Romanian Turism Asta-i Romania ta!
Casa Memoriala Mos Dumitru- Braila
Daca va aflati in Braila, dupa ce vizitati Casa Memoriala Panait Istrati, merita sa parcurgeti cativa kilometri catre Galati, pana in primul sat – Baldovinesti, locul in care a copilarit la sfarsitul secolului XIX autorul lui “Codin”, al “Chirei Chiralina”, “Ciulinilor Baraganului” si “Spovedaniei unui invins”. Pana la Baldovinesti sunt drumuri, meleaguri dunarene si personaje istratiene descrise în ”Mos Anghel” (1924) si în romanul autobiografic “Povestirile lui Adrian Zografi” (1928).
In satul Baldovinesti (com. Vadeni), in apropierea bisericii, se afla Casa Memoriala “Mos Dumitru”. Aici a copilarit Panait Istrati, la bunica Nedelea, sub indrumarea celor doi unchi ai sai – Mos Dumitru si Mos Anghel. Dumitru si Anghel erau fratii mamei lui Panait Istrati – Joita Istrati, care lucra la Braila ca spalatoreasa. In Baldovinesti, Dumitru ramasese sa îngrijeasca de bunica lui Panait Istrati, celalalt unchi al sau, Anghel, mai scapatat, îsi facuse în sat cârciuma “La Mos Anghel”, la drumul dintre Braila si Galati, birt care a dainuit pana astazi.
Casa Memoriala de la Baldovinesti reproduce fidel casa lui Mos Dumitru, cel mai sarac dintre cei doi frati, o veche casa taraneasca, modesta, varuita în alb, cu acoperis de stuf. Sunt expuse obiecte casnice traditionale, mobilier si fotografii vechi. Din pacate, lipsa fondurilor face ca aceasta casa sa nu fie deschisa dupa un orar anume, dar parohul satului poate facilita turistilor interesati de viata marelui scriitor român vizitarea obiectivului.
In 1924, dupa ce Romain Rolland îi prefata “Chira Chiralina”, Panait Istrati se confesa: “Pe petecul de pamânt ce se cheama România, eu am radacini adânci. O fi frumos sa scrii în frantuzeste fara sa fi deschis o gramatica; o fi frumos sa ai cu tine toata presa pariziana, de la necajita L’Humanité a lui Jaures pâna la gravul Figaro si regalista Action Française, aceasta din urma mai elogioasa decât oricare; dar mult mai frumos e sa ramâi ceea ce te-ai nascut.”
Iar Panait Istrati a ramas ancorat în atmosfera dunareana, balcanica, a copilariei si ne-a lasat figura unchiului sau – Mos Dumitru din Baldovinesti:
“Viata unchiului Dumitru si a familiei sale era o adevarata robie. Tot câstigul muncii lor era înghitit de vesnicele datorii catre proprietarul mosiei si catre stat. Pentru ei era grâul cel mai frumos, porumbul cel mai bun, laptele vacii, ouale si gainile. Pentru locuitorii maghernitei, ciorba de fasole si o mamaliga rea. Viata aceasta învrajbea pe oameni. Unchiul Dumitru se îmbata duminica si îsi batea nevasta care, de frica, se ascundea prin vecini. Pentru dânsul, orice pricina era binevenita: daca i se parea ca femeia aprinde focul prea încet, unchiul, cu lovituri de cizma, o trimitea cu capul în cenusa vetrei. Atunci batrâna mama se supara, lua cobilita si croia fiului sau câteva ciomege, pe care acesta le primea, râzând.
- Betivule!… Câta vreme sunteti îndragostiti, scoateti limba de un cot, iar dupa ce puneti mâna pe fata, nu va mai uitati la ea nici ca la ocatea!
Trimiteau apoi pe micul Adrian s-o cheme pe oropsita, care, plângând, îsi ridica poalele si arata soacra-si coapsele pline de vânatai.
– N-as fi crezut ca Dumitru al meu o sa ma bata aşa! scâncea ea.
– Ce vrei, fata mamei! Stiai bine ca suntem saraci lipiti pamântului. Nu trebuia sa-l iei! Saracia cu iubirea nu duc niciodata trai bun. Asta s-o tii minte pentru copiii tai.” ( fragment din “O noapte în balti” – “Povestirile lui Adrian Zografi” – 1928)
În seara aceea de început de april, catunul Baldovinesti, din apropierea Brailei, sarbatorea întâia zi a Pastelui. Prin toate ograzile, taranii aprindeau glugi de stuf uscat: de peste tot rasunau focuri de pusca -închinaciuni creştin-ortodoxe aduse de satenii nostri pomenirii Aceluia care fu cel mai bun dintre oameni.
În casuta lui mos Dumitru -mezin între doi frati si doua surori – venisera de la orasul vecin mama Joita si fiul ei unic Adrian, ca sa petreaca împreuna sfintele sarbatori. Mama lui Adrian era întâia nascuta în familie, ramasese vaduva înca de pe când îsi purta pruncul în brate, si acum, când acesta împlinea optsprezece ani, tot vaduva se afla, traind din munca bratelor sale. Nu prea era loc de gazduit în fostul camin parintesc, caci fratele Dumitru, desi tânar, era înconjurat de o numeroasa familie. Buna sora se multumea însa şi cu un colt al încaperii, în vreme ce Adrian -bucuros sa-si revada leaganulcopilariei – se ducea sa se culce cu unchiul sau în fânul din podul grajdului, sa-i asculte povestile ca altadata si sa-i istoriseasca fapte de pe la oras. De altfel, chiar si fara musafiri, unchiul Dumitru tot prin pod, pe câmpuri si prin balti îsi petrecea noptile de vara, ceea ce facea pe Adrian uneori sa se mire:
- Matale te culci în pod, iar nevasta, cu copiii; ce viata e asta?!
– De, baiete, sunt nevoit… Altmintrelea, cum sa-ti spun: copchiii sa-mbulzesc prea repede!
– Iaca vorba! Si când te dai jos din pod?
– Ma duc la balta, sa tai stuf!…
– Si când te-ntorci de la taiat stuf?!…
– Ma urc în pod!…
– Atunci de unde vin „copchiii”?!…
– Dumnezeu îi trimete. (fragment din „Mos Anghel“ – 1924)
