltițe şi foarte multe picturi murale, care din fericire s-au păstrat destul de bine.

La începutul secolului XIX, Sângeorgiu de Pădure şi întreg ţinutul din jurul său a intrat în posesia conţilor Rhédey care, încă din 1647 au pus mâna pe castelul din centrul satului, cea mai frumoasă şi renumită clădire din zonă. Strămoşii lor erau înrudiţi cu mai toate marile familii încoronate ale Europei. 

János Rhédey şi-a schimbat avuţiile din Ungaria cu fratele său István şi s-a stabilit în Sângorgiu de Pădure. În 1812, la 1 septembrie, în castelul înconjurat de grădini şi păduri se năştea Claudine Rhédey, fiica unui urmaş de-a lui János, Lászlo Rhédey şi a baronesei Ágnes Inczedi. De mică, fetiţa a primit o educaţie aleasă, fiind înconjurată de guvernante şi fel de fel de profesori de limbi străine şi muzică. După ce a împlinit 15 ani, graţioasa adolescentă a început să frecventeze Curtea Imperială a Vienei, unde participa la frenetica viaţă mondenă a capitalei austriece. Cronicile vremii o descriu drept o frumuseţe răpitoare, aşa că prezenţa ei nu a rămas neobservată de prinţii şi conţii nelipsiţi de la curtea regală.La un bal, Claudine l-a cunoscut pe ducele Alexander de Wurttemberg, care i-a furat inima definitiv. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere şi s-au hotărât să se căsătorească. Bătrânul grof Ferenc Rhédey s-a opus cu încăpăţânare, datorită diferenţei de rang nobiliar care exista între cei doi. Abia în 1835, după moartea grofului, Alexander şi Claudina au ajuns în faţa altarului. Căsnicia lor a fost împlinită şi binecuvântată prin naşterea celor trei copii: Claudia, Ferenc şi Amalia.

În 1841, contesa care locuia acum în Austria pe domeniul soţului ei, era însărcinată pentru a patra oară. Deşi încă tânără şi plină de viaţă, Claudine s-a stins înainte să apuce să-i dăruiască soţului ei cel de-al patrulea moştenitor. Istoria consemnează două versiuni diferite ale aceleiaşi morţi. Prima vorbeşte despre un nefericit avort spontan, urmat de o puternică hemoragie. A doua, aminteşte despre un groaznic accident de trăsură petrecut se pare, undeva la periferia Vienei. După doar câteva zile, trupul Claudinei ajungea acasă, în Sângeorgiu de Pădure, unde avea să fie înmormântat. Ducele Alexander a fost atât de marcat de moartea frumoasei lui soţii, încât a părăsit curtea imperială de la Viena şi strălucirea de acolo şi s-a retras pentru tot restul zilelor pe moşia din Sângeorgiu de Pădure. Unele poveşti spun chiar că, pentru a-şi avea tot timpul iubita aproape, ducele i-ar fi pus inima într-o cutiuţă de argint, pe care a purtat-o cu el tot restul vieţii.

Trupul neînsufleţit al contesei Claudine se odihneşte acum într-un sicriu de plumb, în cripta aflată sub Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure. Deoarece cripta fusese zidită, cel mai probabil din cauza unei epidemii de ciumă ce se abătuse asupra Transilvaniei, nimeni n-a mai ştiut de existenţa ei. Abia în 1935, aceasta a fost descoperită, iar trupul Claudinei a fost recunoscut prin gemuleţul aflat pe capacul sicriului, datorită medalionului ce-l purta la gât.

După naţionalizare clădirea a fost modificată, castelul a fost micşorat, pe tavan au fost puse grinzi de lemn, iar din parcul gandios care în vremurile de glorie putea concura cu marile grădini franzuzeşti, a rămas doar o grădină mică şi chinuită. 

Momentan în clădirea castelului funcționează Școala Generală 

Sursa:http://www.castelintransilvania.ro/?lang=ro&page=castle&spage=show&idcastle=21