Breaking News
Home » Rezervatii » Rezervatii naturale » RN Tulcea » Capul Doloșman
GEKO's WorkGroup Inc.
CAPUL DOLOSMAN-FOTO LEONOV VALERIU (3)

Capul Doloșman

Capul Doloșman- Tulcea

Capul Doloșman este situat la limita dintre Dobrogea continentală și apele lagunare ale sistemului Razelm-Sinoe. O suprafață de 125 hectare este declarată zona strict protejată, aparținând de Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Marginea promontoriului este reprezentată de o faleză stâncoasă- calcaroasă, care are în cel mai înalt punct al ei 29 m altitudine; este importantă din punct de vedere geologic și paleontologic. Vegetația zonelor uscate înalte este xerofilă-stepică, iar în zonele de la marginea apelor lagunare există evident vegetație de zone umede. Se cunosc de pe aici 287 specii de plante cormofite. Centaurea jankae este o specie prezentă în câteva puncte din Dobrogea (recent constatată ca existând și în partea din Bulgaria), probabil că cea mai reprezentativă populație a ei de pe întreaga planetă, se află în zona capului Doloșman. Dintre reptile, impresionant de mare este numărul șerpilor de apă (Natrix tessellata) care pot fi văzuți în apă și la malul acesteia; șarpele rău (Coluber caspius) este și el prezent. Cuibărește aici drepneaua (Apus apus), pietrarul negru (Oenanthe pleschanka) și existau informații și despre cuibărirea buhei mari (Bubo bubo). Dintre mamifere, este menționată prezența dihorului pătat (Vormela peregusna)… o specie foarte rară.

Aici se află ruine ale cetății grecești Orgame, locuită în secolele 6 și 5 îen. Cetatea romană Argamum a fost locuită între secolele 1 și 5 en. De aici se cunoaște cel mai vechi mormânt grecesc din zona pontică, datat ca provenind de pe la mijlocul secolului 6 îen; se cunosc de aici vârfuri de săgeți din bronz, figurine reprezentând mamifere marine, monede ale acelor vremuri. Situl arheologic are cca 100 hectare, mare parte a ariei nu a fost încă decopertată-săpată… iar efectuarea acelor săpături arheologice va avea un efect nefast asupra vegetației și a diversității biologice a rezervației naturale.

PS. Acest text este doar ‘de început’… și eu sper ca va exista și o varianta mai dezvoltată, cândva în viitorul rezonabil de apropiat…

Sursa: http://peterlengyel.wordpress.com/2011/09/29/capul-dolosman/

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

13629451

Arinişul Erenciuc

Arinișul Erenciuc- Tulcea Arinișul Erenciuc este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.