Breaking News
Home » Obiective turistice laice » Muzee » Muzee Iaşi » Muzeul Constanti Negrizzi- Iasi
GEKO's WorkGroup Inc.
25-690-1000

Muzeul Constanti Negrizzi- Iasi

Muzeul Constanti Negrizzi- Iasi

„În mijlocul unei grădini ca din poveşti, cu întunecimi şi luminişuri, cu Prutul care curge într-o coastă, răsare, dintre pomi, o bătrână casă boierească, veche de o sută şi mai bine de ani (…)” (C. Gane)

În imediata vecinătate a Prutului, la Hermeziu, comuna Trifeşti, jud. Iaşi, la circa 40 de km. de municipiul Iaşi se află conacul familiei Negruzzi. Casa a aparţinut mai întâi lui Dinu Negruţ – tatăl scriitorului, primită ca zestre, în 1807, când se căsătoreşte cu Sofia Hermeziu –, apoi fiului acestuia Constantin. De această casă îşi leagă numele câteva personalități ale culturii româneşti: Constantin Negruzzi (1808-1868), membru al Academiei Române chiar de la înfiinţare, preşedinte al Eforiei Iaşilor, director, în câteva rânduri, al Visteriei Moldovei, efor al şcolilor, codirector al Teatrului Naţional (împreună cu M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri), ministru al finanţelor, părintele nuvelei istorice româneşti (Alexandru Lăpuşneanu); Iacob Negruzzi (1842-1932), scriitor, preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei Române, unul din cei cinci fondatori ai Societăţii „Junimea”, secretar perpetuu al „Convorbirilor literare”, mai bine de un sfert de veac; Leon C. Negruzzi (1840-1890), scriitor, fost primar şi prefect de Iaşi; generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958), memorialist, fost primar de Iaşi şi Rezident Regal al Ţinutului Prut, în 1938; Ella L. Negruzzi (1876-1949), prima femeie avocat din România; Leon (Bob) M. Negruzzi, scriitor de limbă franceză, tradus şi la noi, el însuşi traducător în franceză a numeroase pagini de literatură română, împreună cu urmaşii acestora, dintre care unii locuiesc astăzi în ţară (Irina Fotiade) sau în Germania (Ioana Rosetti şi fiica acesteia Catinca Gherghel), în Franţa (Dana Petrişor-Konya), acestea fiind şi principalele donatoare.

Casa, inaugurată ca muzeu la 7 octombrie 1995, i-a avut ca oaspeţi, de-a lungul timpului, pe Mihalache Sturdza, Al.I. Cuza, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, P.P. Carp, majoritatea scriitorilor junimişti şi reputaţi actori ai Teatrului Naţional ieşean, muzicieni ca Eduard Caudella, în prezenţa căruia cei doi fraţi, Leon şi Iacob, cântau la pian şi flaut.

Muzeul Literaturii Române din Iaşi a restaurat casa în anii 1993-1995, reconstituind muzeografic viaţa şi activitatea acestei familii de cărturari.

„Biruit-a gândul şi din nou, pe malul bătrânului, răbdătorului Prut, reînvie casa bunilor români, demnitari şi scriitori din familia Negruzzi. Începând de astăzi (7 octombrie 1995) (…) publicul va avea posibilitatea să dialogheze cu marile umbre, să se regăsească, să contemple dealurile basarabene. Exemplară familie, exemplar sat al limbii române!” (Lucian Vasiliu, Constantin-Liviu Rusu)

În aceste locuri pot fi admirate şi alte construcţii ale membrilor familiei: biserica, şcoala (ctitorită de Iacob în 1870 şi vizitată de M. Eminescu – revizor şcolar în 1875), sediul vechii primării, precum şi plopii bicentenari etc.

Muzeul a fost nominalizat între altele 65 din întreaga Europă, de către Fundaţia EMYA din Bristol pentru Premiul Muzeului European al anului 1996.

Sursa: http://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/muzee/muzeul-constantin-negruzzi/istoric/

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

s560x316_Muzeul_Poni_Cernatescu

Muzeul “Poni-Cernatescu”- Iasi

Muzeul “Poni-Cernatescu”- Iasi Casa construita in anul 1839, de catre mitropolitul Veniamin Costachi si in …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.