Parcul Natural Putna-Vrancea

Parcul Natural Putna-Vrancea- Vrancea

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înfiinţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone. Parcurile naturale, corespund categoriei V IUCN – Peisaj Terestru: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru şi recreere.
Parcul Natural Putna-Vrancea are drept scop protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică; de asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

Prin Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964 din 2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România,
(1) Se declară ca sit de importanţă comunitară arealul ROSCI0208 Putna-Vrancea.
(2) Până la declararea siturilor de importanţă comunitară ca arii speciale de conservare prin hotărâre a Guvernului, în baza recunoaşterii lor de către Comisia Europeană, pentru fiecare din siturile declarate la alin. (1) se instituie cu caracter provizoriu regimul de arie naturală protejată, ca arie specială de conservare.
Limita sitului ROSCI0208 Putna-Vrancea este suprapusă pe limita administrativă a Parcului Natural Putna-Vrancea.

Horărârea de Guvern nr. 1284 din 31 octombrie 2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, instituie regimul de arie naturală protejată şi se aprobă încadrarea în categoria de management ca arie de protecţie specială avifaunistică pentru situl ROSPA0088 Munţii Vrancei, arie ce se suprapune pe teritoriul administrativ al Parcului Natural Putna-Vrancea.
Parcul Natural Putna-Vrancea este administrat de RNP Romsilva – Administratia Parcului Natural Putna-Vrancea RA.

Zonarea interna a Parcului Natural Putna-Vrancea

Zonarea internă a Parcului Natural Putna Vrancea  a fost realizată în conformitate cu prevederile O.U.G. 57/2007 şi are la baza criterii legate de activităţile permise şi de valorile deosebite ce se constituie în obiective majore pentru conservare.
Prin planul de management al Parcului Natural Putna Vrancea sunt definite şi delimitate după caz: zona de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală, zonele de management durabil şi zonele de dezvoltare durabilă a activităţilor umane.
Suprafeţele, potrivit zonării interne a PNPV, sunt prezentate în tabelul 1.

Flora
Condiţiile favorabile, determinate de poziţia geografică, structura geologică, climă, temperatură, cât şi complexitatea geomorfologică etajată, au favorizat dezvoltarea unei flore bogate şi diversificate.
Flora Parcului Natural Putna-Vrancea este alcătuită din circa 650 de specii de plante superioare.
Din punct de vedere conservativ, mai importante sunt speciile: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), jneapănul (Pinus mugo), arborele de tisă (Taxus baccata), bulbucul de munte (Trollius europaeus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum).

Fauna
Pe raza parcului sunt identificate 184 specii de vetrebrate, care sunt protejate de unul sau mai multe acte legislative, cum ar fi: Directiva Habitate, Directiva Păsări, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, Convenţia de la Berna (Conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor europene) şi Convenţia de la Bonn (Convenţia pentru protejarea speciilor migratoare). Nu mai puţin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecţie strictă. Din cele circa 110 specii de păsări menţionate în acest areal, 75 sunt strict protejate.
Fauna Parcului Natural Putna-Vrancea este una tipică arealului montan, în păduri existând numeroase specii de mamifere, cum ar fi: cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa), jderul de copac (Martes martes), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), pisica sălbatică (Felis silvestris), iepurele comun (Lepus europaeus), capra neagră (Rupicapra rupicapra).
Carnivorele mari (ursul, lupul, râsul) şi vidra sunt cele mai importante specii faunistice, atât prin faptul că sunt prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate, cât şi prin faptul că sunt populaţii nucleu foarte importante la nivel european. Conservarea acestor trei specii de carnivore mari se realizează conform planului de management local, realizat în cadrul proiectului LIFE02NAT/RO/8576 şi pe existenţa unei reţele ecologice locale pentru protecţia carnivorelor mari din judeţul Vrancea. În cadrul acestei reţele locale, Parcul Natural Putna-Vrancea are un rol cheie, asigurând diminuarea impactului antropic şi a celui impus de barierele antropice. În prezent, în cadrul Proiectului LIFELIFE08NAT/RO/000500, populaţiile de carnivore mari de pe raza parcului sunt subiectul unei ample monitorizări, rezultatele obţinute stând la baza aplicării unor măsuri speciale de conservare.
În afară de speciile de carnivore mari, reprezentative pentru zonă din punct de vedere conservativ sunt şi o serie de mamifere de talie mică şi mijlocie – rozătoarele: şoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), şoarecele de câmp (Microtus arvalis), şoarecele de pământ  (Microtus agrestis), şoarecele de casă (Mus musculus), şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), şoarecele dungat (Apodemus agrarius), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), pârşul de alun (Muscardinus avellanarius), veveriţa (Sciurus vulgaris).
Păsările se întâlnesc într-un număr mare, multe dintre ele fiind specii protejate prin legislaţia naţională şi internaţională: cocoşul de munte (Tetrao urogalus), ierunca (Tetrastes bonasia), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), acvila de munte (Aquila chrysaetos), şorecarul comun (Buteo buteo), vânturelul roşu (Falco tinnunculus), vâturelul de seară (Falco vespertinus), uliul păsărar (Accipiter nisus), huhurezul mare (Strix uralensis), huhurezul mic (Strix aluco), buha (Bubo bubo), ciuful de pădure (Asio otus), corbul (Corvus corax), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoarea pestriţă mare (Dendrocopos major);

