Breaking News
Home » Rezervatii » Rezervatii naturale » RN Harghita » Pietrele Rosii
GEKO's WorkGroup Inc.
tulghes_pietrele_rosii003

Pietrele Rosii

Pietrele Roşii- Harghita

Sunt situate la nord de localitatea Tulgheş şi acoperă o arie de 14 hectare pe versantul sudic al masivului calcaros Piatra Runcului. Rezervaţia înconjoară o stâncă alcătuită din calcare roşii, care reprezintă nu numai motivul denumirii, dar şi atractivitatea peisagistică a rezervaţiei.

Din vârful stâncii avem o panoramă deosebită asupra regiunii. Dintre speciile rare care alcătuiesc rezervaţia botanică, amintim o specie numită cosaci bistriţean (Astragalus römeri Smink), o specie de ulturică (Hieracium pilosella L.), cătina de negi (Juniperus sabina) etc.

ACTIVITĂŢI PERMISE ŞI INTERZISE PE TERITORIUL ARIILOR PROTEJATE

Protejarea naturii este nu numai precizată prin lege, dar este şi o responsabilitate. Legea se referă nu numai la elementele ocrotite prin reglementări, dar şi la habitatul în care acestea se găsesc. Speciile pot fi ocrotite doar în cadrul lor natural, oferind o protecţie a mediului de viaţă. Printre valorile naturale, cunoaşterea biodiversităţii pe deoparte, înseamnă o experiență sufletească pentru cei care doresc să cerceteze ecosistemele. Pe altă parte înseamnă o plăcere estetică, prin urmare este o reîncărcare sufletească pentru cei care fac drumeții în natură. Judeţul Harghita, şi implicit Ţinutul Secuiesc, sunt binecuvântate când vine vorba de comori peisagistice şi frumuseţi ale naturii. Aceste bijuterii naturale, care reprezintă şi obiective economice, pot fi puse în pericol cu un comportament neadecvat din partea vizitatorilor. Protejarea comorilor naturale este un efort comun. Pentru administrarea şi ocrotirea ariilor protejate, au fost deja desemnate organele de pază care au dreptul de a emite reglementări proprii. Pe lângă acestea, am mai specifica câteva sfaturi utile pentru a reduce daunele produse:

  • să nu ne abatem de la cărările marcate
  • să nu lăsăm deşeuri în urma noastră
  • să păstrăm liniştea, evitând folosirea sonorizărilor puternice
  • să nu rupem plantele, mai ales cele protejate
  • să campăm doar în locuri special amenajate
  • să nu facem foc, numai în locuri special amenajate şi să avem grijă de stingerea totală a focului
  • să nu aruncăm mucuri de ţigară aprinse
  • să evităm folosirea vehiculelor motorizate în preajma ariilor protejate, să folosim doar traseele recomandate şi/sau permise
  • să ne bucurăm de sunetele şi priveliştea naturii şi să nu ne deranjăm semenii în savurarea acestora.

Prin acest material informativ care prezintă ariile protejate din judeţul Harghita dorim să contribuim la promovarea turismului responsabil şi eco–conştient.

În acest demers contăm şi pe deschiderea şi interesul dumneavoastră.

Mai aproape de natură: prin vizitare şi conservare!

Sursa: http://www.greenharghita.ro/index.php/ro/arii-naturale-protejate/pietrele-ro-ii-comuna-tulghe/

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vulcanii noroiosi de la Filias

Vulcanii noroioşi de la Filiaş-Harghita   Vulcanii noroioși de la Filiaș (monument al naturii), alcătuiesc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.