Romanian Turism Asta-i Romania ta!
Dealul Perchiu
Judetul Bacau
La confluenţa Tazlăului cu Trotuşul, avanpost răsăritean al Carpaţilor, statura Perchiului domină partea de sud a depresiunii Tazlău-Caşin şi oraşul municipiu Oneşti, spre care converg alte două râuri, Oituzul şi Caşinul, venite dinspre sud la marea întâlnire hidrografică.
Aşadar, dealul Perchiu este situat în judeţul Bacău şi este delimitat de culoarul Tazlăului la est, de râul Trotuş la sud, şi de pârâul Caraclău, afluent al Trotuşului, la vest. Limita nordică o reprezintă drumul nemodernizat spre Caraclău dinspre şoseaua DN11 Oneşti-Bacău, însă structural dealul Perchiului se continuă spre nord cu alte culmi ale Subcarpaţilor Tazlăului.
Punctul de maximă altitudine, 398 metri, se află în partea sud-estică a Perchiului, la circa 26°45′ E longitudine şi 46°16′ N latitudine, la nord-vest de municipiul Oneşti. Culmea principală se ridică cu mai mult de 200 de metri peste lunca Trotuşului.
Dealul Perchiu se prezintă ca o prelungire orientată spre SE a Subcarpaţilor ce bordează la răsărit Munţii Tarcău-Goşmanu şi Munţii Berzunţi. Structura sa conţine gresii de Tarcău şi calcare dure ce ies la suprafaţă pe creasta dealului şi în rupturile de pantă de pe feţele sudice, precum şi argile sau alte roci sedimentare caracteristice flişului neogen al Subcarpaţilor Moldovei. Sub vârful dealului a funcţionat la mijlocul secolului trecut o galerie pentru extragerea gipsului. Intrarea ei, la câţiva zeci de metri spre vest, este în prezent surpată iar terasamentul liniei vagoneţilor ce coborau la Viişoara este încă vizibil pe pantele vestice ale culmii principale.
Particularitatea cea mai interesantă a dealului Perchiu este inversarea etajelor vegetale, cu flora de silvostepă pe culme şi pădure caracteristică subcarpaţilor la poale. Versantul sud-vestic, favorabil dezvoltării foenului în anotimpurile reci şi totodată ferit de crivăţ, şi versantul sudic, abrupt dar însorit, adăpostesc într-o ordine inversată de la poale către vârf: etajul fagului, etajul stejarului şi pajistea caracteristică stepei. Răşinoasele prin dispunerea lor accentuează ineditul etajării printr-un brâu de pini la poale, sub etajul fagului, şi cu un pâlc de molizi chiar sub mica stepă de pe deal.
Dealul Perchiu găzduieşte numeroase specii vegetale, multe dintre ele nespecifice regiunii. Botaniştii au contabilizat peste 600, unele foarte rare. Specii de arbori şi arbuşti termofili au supravieţuit modificărilor climatice regionale generate de ridicarea Subcarpaţilor, izolate în această insulă de silvostepă, graţie microclimatului favorizat de geometria reliefului încă de la începuturile cutării. Între acestea amintim stejarul pufos (Quercus pubescens) şi stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), ultimul fiind nu numai în afara regiunii tipice ci şi la latitudinea superioară a arealului de răspândire, cireşul pitic sau vişinelul (Cerasus fruticosa), migdalul pitic (Amygdalus nana), scoruşul (Sorbus domestica ), scumpia (Cotinus coggygria). Întâlnim de asemenea multe plante ierboase de stepă, unele rare precum frăsânelul alb (Dictamnus albus) sau zambila albicioasă (Hyacinthella leucophaea), guşa porumbarului (Silene vulgaris), iarba şarpelui rusească (Echium russicum), sparanghelul pseudoscarbru (Asparagus pseudoscaber), sadina (Chrysopogon gryllus).
Solul este la rândul său nespecific, cernoziomul fiind, cum era de aşteptat, bine dezvoltat în adâncime sub vegetaţia relictă de silvostepă.
Vegetaţia deosebită a dealului Perchiu este protejată din anii 70 prin declararea lui ca monument al naturii, statut întărit prin instituirea unei rezervaţii naturale de circa 206 hectare.
Fauna mare este absentă dat fiind izolarea dealului Perchiu faţă de bazinele forestiere ale Carpaţilor şi Subcarpaţilor. Mamiferele mici sunt în schimb prezente, avantajate de vegetaţia deasă de arbuşti şi de diversitatea surselor de hrană. Păsările au şi ele paradisul lor arboricol, iar grotele stăncilor sudice adăpostesc cuiburi de ulii.
Dealul Perchiu a fost martorul de la distanţă al crâncenelor bătălii din anul 1917. Frontul nu a ajuns până aici graţie eroicei rezistenţe pe linia Măgura – Oituz – Soveja – Mărăşti, însă în solul pădurii ce acoperă partea nordică a culmii principale este încă bine conturată linia crenelată a tranşeelor.
Aflat în imediata vecinătate a oraşului Oneşti, culmea Perchiului poate fi atinsă în circa o jumătate de oră pe una din cele 5 poteci (nemarcate dar bine conturate) ce pornesc dinspre sud, de lângă terasamentul căii ferate Oneşti-Târgu Ocna. Cei 200 m diferenţă de nivel pun la încercare doar un drumeţ nepregătit totuşi, cele două poteci de pe versantul sudic, ce flanchează marea ruptură de pantă a dealului, trebuie abordate cu prudenţă, chiar evitate dacă pământul este umed, având unele porţiuni expuse cu pantă de peste 45°. Odată ajuns pe culme drumeţul este recompensat cu o excelentă panoramă a unui sfert din judeţul Bacău. Spre vest privirea urmăreşte sclipirea Trotuşului pâna la Târgu Ocna, flancată de dealul Măgura ceva mai la sud şi de dealul Vâlcele la nord. În spatele lor, pe o vreme favorabilă orizontul ne dezvăluie de la sud-vest la nord-vest: creasta Nemirei cu cele trei vârfuri principale clar conturate (Şandru, Ţiganca, Nemira Mare), obcina Lapoşului cu releul TV de pe vârf şi statura greoaie a muntelui Cărunta. Orizontul este închis la nord-vest de culmea nu foarte înaltă dar apropiată a Munţilor Berzunţi. Mult mai departe şi mai spre nord este conturată linia Goşmanului. Spre nord privirea zburdă liber peste dealurile şi depresiunea Tazlăului. Nord-estul este dominat de culmea subcarpatică Pietricica cu vârful Capăta cel mai înalt pentru ochiul privitorului. Subcarpaţii se arcuiesc apoi uşor către est, pierzându-se în depărtare. Pe un cer senin putem zări la sud-est, dincolo de valea Trotuşului, colinele Tutovei din Podişul Moldovei. La sud-sud-est peste dealurile subcarpatice tronează Ouşorul. În sud vedem depresiunea Caşinului lîngă masiva Măgură a Caşinului iar în depărtare Munţii Vrancei cu triunghiurile Zboinelor. În fine, la sud-vest creasta munţilor este adânc tăiată de valea Oituzului, în dreptul comunei Oituz. Mult mai aproape, la poalele sud-estice se întinde oraşul Oneşti, iar la est Trotuşul se pierde în pădurea de coşuri şi instalaţii ale platformei petro-chimice.
