Laricetul de la Vidolm
Judetul Alba
1. Categoria si importanta rezervatiei: Botanica; (forestiera), reprezinta un arboret natural compact de larice, care in alte parti apare numai ca indivizi izolati sau in mici palcuri spontane.
2. Situatia administrativa: Comuna Ocolis, satul Vidolm.
3. Pozitia geografica: Rezervatia se afla la marginea nord-vestica a Muntilor Trascaului, pe cursul mijlociu al Ariesului. Altitudinea maxima: 1267 m; altitudinea minima: 850 m.
4. Cai de acces: Pe DN 75 de la Cimpeni spre Baia de Aries pana in localitatea Vidolm, de unde se desprinde spre sud un drum ce urca in lungul unei valcele pana in Padurea Jaru, unde se afla rezervatia, sau pe calea ferata cu acartament ingust Cimpeni-Turda, pana in halta Vidolm.
5. Suprafata si limite: 70 ha. In partea de sud si sud-vest rezervatia este delimitata de marginea platoului calcaros suspendat- Piatra cu Urda si de un perete de stanca ce coboara din Varful Ugerului (1285 m), perete care se continua in avale printr-o culme ingusta. Limita estica o constituie culmea relativ ingusta ce coboara din extremitatea nord-estica a platoului calcaros, iar cea nordica o reprezinta versantul moderat inclinat cu expozitie nordica, pe o linie ce trece aproximativ pe curba de nivel de 850 m. Zona stiintifica si strict protejata o formeaza intregul arboret, iar zona tampon padurile inconjuratoare incluse de silvic in Clasa I-a de protectie.
6. Incadrarea rezervatiei in interesele economiei locale si generale: Arboretul furnizeaza seminte pentru cultivarea laricetului in diferite locuri din tara. Fixeaza solul si asigura o rezerva permanenta de apa pentru izvoarele de la poalele lui.