Herpetofauna este specifică spaţiului montan, fiind reprezentată de specii ca: salamandra (Salamandra salamandra), tritonul alpin (Triturus alpestris), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), buhaiul de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca roşie de pădure (Rana dalmatina), iar dintre reptile speciile: vipera comună (Vipera berus), şopârla de ziduri (Podarcis muralis), şopârla de munte (Zootoca vivipara), şarpele de sticlă sau năpârca (Anguis fragilis), şarpele de alun (Coronella austriaca).

Habitate
Complexistatea factorilor abiotici de pe raza Parcului Natural Putna-Vrancea constituie elemente cu rol determinant în reparţia învelişului vegetal. Diferenţierile fizico-chimice ale substratului au impus instalarea pe raza acestei arii protejate a unor tipuri majore de habitate naturale.
Habitate de pădure
În cadrul acestui tip de habitat s-au identificat mai multe tipuri de păduri de foioase, de amestec şi de răşinoase. Fiindcă termenul de „habitat de pădure” are un sens foarte larg, s-au stabilit, după programul Corine Landcovers, mai multe habitate cu areal mai restrâns şi localizare mai precisă.
•    Făgete de Luzulo-Fagetum

Făgete şi, în altitudine, brădeto-făgete sau brădeto-făgeto-molidişuri din Europa Centrală, pe soluri acide, cu Luzula luzuloides, Polytrichum formosum, şi deseori Deschampsia flexuosa, Vaccinium myrtillus, Pteridium aquilinum.
Subtipuri: Făgete cu Luzula sp. de munte.
Făgete acidofile cu Fagus sylvatica şi Abies alba sau Fagus sylvatica şi Abies alba şi Picea abies, din etajele montan şi montan superior ale marilor masive hercinice a Munţilor Carpaţi.
Specii de plante întâlnite obligatoriu:
Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies, Luzula luzuloides, Polytrichum formosum şi adeseori Deschampsia flexuosa, Calamagrostis villosa, Vaccinium myrtillus, Pteridium aquilinum.
•    Făgete de Asperulo-Fagetum

Păduri de Fagus sylvatica şi, în munţii înalţi, Fagus sylvatica-Abies alba sau Fagus sylvatica-Abies alba-Picea abies, dezvoltate pe soluri neutre sau aproape neutre, cu humus de tip mull, caracterizate printr-o bună reprezentare a speciilor aparţinând grupelor ecologice a speciilor Anemone nemorosa, Lamium galeobdolon, Galium odoratum şi Melica uniflora şi, pe munte, a diverselor specii de Dentaria, formând un strat herbaceu mai abundent şi mult mai bogat în specii faţă de cel al pădurilor caracterizate în cadrul habitatelor de făgete de Luzulo-Fagetum.
Specii de plante întâlnite obligatoriu:
Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies, Anemone nemororsa, Lamium galeobdolon, Galium odoratum, Melica uniflora, Dentaria sp.

•    Păduri aluvionare de Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)

Păduri riverane de Fraxinus excelsior şi de Alnus glutinosa pe cursurile de apă din zona de deal; păduri riverane de Alnus incana de lângă râurile din etajul montan şi submontan; galerii arborescente de Salix alba, Salix fragilis şi Populus sp., care încadrează râurile din etajul colinar şi submontan.
Toate aceste tipuri se formează pe soluri grele (în general bogate în depozite aluvionare), inundate periodic odată cu creşterea nivelului apelor din fiecare an, dar apoi bine drenate şi aerate când apele scad. Stratul herbaceu cuprinde întotdeauna un mare număr de specii de talie mare (Filipendula ulmaria, Angelica sylvestris, Cardamine sp., Rumex sanguineus, Carex sp., Cirsium oleraceum). Diverse specii de geofite de primavară sunt uneori prezente, cum ar fi: Ranunculus ficaria, Anemone nemorosa, Anemone ranunculoides, Corydalis solida.
•    Păduri acidofile cu Picea din etajul montan până în alpin (Vaccinio-Piceetea)
•    Molidişuri subalpine şi alpine (dominate de Picea abies) cu următoarele subtipuri:

Molidişuri subalpine – Păduri de Picea abies din etajul subalpin inferior, şi din staţiuni atipice din etajul montan, reprezentând în ultimul caz  continuarea molidişelor montane.
Molidişuri montane – Păduri de Picea abies din etajul montan, caracteristice regiunilor nefavorabile făgetelor şi brădetelor.

Habitate ierboase
Pajiştile din regiunea parcului sunt pajişti de munte, situate pe terenuri accidentate reprezentate prin coaste domoale până la repezi, coame şi platouri, terase, văi şi depresiuni. Altitudinile la care se găsesc aceste pajişti sunt cuprinse între 800-1600 m, până la limita superioară a pădurilor. Precipitaţiile din zonă variază între 800 şi 1200 de mm, iar temperaturile medii anuale oscilează între 3-4º C la limita superioară şi 7-8º C la limita inferioară.
Pajistile permanente din regiune sunt de origine secundară, instalându-se în locul vechilor păduri, după defrişarea acestora. În compoziţia floristică a acestor pajişti intră specii mezofile şi mezohigrofile care sunt dominante, acestea alcătuind pajişti destul de valoroase.
Principalele formaţii care aparţin zonei studiate de noi sunt urmatoarele: pajişti de iarba vântului cu păiuş roşu (Agrostis tenuis cu Festuca rubra), pajişti de păiuş roşu (Festuca rubra), pajişti de ţepoşică (Nardus stricta).

Habitate de turbărie
Turbării acide, ombrotrofice, sărace în elemente minerale nutritive, alimentate în general de apa de ploaie, în care nivelul apei este mai ridicat ca şi pânza freatică, cu o vegetaţie compusă din plante vivace dominată de speciile de Sphagnum, permiţând creşterea turbăriei. Astfel de habitate sunt întalnite în zona Lacului Negru din bazinul superior al.

Habitate higrofile (mlaştini)
Mlaştinile din regiunea parcului sunt formate pe lângă cursurile de ape permanente sau temporare. Importanţa acestora o reprezintă faptul că oferă un mozaic de zone umede care adăposteşte specii de amfibieni sau insecte specifice de umiditate.
Zonele umede se găsesc mai ales în locuri umbroase, ferite de razele soarelui pentru a evita evaporaţia intensă din timpul verii. Compoziţia floristică în aceste zone higrofile este variată, s-a observat că şi specii xerotermofile s-au adaptat condiţiilor de umiditate şi se găsesc acum în aceste mlaştini. Totuşi speciile higrofile specifice nu lipsesc şi se dezvoltă sub formă de pâlcuri acolo unde solul întruneşte condiţiile de umiditate de care au nevoie pentru creştere. Aceste specii sunt Juncus effusus, Juncus inflexus, Juncus gerardi, Equisetum hyemale, Equisetum palustre, Caltha palustris, Parnassia palustris, Veronica anagallis-aquatica, Alisma plantago-aquatica, Cyperus fuscus, Eleocharis palustris, Typha angustifolia.

Sursa: http://www.putnavrancea.ro/Biodiversitate.html